fbpx

Avem nevoie de opoziție. Cum procedăm?

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

Din varii motive, din 1990 încoace România a avut o opoziție slabă și divizată, și o putere ticăloasă și compactă, creatoare a ceea ce vom numi generic „sistemul ticăloșit” – adică rețeaua de tip mafiot a continuatorilor fostului regim comunist care domină economia, justiția și administrația prin corupție și deturnarea fondurilor publice de la scopurile lor firești. Atunci când PSD – sau antecesorii săi – a fost obligat să intre în opoziție (în 1990, 2004, 2020), partidele autentice de opoziție au fost nevoite să se alieze la guvernare cu partide oportuniste, care doreau doar să intre în „sistem” pe altă ușă, nu să-l demonteze, cum au fost UDMR și PD condus de Petre Roman, sau, în 2020, PNL și UDMR. Dar întotdeauna, cu excepția anului 2020, ascensiunea opoziției s-a realizat printr-o alianță, iar declinul a început când alianța s-a destrămat. Să ne amintim de Convenția Democrată și de Dreptate și Adevăr. Este de bun augur așadar că partidele de opoziție fac pași concreți pentru a constitui o alianță politică de dreapta, dar este la fel de important ca aceasta să fie credibilă și eficientă, adică să obțină procentaje mari la alegerile de anul viitor. Este nevoie, deci, de ceva mai mult decât Hora Unirii. 

 

În mod normal, ar trebui să fie ușor să bați PSD-PNL la alegerile din 2024, având în vedere guvernarea de o incompetență crasă și o ticăloșie monumentală și decalajul tot mai pronunțat între prosperitatea exagerată a unei neo-nomenklaturi (magistrați, servicii, poliție, armată, administrație) finanțate fără rușine de PSD-PNL din banii contribuabilului român, și nivelul de trai în scădere al restului populației, mai ales al celei active dar neînregimentate. Problema cea mare este că foarte mulți români (60% din electorat în 2020) consideră că nu au o alternativă politică credibilă și nu se prezintă la vot. Mituirea cu bani publici a televiziunilor și site-urilor mercenare (majoritatea) de către guvern și partidele componente ale coaliției de guvernământ promovează asiduu această lipsă de alternativă, care riscă să ne dea din nou pe mâna electoratului captiv al PSD și PNL. 

 

Cum pot fi deci convinși scepticii absenteiști că există alternativă la PSD-PNL? Printr-un proiect alternativ credibil și foarte concret, lideri credibili și carismatici (asta este, fără carismă nu merge în politica românească) și prin cooptarea personalităților publice de marcă și a organizațiilor civice care se opun PSD-PNL, dar nu se regăsesc încă în nici unul din partidele de opoziție. Deschiderea alianței politice de dreapta către aceste categorii a fost, de altfel, unul din ingredientele succeselor obținute de CDR, în 1996, și de DA, în 2004. Este greu de imaginat că PMP sau Forța Dreptei vor atrage personalități autentice ale vieții intelectuale și civice, dar USR ar putea. 

 

Ajungem astfel la problema delicată a calității și atractivității partidelor din polul de dreapta. Dacă USR este un partid consolidat cu o voce sonoră în Parlament și în spațiul public, PMP nu a reușit să convingă electoratul, ca să nu mai spunem că, în mandatul Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, a votat destul de des alături de PSD; iar Forța Dreptei este percepută drept o coterie coagulată în jurul lui Ludovic Orban, politician uzat, dacă nu chiar expirat, cu un trecut controversat și o carieră politică legată exclusiv de sistem. De altfel, toate sondajele de opinie situează PMP și FD în marja de eroare. Nu spun nimic original: se știe încă din Scriptură, adică de peste 2000 de ani, că nu poți pune vin nou în burdufuri vechi, nici petec nou la o haină roasă. Astăzi, când tot ce este legat de „sistem” este compromis, este mare nevoie de forțe și idei proaspete. Nu mă refer la o politică anti-sistem (a trecut momentul), ci la o alternativă autentică. Cum tracțiune are doar USR, este bine dacă se creează o alianță politică, nu una electorală. 

 

Desigur, dacă PMP și FD reușesc să se reinventeze și să treacă pe cont propriu pragul electoral, atunci sunt bineveniți într-o coaliție politică post-electorală. Dar se știe deja, pentru cine a urmărit alegerile din România post-decembristă, că socoteala adunării procentelor din sondaje ale partidelor mici nu se verifică la urne. În politică, 1+1 nu fac în mod necesar 2, mai ales când vorbim de parteneri politici inegali ca forță, pentru că doar rezultatul partidului cu credibilitate și notorietate contează. Adică 15%, să zicem, cu care este creditată acum USR, nu se adună cu cele câteva procente ale FD și PMP, ci va da probabil tot 15%, nu 15%+. 

 

Pentru ca noile generații să adere la polul de dreapta, odată constituit, este nevoie de o viziune clară și concretă asupra viitorului țării; nu vorbe mari, ci un program concret și formulat accesibil care să ofere o alternativă în toate domeniile – de la economie la justiție, administrație, sănătate și educație. Iar acest program trebuie comunicat de personaje credibile și convingătoare, cu darul vorbirii, dar nu al demagogiei, de unde nevoia de lideri și personalități publice, fie și neafiliate politic. Nu este nici o rușine pentru un partid să recurgă la expertiză din exterior și nu este nevoie să ofere locuri pe listă sau în structurile de conducere la schimb. Acest tip de deschidere, curaj, viziune și leadership oferă singura șansă de reușită într-un context politic putrid și pestilențial, definit de stagnare în corupție, incompetență și clientelism endemic.

În sfârșit, situarea la dreapta, probabil centru-dreapta, a noului pol este binevenită, dar va trebui susținută consecvent, fără concesii față de stânga sau față de populism, cum s-a tot întâmplat la PNL. Noul pol nu vizează electoratul PSD, nici al AUR, ci pe cel anti-PSD care nu se duce la vot. 

 

Claritatea și lipsa de ambiguitate sunt esențiale pentru o alternativă viabilă, mai ales că PSD și PNL pregătesc deja diferite strategii pentru a-și asigura dominația: de la liste comune, căci PSD se teme că un eșec monumental al PNL (care scade vertiginos în sondaje) ar declanșa o revoltă a liberalilor și o schimbare a conducerii actuale Ciucă-Bode, care îi este practic subordonată, până la cuplarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, cum au sugerat deja unii lideri PSD, oricât ar fi de aberantă, căci PSD și PNL aparțin unor partide europene diferite. PNL speră însă să profite de rețeaua de baroni locali de care încă dispune în teritoriu ca să nu se prăbușească. Are deci polul de dreapta candidați de forță pentru locale? Este o întrebare-cheie, poate nevralgică, poate prozaică, dar scenariile de mai sus trebuie luate în calcul, căci în acest moment puterea aparține coaliției perverse PSD-PNL. Ale noastre sunt doar speranțele și… „puterea celor fără de putere”. 

Nu fi pufi

Dă un share

Lasă un comentariu

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00