De departe, cea mai mare așteptare a românilor legată de Nicușor Dan a fost cea legată de funcționarea justiției. Normală, dacă avem în vedere ce a făcut PSD în ultimii 10 ani, upgradat în USL în ultimii 5. O distrugere totală a oricărei funcționări a legii, care a contabilizat scăparea marilor infractori, prescripțiile în masă a corupților bogați sau politici, un Leviathan de cerecetare-urmărire penală care a devenit o bâtă pentru cei care nu erau din echipele câștigătoare, o distrugere a oricărui filtru de echitate în interioriul breslei, toate culiminând cu distrugerea – cu mâna supremă a justiției românești care judecă nu oameni ci legi, Curtea Constituțională – a exprimării democratice:Votul. Și asta la cel mai înalt nivel, cei nouă magistrați CCR anulând alegerile prezidențiale, oferind pe patru pagini de nivel clasa a-IX-a o explicație insuficientă, limitată, nedovedită. Mai precis, o justificare care a fost mai degrabă o tehnică de a păstra puterea cu orice preț de către useliști, decât o agresiune hibridă rusă dovedită, pentru a lua o decizie unică în lume în Europa contemporană. Pentru că anulări au mai fost, dar cu o justificare clară, exactă, argumenată și numai în ceea ce privește corectitudinea procesului electoral, nu libera exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales.
Semnele trădării
Revenind, nu doar așteptările oamenilor la Nicușor Dan au fost mari, dar și teama Sistemului de schimbarea fost reală, dacă ne gândim că CSM, între cele două tururi de scrutin, a forțat, pe repede înainte (cu aplicabilitate de pe 19 mai 2026, imediat după anunțarea rezultatului alegerilor), desfășurarea concursului pentru șefia Înaltei Curți, cu patru luni înainte de termen. Cu încălcarea legii, problema a fost tranșată apoi în justiție, tot Înalta Curte dându-șiasentimentul ca propria opinie a fost una dreaptă. Acceptarea de Nicușor Dan a procedurii forțate a fost un semnal, chiar dacă mulți dintre noi ne-am gândit că a fost doar o scăpare, o inadecvare, o greșeală pardonabilă că șeful statului a semnat numirea, deși multe voci din societatea civilă, care îl susținuseră pentru a deveni președinte, îi ceruseră să nu o facă și să solicite refacerea concursului. Acest avertisment civic,neauzit de alesul de la Cotroceni, pare altfel azi, la un an jumătate de la eveniment, pentru că Istoria așează tot timpul fapte noi, care să ne ajute a înțelege trecutul tenebros mai bine azi, decât ieri.
Așa a venit toamna, cu ezitarea nicușoristă de a sprijini direct și inechivoc opțiunea lui Ilie Bolojan de a plafona pensiile magistraților și de a crește progresivvârsta de pensionare a acestora, care ajunseseră să îndeplinească condițiile de părăsire a profesiei cu doardouăzeci de ani vechime (fără a avea grupe de muncă, mai ceva ca minerii sau militarii din trupele speciale) șicu pensie mult mai mare decât salariul, care oricum era la plecarea din sistem de vreo cinci ori mai mare ca cel mediu pe economie. Din nou, revoluționarul primar al Capitalei de mai ieri, a dezamăgit, devenind prietenos și înțelegător cu magistrații, fiind, mai degrabă un avocat al lor, decât reformatorul pe care îl votasem de mână cu premierul din Oradea.
Prima lepădare
Pe 9 decembrie 2025 apărea poate cea mai devastatoare anchetă a „Recorder”, „Justiția capturată”.România a încremenit, o panică generalizată cuprinzând Sistemul, care se liniștise după cacealmalele juridice din urmă cu un an. Încurajați de schimbarea politică, disperați de casta care pusese mâna pe decizia din magistratură și care se răsfrângea asupra funcționării justiției in integrum o mână de actuali și foști magistrați au acceptat să vorbească pe bune cu Jurnaliștii Andreea Pocotilă și Mihai Voinea, povestind, fir a păr, cam cum e de fapt cu dreptatea în Țărișoară. Peste cinci milioane de vizualizări, manifestații în stradă, reuniune disperată a Curții de Apel București cu celebrul episod „A sunat Lia, mă duc să vorbesc”. Încurajați de val, câteva sute de magistrați semnează protestul prin care au spus inechivoc că vor schimbare, iar numărul tot creștea zi de zi. Nicușor Dan, ezitant la început, convoacă pe reprezentanții protestatarilor la Cotroceni unde vorbește cu ei în fața camerelor în preajma Crăciunului.
