La început de an electoral, nu mai contenesc speculațiile privind bătăliile electorale ce ne așteaptă. Se vorbește mai ales de sondaje și de posibile combinații în campanie și, mai ales, la guvernare. Principala întrebare, bazată pe sondajele de opinie, pare a fi „Cu cine se va alia PSD la guvernare?”, nicidecum „Cine poate învinge PSD?”. Se presupune deci că 1. PSD va câștiga alegerile, cum anunță sondajele, și că 2. opoziția este atât de fragmentată încât PSD poate, cu ajutorul televiziunilor arondate prin substanțiale finanțări, să manipuleze lucrurile astfel încât să guverneze cu cine dorește. Doar nu ne imaginăm că mediatizarea excesivă a AUR și SOS, paralel cu boicotarea USR și a Alianței Dreapta Unită (ADU), în ansamblu, se face fără voie de la PSD.
Tabloul sugerat și cadrul de discuție stabilit de talk-show-uri par totuși artificiale dacă ne raportăm la realitate, pentru că realitatea este dominată de proasta guvernare a coaliției PSD-PNL, care intră în anul electoral cu creșteri de prețuri care vor anula măririle de pensii și salarii, cu al doilea buget fantasmagoric, cu o administrație politizată, coruptă și ineficientă, al cărei eșec este ilustrat de scandaluri recurente, de la „azilele groazei” până la prăbușirea școlii din Odorheiul Secuiesc, explozia de la Crevedia, incendiul de la „Ferma Dacilor” și criza din sistemul sanitar, ca să numim doar câteva din jaloanele catastrofalei guvernări Ciucă-Ciolacu.
Fiecare din aceste tragedii își are cauza în prioritățile politice ale PSD și PNL, care pun clientela deasupra interesului public – dacă ne gândim la sănătate și educație – și în corupția endemică a sistemului politic și administrativ, corupție impusă cu ajutorul unui sistem judiciar cumpărat cu salarii și pensii astronomice și al unui Minister de Interne care pare controlat de interlopi. Unde în lume ar reveni la guvernare partidele politice responsabile de un asemenea bilanț penibil și revoltător? Ei bine, PSD speră că va reuși această performanță, prin divizarea opoziției.
Într-adevăr, PSD a fost învins în 1996 și 2004 de alianțe puternice ale opoziției. În 2024, singura alianță care i se opune este cea a Dreptei Unite, dar PNL nu face parte din ea, iar PSD calculează că, dacă acest partid cu o bună reprezentare în plan local va merge singur în alegeri, opoziția va rămâne fragmentată și tot PSD va câștiga cel mai mare procent de voturi și va putea atrage din nou PNL la guvernare. De altfel, PNL nici nu a declarat deocamdată cine este adversarul său în campanie, nu și-a stabilit nici programul, nici liderii de campanie, pentru că nu poate rezolva dilema generată de propria duplicitate: să iasă de la guvernare și să lase PSD să deconteze singur consecințele negative ale deciziilor guvernamentale, care se vor manifesta plenar anul acesta sau să rămână la guvernare, pentru a avea acces la banii publici cu care speră să-și susțină organizațiile locale și clientela, încercând în același timp să dea impresia că obține unele succese (minore) împotriva PSD.
Deocamdată PNL pare să fi optat pentru a doua variantă, cu riscul aferent de a răspunde pentru bilanțul guvernării și a fi prea puțin credibil ca partid de opoziție. Strategii pnl-iști par să mizeze pe imaginea de partid care asigură un anume echilibru într-o coaliție cu PSD, coaliție pe care o prezintă în continuare ca esențială pentru stabilitatea țării. Ar fi trist ca această strategie să fie de succes, căci ar bloca reformele liberale autentice pentru încă patru ani, ducând practic la dezastru. Pe de altă parte, chiar dacă PNL ar încerca să se disocieze de PSD și să intre într-o opoziție reală, el nu va convinge pe nimeni cu actuala echipă de conducere, care a participat pasiv la toate deciziile problematice ale guvernului Ciolacu, un exemplu semnificativ de ultimă oră fiind blocarea angajărilor din sistemul sanitar, în care ministrul pnl-ist al finanțelor publice, Marcel Boloș, a reușit să joace rolul principal.
În concluzie, PNL este legat cu cătușe de PSD și nu este credibil ca adversar sau critic al acestuia. Doar o revoluție internă în partid ar putea schimba situația, dar ea nu pare iminentă. Acesta este contextul în care amicul lui Marcel Ciolacu, Mihai Tudose, șeful campaniei PSD, l-a declarat pe Nicolae Ciucă inapt pentru politică și victimă sigură în cazul unui dezastru al PNL la europarlamentare. Într-adevăr, domnul Ciucă, blocat și de tinicheaua acuzațiilor de plagiat, s-a definit exclusiv ca yes-man al PSD și al președintelui Iohannis, la rândul său yes-man al PSD. De aceea, nu poate decât să joace, fie și prost, rolul unui personaj de „echilibru”.
