Într-o singură oră, România a suferit o lovitură gravă de imagine și credibilitate, cu efecte care, într-o democrație funcțională, ar fi produs deja consecințe politice clare. Nu este însă cazul la București, unde premierul Marcel Ciolacu a preferat să trateze un incident grav de politică externă cu un mesaj ezitant pe Facebook, ca și cum ne-am afla în fața unei neînțelegeri minore de protocol. În realitate, ceea ce s-a întâmplat cu așa-zisul „emisar” Dragoș Sprînceană nu este doar o gafă, ci o criză instituțională cu posibile consecințe de securitate și legitimitate internațională.
Duminică seara, omul de afaceri româno-american Dragoș Sprînceană a apărut la Digi24 și s-a prezentat ca „emisar al României” pe lângă administrația Donald Trump. Mai mult, a afirmat că a avut o convorbire telefonică cu premierul Marcel Ciolacu, în care acesta l-ar fi împuternicit să transmită „adevărul despre România” liderilor republicani. Conținutul acestui presupus mesaj a fost, în esență, un act de sabotaj față de pozițiile oficiale ale României: delegitimarea președintelui interimar Ilie Bolojan, atacul la adresa președintelui Emmanuel Macron și a Uniunii Europene, și promovarea unei retorici de tip „pace cu orice preț” în Ucraina, care reflectă fidel interesele Rusiei.
Faptul că un asemenea discurs a fost formulat de o persoană fără nicio calitate oficială, dar care pretinde că vorbește în numele statului român, reprezintă o problemă gravă de securitate instituțională. Marcel Ciolacu a recunoscut, cu doar câteva zile înainte, că a avut o discuție cu Sprînceană și că i-a sugerat să promoveze imaginea României în anturajul republicanilor americani. A vorbit chiar despre „doi emisari speciali” ai Guvernului care ar deschide uși în Statele Unite. Când declarațiile lui Sprînceană au devenit publice, premierul a dat înapoi, afirmând că respectivul nu are nicio calitate oficială și că opiniile sale sunt pur personale.
Această inconsecvență nu este doar o problemă de comunicare, ci o problemă de guvernare. Dacă Sprînceană a primit un mandat, înseamnă că s-a acționat în afara oricărui cadru legal, fără hotărâre de guvern, fără informarea Președinției sau a Ministerului Afacerilor Externe. Dacă nu a primit un mandat, ci doar o „încurajare” telefonică, înseamnă că statul român a fost reprezentat în mod ilegitim, iar Sprînceană poate fi pasibil de infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, prevăzută în Codul Penal. Mai mult, în Statele Unite, orice activitate de lobby în interesul unui guvern străin necesită înregistrarea în registrul FARA (Foreign Agents Registration Act), iar nerespectarea acestei obligații atrage sancțiuni severe, inclusiv pedeapsa cu închisoarea. Sprînceană nu este înregistrat în FARA. Așadar, ne aflăm fie în fața unei imposturi penale, fie a unei acțiuni externe asumate de Guvernul României în afara cadrului constituțional.
Pe lângă componenta juridică, avem de-a face cu o criză instituțională fără precedent. În România, conform Constituției, președintele – fie el ales sau interimar – are prerogativa reprezentării externe. Declarația conform căreia Ilie Bolojan „nu mai contează” pentru că este interimar nu este doar o ofensă politică, ci o încercare de a submina ordinea constituțională. Într-un moment în care România se află într-o poziție geopolitică sensibilă, cu un război în desfășurare la graniță și cu tensiuni între UE și administrația Trump, a emite semnale contradictorii despre cine reprezintă țara și care este poziția oficială înseamnă a sabota în mod activ interesele naționale.