Părea începutul sfârșitului, oamenii își vedeau visul cu ochii. Numai că, asemenea unui reflux, Nicușor Dan a început să facă pași înapoi. Prima dată a spus că trebuie să se întâlnească și cu celelaltă parte, deși aici nu de părți era vorba. Cum a recunoscut,Nicușor Dan se mai întâlnise în mod conspirat cu conducerile magistraților, recte Lia Savonea și conducerea CSM. Adică, cum ar veni, „se cunoscuseră, urma să avem un nepoțel”, ca în reclama celebră. Iar nepoțelul avea să vină sub forma unei aberații juridice, numită propunere de referendum. Ideea, creață de la început, pare astăzi exact o măsură de descurajare care să spargă vârful protestatar și să arunce rezolvarea problemei la calendele grecești. Iarăși, Istoria, prin evenimentele de după, ne limpezește că nu rezolvare s-a dorit. Căci, nu a mai fost vreodată vreun referendum și chiar dacă, prin reducere la absurd, ar fi unul, e lipsit de relevanță, având în vedere ce s-a întâmplat în acest an cu România în general și cu justiția în particular. Consultarea publică s-a dovedit a fi o cale de distruge orice șansă de reformă.
Iar Nicușor a trădat. Pentru prima dată.
A doua lepădare
Au urmat tensiuni în guvern, cu un PSD care semnaliza, din ce în ce mai vizibil, că vrea să scape de Ilie Bolojan. Și cred că în această psihoză poziționareaacestuia față de drepturile strâmbe ale magistraților a contat, pentru că a urmat, cu siguranță, cel mai puternic atac pe care puterea judecătorească (a se citi casta din conducere, că puterea judecătorească ar fi trebuit să fie magistratul în instanță, nu șefimea) l-a exercitat asupra puterii executive de când e România modernă. Pesediștii se pregăteau din ianuarie să dea jos guvernul și să pună la loc o paiață în locul lui Ilie Bolojan, dar ceea ce a întârzâiat procesul a fost exact justiția. Căci,în aprile 2026 urmau numirile de procurori generali, ori Răducu Marinescu știa că această oportunitate nu trebuie pierdută. Pentru că de numirile din conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT urmau să depindă soarta bieților aleși sau numiți, mai mari mai mici, mai cu șinșilă mai cu cu cutii, mai vechi mai noi, mai flămânzi mai sătui. Și a venit setul de propuneri, cu procedura demarată la început de an și sfârșită în aprilie 2026. Cu semnarea propunerilor PSD, aproape fără obiecție, aproape instant, de către președintele Nicușor Dan.
Două elemente sunt de precizat aici.
În primul rând, întârzâiatul matematician – recunoscut de ani pentru lentoarea deciziilor – nu a maitergiversat, nu a mai obiectat, nu a mai cerut timp, deși avea dreptul legal. Și a semnat ca „primarul”, cum nu o făcuse ca edil general la Capitală de atâtea ori.
În al doilea rând, se cuvine să amintim că, din nou,Nicușor Dan a fost mut la solicitările societății civile, mă refer la cea care l-a susținut și care, pe bună dreptate, i-a cerut direct cont la porțile Cotroceniului. Rămâne antologică și dureroasă ieșirea în miez de noapte a unui președinte obosit și incoerent, care le-a spus oamenilor că el e „de o sută de ori mai informat”, luând apărarea publică a Cristinei Chiriac, o procuroare ieșeană controversată, mediocră, suspectată de mai multe ori de favorizarea infractorului, dar cu un umbros vibe de stele al Sistemului.
Probabil, atunci a fost momentul când ceva s-a rupt iremediabil în relația dintre anti–sistemul devenit cap al sistemului și oamenii care au fost păcăliți. Nicușor Dan a pierdut cu totul sprijinul popular inițial, migrând, crede el deștept, spre zona tenebroasă a naționalismului sănătos, că așa i-au spus securiștii și incapabilii care acum populează tagma de consilieri. Bineînțeles, după numirile din procuratură, PSD a plecat de la guvernare și a dat repede executivul jos de mână cu AUR, că nu mai era extremismul atât de periculos precum cel care generase anularea, tot de către majoritatea PSD, a alegerilor prezidențiale din 2024.
A treia lepădare
După căderea guvernului Bolojan, a explodat atacul justiției, care a lovit, ciudat, doar în partidele componente ale coaliției PNL-USR și asupra actelor guvernului, cu o funcționare fără precedent în ceea ce înseamnă desemnarea ciudată a completelor, termenele instantanee de soluționare, deciziile halucinante și unice în jurisprudență, vânarea oponenților publici nu doar din magistratură ci și din societatea civilă (inclusiv liste ale dușmanilor poporului) și lipsa totală de raportare la legislația europeană. Justiția intra pe calea uitată a unei republici „bananiere”, în care o putere a statului confiscase cu totul decizia și schimbajocul peste noapte, într-o conivență totală cu un monstru numit, de inteligentul popor român, PSDan.
