După 10 luni de activitate la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, unde am coordonat Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027 (PoCIDIF) din postura de Secretar de Stat, iată concluziile mele. Concluziile de mai jos reprezintă o parte a bilanțului mandatului meu la MIPE și, în opinia mea, pot contribui la resetarea abordării politicilor publice în materia fondurilor europene.
- Dialog și transparentizare: într-un climat dominat de neîncredere, e nevoie ca orice autoritate de management să dovedească maxima deschidere față de stakeholders, beneficiari și populația generală.
Ce am făcut?
Consultări publice, discuții pe marginea anumitor ghiduri (înainte sau după ce au fost puse în consultare „oficială”), evenimente de tip webinar pe marginea apelurilor de fonduri lansate de MIPE, dar și pentru fonduri gestionate de Comisia Europeană (ex: IPCEI).
În paralel, am organizat întâlniri cu beneficiarii pe investițiile din PNRR preluate și care sufereau de întârzieri mari și/sau dificultăți structurale. E vorba în special de digitalizare IMM și ONG. Dar și întâlniri constante de monitorizare a evoluției investiției RePowerEU cu contractanții acestui program. Am publicat info-grafice, documente de tip întrebări și răspunsuri sau clipuri informative despre apelurile de fonduri noi. M-am deplasat pentru a vizita proiectele vizitate direct pe teren și a putea asculta experiența beneficiarilor.
- Simplificare: a devenit o banalitate să spui că e nevoie de simplificare atunci când e vorba de fonduri europene, iar beneficiarii sunt pe bună dreptate dezorientați între legislația națională, cea europeană și sutele de pagini ale ghidurilor beneficiarilor.
Într-un sistem atât de complex, responsabilitatea devine difuză. Prin urmare e nevoie de un grup interinstituțional care să fie dedicat în mod expres acestui subiect și care să identifice măsuri legislative, schimbări de practică și alte modalități de a rezolva blocajele actuale. Fiecare reformă trebuie să aibă și un decident owner politic pentru a garanta implementarea ei.
- De la indicatori numerici la evaluare și rambursare bazată pe rezultate: pentru următoarea perioadă de programare este necesară o regândire a indicatorilor de evaluare și succes. Pe zona de inovare și cercetare sunt mult mai relevante efectele produse deja în piață și în viața de zi cu zi a oamenilor. Iar pe digitalizarea serviciilor publice indicatorii-cheie țin de numărul de utilizatori și de gradul lor de satisfacție.
- Competitivitatea ca instrument de realizare al politicii de coeziune: competitivitatea joacă un rol-cheie în noua propunere de cadru financiar multianual făcută de Comisia Europeană. Dar acest fapt nu înseamnă că trebuie să reinventăm roata de la zero. Dimpotrivă. Politicile de sprijin ale competitivității din cadrul programelor de coeziune oferă lecții valoroase și pot fi deja valorificate pentru a încuraja competitivitatea economică a țărilor destinatare ale politicii de coeziune.
- Importanța unui eco-sistem care să sprijine start-up-urile, scale-up-urile și firmele inovative. Ro StartUp, EDIHs, EIC
Până acum România a valorificat prea puțin potențialul pe care îl are în zona inovării. Deși avem forță de muncă educată, profesioniști activi și dinamici, mare parte din start-up-urile românești au o durată de viață sub 10 ani – doar o treime dintre ele supraviețuiesc peste acest prag de timp. Altele se exportă în alte țări. Pentru a putea sprijini transformarea start-upurilor în povești de succes avem nevoie de un ecosistem favorabil acestora. De aceea am grăbit lansarea proiectului Ro StartUp – prin care o asociație care regrupează vasta majoritate a start-upurilor și huburilor din sistem va putea funcționa ca entitatea care lansează apeluri de fonduri menite să ajute start-upurile românești în dezvoltarea lor.
Nu aș ignora la acest capitol niciunul dintre proiectele de succes susținute financiar prin PoCIDIF – rețeaua de centre europene pentru digitalizare și inovare (EDIH).
Cele 7 EDIH-uri din România finanțate din fonduri europene au susținut proiecte atât de diverse, de la digitalizarea unui muzeu dedicat fotbalului la Constanța, la chatbot care să ajute părinții să depună înscrierea la școală sau grădiniță digitalizat, la linia de producție a unei fabrici de ciocolată sau la proiecte de vârf în domeniul tehnicii medicale.
Dar pentru că vrem să ajungem să absorbim și fonduri din cadrul European Innovation Council am luat parte la discuțiile despre crearea unui Hub de Deep Tech în România.
Dacă acestea se concretizează, Hub-ul ar putea prelua modelul EDIH-urilor, fiind condus de un consorțiu de pre-acceleratoare, reprezentanți ai mediului de venture capital, dar și ai autorităților publice.
- Prioritizarea domeniului inteligenței artificiale
Adaptarea la revoluția industrială și la o de societate transformată radical de dezvoltarea inteligenței artificiale ar trebui să fie una dintre principalele dezbateri politice ale timpurilor noastre.