Va mai mușca însă electoratul din momeala stabilității și echilibrului în condițiile scăderii puterii de cumpărare, deteriorării situației economice și celorlalte probleme majore ce vor rezulta din politicile guvernamentale?
Este posibil ca răbdarea cetățenilor să se epuizeze, dar PSD are un calcul secret și pentru această eventualitate: cultivarea AUR ca absorbant al votului de protest și izolarea SOS ca partid extremist. Astfel, stigmatul de nefrecventabilitate cade asupra Dianei Șoșoacă, lăsându-l pe George Simion să încerce, pe măsura posibilităților, să pară un lider mai acceptabil. Faptul că liderul AUR a declarat că nu va guverna niciodată cu PSD este menit să-l credibilizeze în ochii alegătorilor nemulțumiți, tot mai mulți, la fel cum ura afișată față de Vladimir Putin este, de fapt, o fațadă în spatele căreia AUR cooptează agenți de influență ai Moscovei.
Totodată, ambiguitatea pe care a afișat-o față de PNL este menită să-l definească drept o alternativă pentru electoratul liberal care nu mai are încredere în PNL. Desigur, concepțiile economice ale AUR și anti-europenismul său sunt o problemă, dar AUR crede că oamenii nu urmăresc cu atenție detaliile programelor economice și că discursul naționalist și suveranist este pe placul românilor în ansamblu.
Totodată, în strategia PSD, AUR are sarcina de a neutraliza USR ca partid de opoziție, făcându-l să pară fie asociat cu stridențele AUR, pentru că protestează la cot cu el, fie irelevant în vacarmul echipei de zgomote a cuplului Simion-Șoșoacă. În tot cazul, AUR este luat în calcul de PSD ca alternativă la PNL, dacă acesta va eșua definitiv la alegerile parlamentare, și nu ar avea suficiente mandate pentru a alcătui o majoritate cu PSD. Nu degeaba PSD menajează, sau chiar curtează, electoratul AUR, făcându-i concesii majore cu prețul compromiterii României pe plan internațional, cum s-a întâmplat când Diana Șoșoacă a obținut anularea discursului lui Vladimir Zelenski în Parlamentul României.
Această strategie a PSD va depinde și de politica AUR după ce va pătrunde în Parlamentul European: dacă se va alia cu conservatorii rezonabili, de tipul partidului de guvernământ din Italia condus de Giorgia Meloni, pe care deja îi cultivă, lăsându-i Dianei Șoșoacă afilierea la anti-europenii agresivi din jurul lui Marine Le Pen, atunci, în funcție de numărul de mandate obținute în PE, AUR va deveni un partener de negocieri pentru celelalte partide europene. Și atunci va putea și PSD să-și dea cărțile pe față și să se afișeze alături de AUR.
Observăm, de altfel, că AUR nu este declarat principalul adversar politic nici de PSD, nici de PNL, deși ascensiunea noului Arturo Ui ar putea anihila șansele PNL de a da președintele României la sfârșitul anului. Inspirat de exemplul victoriei lui Iohannis asupra Vioricăi Dăncilă, PSD vrea un AUR puternic, care să poată furniza un candidat ușor de bătut de către Marcel Ciolacu în al doilea tur al prezidențialelor. Un candidat al PNL perceput ca autentic adversar al PSD are toate șansele să-l învingă pe Ciolacu, pentru că ar coagula tot votul de protest anti-PSD. Acest candidat nu există deocamdată.
Singurul adversar politic real al sistemului, adică al PSD, PNL și AUR este de fapt USR, împreună cu aliații săi din ADU. Ei sunt ținta boicotului mediatic și al atacurilor din partea formațiunilor politice afiliate „sistemului”, ei sunt bagatelizați de analiștii de serviciu, care vor să pară obiectivi, dar nu sunt.
Ca notă de subsol, ne putem întreba unde se plasează fostul partener al USR, Reper, în acest tablou politic. Irelevant numeric și organizatoric, Reper riscă să dispară, fie că va intra în alegeri pe cont propriu, fie că se va atașa PNL. Discursul lui Dacian Cioloș este într-adevăr cel al unui opozant autentic, dar acțiunile sale politice nu sunt coerente cu discursul și nu sugerează o strategie clară, ci exprimă deocamdată doar ambiguitatea păguboasă specifică fostului premier.
În concluzie, singurii care se bat cu PSD în 2024 sunt partidele din ADU, care sunt și singurele cu care PSD, secondat de PNL, se bate cu adevărat. Probabil că și electoratul va conștientiza acest lucru atunci când opoziția liberală autentică își va prezenta programul. Abia atunci, credem, va deveni ADU o alternativă la sistemul apărat de PSD și de acoliții săi.