Nicușor Dan a refuzat asumat și total venirea în fruntea țării a unui guvern reformator, croit pe programul său câștigător din 2025 și nu numai, căci și în 2020 și în 2024 tot asta clamase la Primăria Generală a Capitalei. A fost ultima lepădare de discursul său, emeblematic fiind refuzul de a da șansa justiției pentru a se repara, prin accederea în fruntea Ministerului Justiției a unui profesionist, care avea tupeul să și vorbească, dar să și lupte, pe numele ei, Andrea Chiș,. Cum a refuzat, din același considerent, și declanșarea alegerilor anticipate, o decizie care avea toate datele să reseteze locurile partidelor politice. Mai precis, erau șanse mari ca latura reformatoare PNL-USR-UDMR să dea o majoritate, exact ca în 2021. Cu plusurile enorme ce ar fi decurs de aici, inclusiv cu un PSD posibil înjumătățit, prins între extremism și europenism și un AUR nici pe departe atât de mare ca în sondajele măsluite.
Mai mult, justiția lor i-au anulat liderului USR, Dominic Fritz, printr-o lege halucinantă care scrie pentru trecut dar declarată consituțională de CCR-ul roșu, mandatul de primar al Timișoarei, câștigat de două ori. O banalitate, pentru că au fost șase luni în care Sistemul Cristin-Lia a făcut totul pentru a bloca guvernul și partidele constituiente și, până la urmă, s-a ajuns la deznodământul dorit de inițiatori încă din ianuarie 2026: revenirea totală a pesediștilor la guvernare, fără a mai fi constrânși de un prim-ministru reformator și având în frunte un pseudo-liberal, imberb, emasculat, străveziu: o hologramă galbenă pe un perete roșu.
În noul guvern roșu, Nicușor Dan nu a schițat niciun gest pentru simula măcar dorința de a reforma justiția. A cerut ministru la Educație, a cerut ministru la Externe, a cerut ministru la Cultură, dar nu a cerut Justiția, unde a revenit triumfător avocatul acuzat de plagiat al Olguței Vasilescu, Răducu Marinescu.
Răstignirea
Ce va urma?
În viitor Nicușor Dan nici nu prea mai contează, pentru că a greșit de atâtea ori, încât a devenit nimeni, inclusiv pentru fârtații pentru care a prestat de un an jumătate. Ieșirea din conferința de presă de ieri – o mizerabilă și gunoiasă dovadă a morții justiției – cu încălcarea legii în direct de primul om în stat de față cu foarte mulți jurnaliștii importanți, cu scuipatul pedrepturile elementare de informare publică ale unul coleg de breaslă, cu dezintersul total față de cum merge real urmărirea penală pe care el o laudă în continuare și cu ignorarea sorții magistraților corecți din România executați represiv – ne arată doar că speranța pusă în el a fost o iluzie. Nimic altceva în plus, în timp ce alesul pare decuplat cu totul de realitate (contează prea puțin dacă real sau simulat) și, pe românește, bate câmpii.
Vor urma doi ani grei, dar, din nefericire, nu se vor termina cu acest ciclu electoral. Căci, surpriza cea mai importantă nu este că CCR este astăzi pesedist, cu cinci voturi din nouă, care tot timpul sunt conexate justiției captive și deciziei politice useliste. Ci, că în 2028, înaintea parlamentarelor vor urma trei noi numiri. Una a lui Nicușor Dan, care va înlocui pe actuala președinte Simina Tănăsescu și nu cred că va mai fi o numire de felul lui Dacian Dragoș. Apoi, celelalte două sunt ale Parlamentului, care vor înlocui pe Cristian Deliorga și pe Gioni Stan, ambii pesediști cu, cel mai probabil, un pesedist și un aurist, pentru a trece la vot. Tot PSD va da nou președinte al CCR, ca parte a înțelegerii, iar Lia Savonea, care are un mandat de trei ani până în 2028 în fruntea Înaltei Curți și se poate pensiona oricând, poate fi una dintre numiri. Cu șansa 100%, se zvonește, de a deveni instant șefă acolo, cu 9 ani de mandat în față. Face 2037, adică 11 ani cu totul, nu?
Timp suficient pentru ca România să fie Răstignită, șansa Reînvierii find la fel de mare ca și credința patrioților „interesului național”, care vor fura liniștițiîn continuare, cu palierul protector din justiție deasupra, cu Doamne-ajută în gură, și , firesc, „pă lux și opulență”, în zodia „Nimicușorului Dreptății”.
Care ne va spune, calm și rezonabil, cu gurile pahonților:
„Circulați!”.
