Dacă nu produce niciun proiect prezidențial notabil, nicio provocare intelectuală, în schimb campania electorală pentru alegerile prezidențiale a generat o producție copioasă de scandaluri și dezbateri sterile, al căror obiect nu este viitorul României, ci luptele pentru putere din diferite tabere și cotloane ale vieții noastre politice. Ea convine puterii, care își vede liniștită de demolarea economiei și de matrapazlâcurile cu trumpiști minori, și consfințește falimentul moral și intelectual al clasei politice, al mass media mercenare și a unei bune părți a societății civile și a electoratului. Din conceptul lui Schumpeter de „creație prin distrugere” noi nu avem parte decât de distrugere. Nici nu știi de unde să începi cu inventarul demolărilor.
Să începem totuși de unde ne-am fi așteptat mai puțin să izbucnească un scandal, și anume de la luptele interne din USR, partid care reușește o tristă premieră: să intre în război cu propriul candidat la președinție, care este și președintele legitim ales al partidului. Astfel, în loc să se lupte cu izolaționiștii de care clamează că vor să salveze țara, liderii USR se luptă cu Elena Lasconi, care refuză să renunțe la propria candidatură, asumată de altfel de partid. În loc să se concentreze pe dezastrul economic provocat de cinismul și nesăbuința controlată politic a guvernului Ciolacu, Lasconi și nicușoriștii se atacă reciproc în justiție și la televiziuni, în dezbateri irelevante pentru cetățean. Stupizenia declanșării unui conflict intern în plină campanie electorală, decredibilizând partidul în care își pusese speranțe electoratul reformist și pro-european, este un argument în plus în favoarea afirmației deputatei Cristina Prună, care consideră că motivul acestui demers al echipei lui Dominic Fritz este de fapt lupta pentru putere, intenția de a prelua partidul astfel încât Elena Lasconi să fie eliminată ușor la un congres viitor. Dacă ar fi fost lăsată să mai crească puțin și apoi să se retragă în ultima săptămână, după modelul lui Ludovic Orban, Lasconi nu ar fi putut fi aruncată peste bord prea curând. Există destule indicii, potrivit unor site-uri de știri, că de fapt complotul anti-Lasconi fusese pus la punct mai demult, iar Nicușor Dan nu era străin de el. Fritz și oamenii săi, care mizează pe victoria lui Nicușor Dan la prezidențiale, au înțeles că trebuie să acționeze rapid măcar pentru a-l ajuta financiar pe Primarul General, prin redirecționarea donațiilor pentru campanie. Altfel nu vor primi nimic la o eventuală împărțire finală și nici nu vor scăpa de Elena Lasconi. Oricare le-ar fi intențiile sincere, aceasta este impresia care o creează, pentru că nu există nicio justificare logică din punct de vedere politic să declanșezi o lovitură de partid încălcând propriul statut, folosind voturi în foruri informale pentru a justifica decizii executive, când știi foarte bine că Elena Lasconi rămâne pe buletinele de vot, deci poate fi votată de susținătorii ei, și că se va lupta cu toate forțele și cu mâinile în șold, pentru că are deja un electorat personal. Nici USR, nici Nicușor Dan nu câștigă nimic din această încleștare, dar atât Nicușor Dan, cât și USR urmăresc probabil cu totul altceva decât declară, și anume arondarea USR față de fostul său lider. Și atunci sigur că poți să te prefaci că nu cunoști legislația care guvernează actuala campanie electorală și că o contești în instanță. Ca să fii credibil, trebuia să o ataci înainte de campanie, nu în timpul jocului, când nu mai ajută practic la nimic, decât la lămurirea electoratului că actorii politici sunt fundamental superficiali și mânați în luptă de alte interese decât cele ale cetățeanului.
