Avem 14 candidați, câți au fost și la precedentele două scrutine prezidențiale. 11 sunt noi, trei au mai fost în cursă – Hunor Kelemen, M. Geoană și Sebastian C. Popescu. Primul dintre ei e chiar la a patra încercare: în cele trei anterioare a luat între 3,4 și 3,8 la sută. Al treilea, care reprezintă Partidul Neamul Românesc, a adunat în 2019, la prima sa participare, 0,3% din voturile exprimate.
Nu e singurul candidat naționalist înscris în competiție. Mai sunt alți cinci: George Simion (AUR); Călin Georgescu, care figurează ca independent, după ce acum patru ani era propus de AUR ca premier; Cristian Terheș, care a fost și el amic cu AUR, obținând chiar un mandat european pe listele lui Simion; Silviu Predoiu, fost adjunct al directorului SIE, vrea și el voturi în numele Ligii Acțiunea Națională; naționalistă e și fiica unui patron de presă, Alexandra Păcuraru-Bertalan, care e sprijinită de partidul care acum cinci ani îl susținuse pe Cătălin Ivan – Alternativa pentru Demnitatea Națională. Se mai înscrisese în cursă și naționalista Șoșoacă, eliminată de CCR, pentru declarații anti-UE și anti-NATO.
Să sperăm că, la viitorul scrutin, judecătorii constituționali nu vor elimina din competiție pe cine e pro-UE sau pro-NATO, ori amic cu Austria și dușmanul Bulgariei ș.a.m.d.
Alți patru candidați interesați să ocupe cea mai înaltă demnitate în stat sunt pesediști, mai vechi sau mai noi. Unul e actualul lider al partidului, Marcel Ciolacu. Ceilalți trei au ocupat și ei poziții importante în PSD, în diverse momente: Mircea Geoană a fost președintele acestei formațiuni timp de cinci ani, Cristian Diaconescu a ocupat poziția de vicepreședinte al PSD, iar Ana Birchall a fost secretar executiv și, apoi, secretar general adjunct al partidului.
În cursa pentru Cotroceni sunt și doi peneliști, care au fost, de altfel, premieri cu sprijinul acestui partid: N. Ciucă și L. Orban. Alți șapte șefi ai guvernului, în funcție sau „foști”, au încercat să devină președinți – P. Roman (în 1996, 2000 și 2004), T. Stolojan și M. Isărescu (2000), A. Năstase (2004), V. Ponta și C. Popescu-Tăriceanu (2014) și V. Dăncilă (2019).
Toți aceștia au eșuat.
Rămâne de văzut dacă în acest an, când avem pentru prima dată trei prim-miniștri în competiție, va izbândi vreunul. La un moment dat, când au fixat calendarul electoral din această iarnă, Ciucă și Ciolacu erau convinși că ei vor intra în finală. Acum, nu mai sunt așa siguri.
În fine, o mai avem în cursă pe candidata USR – Elena Lasconi. Partidul ei a mai prezentat o candidatură și-n 2019: atunci, D. Barna a adunat 15,02%. Acum, USR speră să prindă turul al doilea. Până în 2019, candidații care au reușit o asemenea performanță au adunat cel puțin 2,05 milioane de voturi în primul tur. Cel mai slab scor – chiar cel citat – i-a aparținut Vioricăi Dăncilă. Totul depinde, desigur, și de rata de participare, ca și de fragmentarea voturilor. În 1996, P. Roman a avut sprijinul a 2.5 milioane de electori și a fost abia pe locul al treilea.
Împrăștierea voturilor poate varia foarte mult. În 2009 și 2019, candidații care au adunat sub 5% – 8 din 12 în primul caz și 9 din 14 în al doilea caz – au strâns împreună 10,34 și, respectiv, 10,77%.
În 2004, adunând scorurile celor opt înscriși în cursă care au primit, fiecare în parte, sub cinci procente, obținem 7,43%. Recordul a fost atins în 2014: atunci, nu mai puțin de 10 din cei 14 aspiranți la funcția supremă au rămas sub pragul de 5%, dar împreună ei aveau 18,57 procente.
În 2024, atât votul naționalist, cât și cel pesedist sunt fragmentate. Pe de altă parte, candidații acestor două tabere au în arenă 10 din cei 14 aspiranți la funcție. Lor li se opun cei doi peneliști amintiți, ca și Lasconi și Hunor. Cei patru au fost împreună în guvern, preț de nouă luni, în 2020.
De atunci încoace, n-au mai găsit calea cooperării.
Nu e sigur nici că ar putea-o găsi acum, nici dacă asta ar fi o soluție pentru a izbândi, adică pentru a aduna o majoritate pe 8 decembrie. Mă abțin deocamdată de la un pronostic.