Provocarea pe care o aduce inteligența artificială nu e legată doar de structura economiei, ci și de cum lucrăm, învățăm și modul în care sunt structurate relațiile sociale. Uniunea Europeană și România ca stat-membru al ei nu poate fi lăsată în urmă în această nouă cursă globală.
De aceea a fost esențial pentru mine ca România să facă parte din Proiectul de Interes Comun European (IPCEI) în domeniul AI. Succesul acestor proiecte în care companiile din România pot să participe alături de companiile din alte state membre are impact asupra creșterii bunăstării economice, alocării eficiente de resurse, poziționării geopolitice și a suveranității datelor.
- Cercetarea trebuie să iasă din laborator – prioritizarea colaborărilor cu mediul privat și alte state europene
Până acum România a finanțat preponderent proiecte de cercetare în care accentul a fost pus pe echipamente și plata de salariilor. E necesar să depășim această paradigmă – cercetarea trebuie să fie în mare parte aplicabilă și în piață.
Astfel am contribui și la ta ar creșterea și sustenabilitatea proiectelor de cercetare, care nu ar mai fi complet dependente de finanțarea publică. Pe viitor genul acesta de parteneriatele cu mediul privat, dar și consorții cu alte universități, institute sau centre de cercetare din alte țări sunt calea pentru a depăși ultimul loc pe care România îl ocupă în mod constant în clasamentul european al inovării.
- Nevoia de scalabilitate. Fondurile europene nu pot fi singura sursă de policy
Prea adesea în România, chiar și atunci când anumite proiecte finanțate din fonduri europene se dovedesc a avea succes, statul nu are capacitatea de a le adopta ca politică publică.
Unul dintre exemplele care îmi vin în minte este cel al formularelor de înscriere la grădiniță și creșă generate electronic citat mai sus care ar scuti părinții de la ore și ore de cozi, dar și de la cumpărarea de „atenții” pentru a obține locul vizat.
Dar același lucru se aplică la multe alte programe – de la cele de lifelong learning la proiecte de susținere a grupurilor vulnerabile din societate, cum ar fi copiii instituționalizați și bătrânii.
Asociațiile care sprijină proiecte sociale sunt în întregime dependente de fondurile europene, iar cash flow-ul lor este fragmentat între perioadele dintre programele financiare multianuale ale UE.
Statul român trebuie să preia însă din ce în ce mai mult această responsabilitate pe măsură ce fondurile pentru coeziune se vor reduce în perioada următoare.
Iar cel mai bun mod de a realiza acest lucru este să ne inspirăm din modelele de succes. De multe ori, deși nu întotdeauna, răspunsul e în parteneriatele dintre public și asociativ/privat.
Serviciile publice nu pot fi înlocuite în totalitate de cele publice sau asociative pentru simplul motiv că unele dintre ele nu sunt profitabile, însă sunt esențiale. Dar mediul public poate și trebuie să învețe și să colaboreze cu mediul asociativ/privat. Nevoile din societatea noastră sunt atât de mari încât este nevoie de eforturi comune pentru a veni cu soluții care să le acopere.
- Cum ne promovăm succesele și pozițiile
Poveștile de proiecte de succes din fonduri europene ar trebui promovate mai des și la nivel european. O campanie de imagine și promovare Pentru că asta nu doar că ar îmbunătăți „brand”-ul nostru de țară, ci însă ar favoriza și crearea de dialog pe anumite politici, ar contribui la anumite coaliții și ar fundamenta în mod final o poziție de negociere mai solidă a României în negocierile europene.
Coordonarea dintre toți stakeholders pentru apărarea pozițiilor noastre la Bruxelles e și ea decisivă – modelele de succes trebuie povestite pe cât mai multe voci, iar reprezentanții mediului privat trebuie să fie și ei conectați la ecosistemul european de luare a deciziilor.
- Cum comunicăm despre UE?
Ultimul, dar nu mai puțin important, este până la urmă cel mai important indicator de calitate al modului în care sunt gestionate fondurile europene în România: care este opinia publică despre UE?
Cât de mult simt românii că i-a ajutat apartenența la UE?
Pentru că dacă nu reușim să îi convingem pe ei, înseamnă că eforturile sunt în van. Cert e că azi asistăm la o neîncredere destul de răspândită față de programele finanțate prin fonduri europene. Pentru a recâștiga această încredere e nevoie ca beneficiarii să fie implicați activ în proces, și dar mai mult decât atât e nevoie ca și populația generală să știe mai mult despre proiectele din fonduri europene și beneficiile acestora.
Comunicarea despre UE nu poate fi 1. nici formată din eforturi disparate, ci bazată pe o strategie coerentă și asumată la nivel de guvern, 2. nici redusă la aspectul fondurilor, ci bazată pe o strategie coerentă și asumată la nivel de Guvern..
E nevoie ca decidenții să explice mai mult și mai pe îndelete care sunt obiectivele macro-economice, sociale și de politică publică care sunt asociate fiecărui program.
La finalul zilei Europa nu e despre fonduri și nu e doar o piață comună. Este o construcție politică în care decidem împreună care este direcția pe care o urmăm.