Situația este agravată și de profilul personal al celui desemnat drept „emisar”. Stabilit în SUA de peste două decenii, Sprînceană are grave probleme financiare și juridice, fiind vizat în multiple procese civile pentru neplata unor datorii către firme de leasing și parteneri comerciali. Una dintre companiile sale, Goldcoast Logistic Group LLC, și-a închis sediul principal, iar în instanțele americane figurează mai multe procese împotriva sa și a rudelor sale, în state precum Illinois, Arizona, Florida sau New Mexico.
Într-unul dintre dosare, valoarea despăgubirilor solicitate depășește 200 de milioane de dolari. Mai mult, documente judiciare americane arată că Sprînceană a fost căutat fără succes de portărei pentru a i se înmâna citații, ceea ce sugerează nu doar o situație financiară precară, ci și o evitare activă a actului de justiție. În pofida acestui profil public, Guvernul României i-a oferit legitimitate, direct sau indirect, pentru a reprezenta interesele României în relația cu Washingtonul. Dacă această decizie a fost luată cu bună știință, este grav. Dacă a fost luată fără informare adecvată, este iresponsabil. Tertium non datur.
Situația devine și mai gravă atunci când observăm că această improvizație diplomatică este însoțită de o poziționare ideologică ambiguă. Sprînceană a transmis mesaje care pun sub semnul întrebării loialitatea României față de Uniunea Europeană, în favoarea unei alinieri nu doar cu administrația Trump, curentul MAGA, dar și cu retorica propagandistică a Moscovei. Retorica sa, aprobată tacit de lipsa unei delimitări clare din partea premierului, seamănă izbitor cu cea a regimului Viktor Orbán: anti-Bruxelles, anti-Macron, pro-neutralitate în fața Rusiei. Această repoziționare subtilă, dar periculoasă, transmite un mesaj alarmant în cancelariile occidentale. În loc să fim un partener predictibil și loial al UE și NATO, devenim un actor incert, cu o politică externă duplicitară și improvizată.
România pare că reia, sub altă formă, jocul dublu din anii 1990, când, sub conducerea lui Ion Iliescu, pretindeam că ne îndreptăm spre Occident, dar comunicam pe canale secrete cu Moscova. Astăzi, canalul nu mai este „firul roșu”, ci convorbirile telefonice matinale cu „emisari” neoficiali, fără mandat, dar cu acces la anturajul liderilor republicani. Nici atunci, nici acum, acest joc dublu nu aduce beneficii. Dimpotrivă, decredibilizează România, îi compromite apartenența la spațiul democratic european și o transformă, din nou, într-un stat de mâna a doua.
Premierul Marcel Ciolacu poartă responsabilitatea directă pentru această situație. Fie a girat în mod iresponsabil o acțiune fără mandat, fie a fost complice la o tentativă de reprezentare nelegitimă a statului. În ambele cazuri, daunele sunt reale. Iar simpla negare pe Facebook nu este suficientă pentru a le repara.
Demisia sa ar fi un gest minim de asumare politică, dar nu este suficient. România are nevoie de o reconfirmare clară a orientării sale strategice. Partidele pro-europene trebuie să se poziționeze fără echivoc, să reafirme susținerea pentru Ucraina, pentru Uniunea Europeană și pentru președintele interimar Ilie Bolojan, în calitatea sa de reprezentant constituțional al statului.
Până când aceste lucruri nu se întâmplă, România rămâne fără diplomație. Fără reprezentare coerentă. Cu mesaje contradictorii, cu emisari improvizați, cu un guvern care pare că nu înțelege că politica externă nu se face prin cunoștințe personale, ci prin instituții și tratate. Dacă nu ne trezim acum, când miza este întreaga arhitectură de securitate a Europei de Est, s-ar putea să nu mai avem ocazia să o facem mai târziu.
Pentru că într-o regiune în care vecinii își întăresc frontierele și capacitățile de apărare, România se joacă de-a diplomația cu băieți care cunosc pe cineva la chermezele organizate la Mar-a-Lago. Iar de pe margine, Putin privește și zâmbește – cu armata sa tot mai aproape de gurile Dunării.
