Kansas a trimis la Washington un senator democrat pentru prima oară din 1932. Texasul a făcut același lucru pentru prima oară din 1988. Până și districtul în care se află Mar-a-Lago a votat împotriva taberei lui Trump. Democrații au câștigat ambele camere ale Congresului, ajungând la 54 de locuri în Senat, cu șapte mandate smulse republicanilor.
În ciuda temerilor unora, Trump a recunoscut înfrângerea. În dimineața următoare a vorbit despre noua sală de bal, despre Putin și Xi, pe care îi va invita acolo, despre candelabre și marmură. Alegătorii aveau o problemă cu nivelul de trai, președintele lor avea una cu finisajele.
La București, noaptea americană a produs o dimineață foarte românească, in care fiecare partid a citit rezultatul ca pe un horoscop personal și și-a găsit în el confirmarea, scuza sau răzbunarea. Pe rețele, glumele despre cât de repede ar fi anulat CCR un asemenea rezultat au circulat mai repede decât reacțiile oficiale.
Retardul analitic al clasei noastre politice a fost expus privirilor nerușinate ale realitătii. Dacă AUR a pariat pe Trump din apropiere ideologică, PSD a pariat din calcul, iar calculul a fost greșit de două ori, pentru că a mizat pe calul pierzător și a făcut-o pe hipodromul lui Simion.
Nicușor Dan a tratat relația cu Statele Unite ca pe o relație cu un singur om și cu anturajul lui. În februarie a mers la Consiliul Păcii ca observator și s-a întors cu o șapcă MAGA, fotografii și gafa gazdei, care l-a prezentat drept „prim-ministrul Dan”. Relația era atât de personală, încât partenerul american nu-i cunoștea funcția.
Au urmat articole de opinie în presa conservatoare americană și, în mai, contractarea unor servicii de reprezentare în SUA cu un plafon de 565.000 de dolari pe lună. Vizita de stat promisă, cu lista ei de „livrabile”, încă așteaptă. Până acum, singurul livrabil inventariat rămâne șapca. Vizita de stat promisă încă așteaptă, dar presedintele a fost sunat ca ultimul lacheu de ultimul lacheu al lui Trump, un prădător sexual de care pâna si Trump s-a debarasat intre timp.
În imaginea populară a cultelor cargo din Melanezia, comunități care văzuseră avioanele militare aducând provizii reproduceau piste, turnuri de control și gesturile personalului de la sol, în speranța revenirii încărcăturii. Metafora descrie o confuzie între formele vizibile ale unui mecanism și mecanismul însuși (dacă refaci decorul, trebuie să reapară și rezultatul). Politica românească față de Washington pare să fi adoptat tocmai această gândire magică. Șapca, micul dejun de rugăciune, contractul de lobby și fotografia de la recepție alcătuiesc pista noastră ceremonială. Așteptăm să aterizeze pe ea influență, investiții și garanții de securitate. Deocamdată, aterizează facturile (congresul, redescoperit brusc după alegeri, era acolo și când noi ne fotografiam în altă parte).
Cătălin Predoiu a găsit în dimineața americană o problemă de etichetă. Dominic Fritz l-a numit pe Trump „lame duck”, iar asta, susține Predoiu, nu ar fi doar un afront la adresa unei persoane, ci unul la adresa Statelor Unite, cu atât mai grav cu cât vine dintr-o țară aflată lângă un război. Republicanii au pierdut majoritatea, dar Predoiu a constatat că s-au pierdut bunele maniere.
Numai că „lame duck” face parte din vocabularul politic american și descrie un titular a cărui autoritate este slăbită de apropierea ieșirii din funcție sau de lipsa perspectivei unui nou mandat. Aplicarea lui poate fi discutată, dar existența lui nu constituie un incident diplomatic. Predoiu se simte însă jignit în numele Washingtonului de vocabularul Washingtonului, folosit de un om care nu mai are nicio funcție în statul român (pentru că i s-a luat). Dacă o ironie la adresa lui Trump e un afront la adresa Americii, atunci America e Trump, un silogism respins până și de electoratul american conservator. Departamentul de Stat are, fără să fi solicitat, un serviciu de protecție a sensibilităților la București.
Predoiu îl acuză pe Fritz că importă războaiele politice ale altora și își confundă simpatiile cu interesul național. E mai bine totuși decât să îți confunzi interesul personal cu cel național. Ținta reală oricum nu era Fritz, ci Bolojan, somat să explice ce viziune externă împarte cu USR. Din fericire, nu viziunea AUR-PSD-PNL, aripa conservatoare, de fanarioți slugarnici pentru care accesul la putere echivalează cu peșcheș la Înalta Poartă, servilism trădător împachetat ca rațiune de stat.
Concluzia nu este să schimbăm șapca roșie cu una albastră. America este mai mare decât oricare dintre partidele ei și mult mai mare decât un președinte. Influența la Washington se construiește în comisiile Congresului, la Pentagon, în relația cu guvernatorii și în institutele care formulează politicile înainte ca ele să ajungă în Biroul Oval. Presupune continuitate, competență și relații care rezistă unei seri electorale. Și, mai ales, se construiește din Europa, nu în locul ei.
Pentru toate acestea trebuie însă să cunoști mai mult decât fotograful.