Despre sondaje nu are rost să vorbim în această campanie, pentru că tot ce am văzut au fost cifre care justifică în mod convenabil interesele comanditarilor. Dar ceea ce vedem cu ochii noștri este că dezastrul politic domină și tabăra suveranistă, cu tot avansul ei în sondaje: George Simion s-a văzut sabotat de Claudiu Târziu, co-fondator al AUR, care a anunțat că părăsește partidul luând cu sine, potrivit unor estimări, o treime din filialele formațiunii; iar Victor Ponta a căzut în mod penibil într-o capcană când a încercat să justifice mincinos dobândirea cetățeniei sârbe printr-o pretinsă decizie eroică de a salva Belgradul de inundații masive prin inundarea unor sate românești, în 2014. El a fost dezavuat de proprii colaboratori, foștii miniștri Doina Pană și Liviu Dragnea, care au infirmat gestul dramatic al lui Ponta, Liviu Dragnea afirmând chiar că Ponta a cerut cetățenia sârbă pentru a se pune la adăpost de o posibilă condamnare pentru corupție în urma anchetei demarate de DNA, condusă pe atunci de Codruța Kӧvesi.
Cronologia, invocată și de ministrul de Interne Cătălin Predoiu, confirmă versiunea fostului lider al PSD, dar ne și amintește că anticorupția nu figurează pe agenda candidaților din primul pluton.
Este greu să ne imaginăm că Victor Ponta, în ciuda agresivității cu care își continuă campania, nu va deconta performanța dezastruoasă în disputa inundațiilor, dar nu putem cuantifica pierderea de teren în lipsa unor măsurători sociologice credibile.
Pe de altă parte, gafa lui Ponta a fost valorificată de Marcel Ciolacu, care, împreună cu Sorin Grindeanu, l-a blamat pentru lipsă de patriotism și i-a cerut zgomotos să se retragă. Mai interesant este că, la vremea respectivă Ciolacu era consilier al premierului Ponta, iar, până nu demult, Ponta a fost consilierul lui Ciolacu. Totuși, este limpede că astăzi Ciolacu se teme că o victorie a lui Ponta la prezidențiale i-ar fi fatală din punct de vedere politic, pentru că acesta i-ar lua partidul și l-ar îndepărta din funcția de premier.
Problema lui Ciolacu este însă că intervențiile sale sunt atât de stupide și neinspirate, iar persoana sa deja discreditată de proasta guvernare pe care o patronează în continuare, încât orice tentativă a sa de ataca un candidat sau a-l susține pe celălalt produce efectul contrar.
Astfel, recenta declarație privind teama că Nicușor Dan l-ar obliga să poarte fustă, a generat o serie de meme pe rețelele sociale care îl ridiculizează pe premier cu mare talent și succes, aducându-i un deserviciu candidatului coaliției guvernamentale, Crin Antonescu. Acesta din urmă s-ar descurca probabil mai bine fără sprijinul lui Ciolacu, mai ales că are propriile vulnerabilități, provenite din trecutul său mai mult decât controversat.
Tot mai mulți comentatori încep să-și amintească de rolul său nefast, alături de Victor Ponta, în tentativa de suspendare cu toate mijloacele nedemocratice a președintelui Băsescu în 2012. Rămâne doar de văzut dacă sistemul care afirmă că îl susține, adică partidele coaliției de guvernare+Antena3 și alte televiziuni „de știri”, va fi alături de el până la capăt sau se îndreaptă de fapt spre un alt candidat, cu aparențe de independent și șanse mai mari decât el, invitat de asemenea copios la diverse televiziuni, unde este tratat cu mănuși.
Revenind la Crin Antonescu, se pare că mai multe organizații locale ale PSD și PNL refuză să-i finanțeze campania, iar unii sociologi identifică procente semnificative ale electoratului liberal care l-ar prefera pe Nicușor Dan și alte procente semnificative din electoratul PSD care s-ar îndrepta spre Victor Ponta și spre George Simion. Cert este că PSD și PNL au mari dificultăți să-și controleze structurile locale și cu atât mai puțin electoratul, fapt ce a devenit evident încă de la prezidențialele anulate din 2024, când Marcel Ciolacu nu a reușit să intre în turul 2. Doar UDMR îl va susține probabil fără să clipească pe Crin Antonescu, pe care de altfel însuși liderul său, Kelemen Hunor l-a propus și l-a susținut consecvent.
În concluzie, singurele certitudini ale acestei campanii în a doua sa săptămâna sunt incertitudinea, inconsistența, jocurile dubioase din culise, loviturile sub centură și irelevanța sondajelor. Avem mai degrabă de a face cu o campanie de demolare de partide și persoane, cu consecințe greu de calculat. Marea problemă este absența unui constructor care să poată clădi ceva durabil și serios pe ruinele rămase în urma acestei caricaturi de exercițiu democratic.
