Nu știu cine l-a sfătuit pe președintele Nicușor Dan să reacționeze la scandalul legat de trecutul și prezentul generalului (r) Pahonțu, dar cert este că rezultatul a fost cea mai neserioasă, de-a dreptul ridicolă, declarație pe care a făcut-o un șef de stat de multă vreme: „O evaluare a Serviciului am făcut-o, cumva, cu propriile simţuri. Mi se pare că serviciul ăsta funcţionează.”
Este greu de crezut că un lider care face asemenea „evaluări” poate fi luat în serios. De fapt, nici măcar el nu face o afirmație tranșantă, ci emite o părere. Probabil că tot așa i s-a părut și că lovitura pe care voia să i-o aplice pe la spate lui Ilie Bolojan, în parteneriat cu PSD și AUR, avea să funcționeze, dar iată că simțurile l-au trădat. În consecință, marți, la întâlnirea cu ambasadorii, a fost nevoit să afirme, nonșalant, că „fost o criză politică care ne-a depășit previziunile.” La așa simțuri, așa previziuni!
Nu știm la ce simțuri apelează președintele dar suspectăm că în niciun caz nu este vorba nici de bunul simț, nici de simțul realității, nici de logică și nici de ceea ce englezii numesc „common sense”. Vom încerca să recurgem noi la ele în rândurile ce urmează.
Astfel, expedierea evaluării SPP la nivelul unei păreri favorabile devine echivalentă cu o capitulare în fața conducerii acestui serviciu, ceea ce sugerează că nu greșesc cei care consideră că serviciile îl conduc pe președinte, nu invers.
Cert este că Nicușor Dan evită în continuare să-și onoreze promisiunea de a evalua și reforma aceste servicii – fie ele de informații, fie de protecție și protocol. De altfel, după ce, în iunie 2025, declara că „este nevoie de un director civil la SRI și foarte probabil de un nou director la SIE”, de prefereintă o persoană cu profil civic, în iulie 2026, același Nicușor Dan, fezandat între timp de generali, ajunge la o concluzie diametral opusă: „nu cred că a avea un șef civil la SRI este o chestiune așa de importantă”, susținând că, sub conducerea prim-adjunctului militar, Generalul Răzvan Ionescu, SRI funcționează conform parametrilor legali.
Cum nici atunci nu ni s-a oferit o evaluare riguroasă, probabil că tot „simțurile” președintelui au stat la baza acestei concluzii. Totodată, în spațiul public se agită o armată întreagă de foști consilieri prezidențiali din toate timpurile care încearcă să ne convingă că acesta ar fi un mod cât se poate de profesionist și de responsabil de a conduce o țară. Astfel, dezbaterea publică din jurul cazului Lucian Pahonțu a devenit aproape la fel de descurajatoare ca însuși cazul Pahonțu.
În fond, dacă știi ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și în iunie 1990 și aplici criterii morale clare, cazul generalului (r) Pahonțu este foarte simplu: a făcut parte din aparatul represiv al revoltei din decembrie, intrat în dispozitiv pe 21 decembrie într-o zonă a Capitalei în care, pe 22 decembrie dimineața, călcai în bălți de sânge.
Sigur, nimeni nu a văzut mâna lui Lucian Pahonțu pe trăgaci, dar în zona în care s-a aflat au murit oameni. Deși domnul Pahonțu susține că nu era chiar lângă Baricadă, ci puțin mai jos, pe Câmpineanu, trei subordonați ai săi, citați de Recorder.ro, au declarat sub semnătură că operase chiar în capătul dinspre Bd. Nicolae Bălcescu al străzii în cauză. Repet, oriunde ar fi operat, a fost o zonă în care sângele băltea pe trotuar, ceea ce pune sub semnul întrebării versiunea evenimentelor dată publicității în nume personal luni seara de domnul Pahonțu. Iar faptul că reacția directorului SPP vine atât de târziu generează și el nedumeriri.
Mai sunt însă și alte întrebări: de ce nu există o evaluare pe bază de date și informații concrete a activităților generalului Pahonțu în zilele de 21-22 decembrie și 13-14 iunie.
Nu interesează pe nimeni că un procuror controversat, Ranco Pițu, acuzat de Asociația 21 Decembrie că a îngropat dosarul Revoluției, îl exonerează de orice răspundere. Avocatul Antonie Popescu, din partea Asociației mai sus amintite a scris însă pe juridice.ro că procurorul Ranco Pițu a exclus din dosar nu doar perioada 16-21/22 decembrie, ci și importate informații legate de rețelele rusești. Mărturia lui în apărarea lui Pahonțu trebuie deci luată și ea cum grano salis, cel puțin, chiar dacă, superficiali și/sau obedienți, cum îi știm, ziariștii de astăzi ascultă pe oricine fără să cerceteze faptele unui trecut care li se pare „prea îndepărtat” și groaznic de complicat.
Pe acest fond, corul consilierilor care l-au cunoscut pe Pahonțu se ridică furios pentru a apăra recuperarea de către statul post-decembrist a reprezentanților aparatului represiv al fostului regim comunist.
Or, o minimă claritate morală impune ca aceștia să nu ocupe funcții din prima linie. În celebrul său Apel către lichele, Gabriel Liiceanu le cerea exponenților puterii comuniste să facă un pas în spate. În schimb, sub oblăduire lui Ion Iliescu, dar și a altor președinți, ei au făcut un pas înainte: un pas apăsat de defilare spre redutele structurilor de forță și ale instituțiilor-cheie.
Ergo, președintele Nicușor Dan, provenit din societatea civilă în baza unui program de asanare morală a instituțiilor statului, nu are nicio justificare să mențină un fost angajat al aparatului de represiune comunist în fruntea unui serviciu-cheie, indiferent ce îi spun simțurile lui pervertite.
Putem fi de acord cu sugestia că dezvăluirile privind trecutul lui Lucian Pahonțu au fost susținute din interiorul Sistemului pentru a-l determina să cedeze conducerea SPP. După 21 de ani în funcție, nici măcar nu este o cerere nerezonabilă, iar faptul că generalul Pahonțu a răspuns cu o respingere fermă a acuzațiilor abia la cinci zile după publicarea acestora poate sugera că nu este dispus să plece – ceea ce, din nou, sugerează că pot avea dreptate cei care îl acuză că ar fi întocmit dosare în stil securist tuturor decidenților, pentru a-i șantaja și a se menține în funcție.
Iată că reușește și chiar stă la masă cu președintele și consilierii săi, în văzul tuturor.
Se mai invocă apoi faptul că domnul Pahonțu nu ar fi avut derapaje de tip securist. Nu știu ce au perceput foștii consilieri prezidențiali care au lucrat cu el, dar cine se așteaptă că un general experimentat să se trădeze ca un începător?
Mai interesant este însă că au mai apărut și alte informații, privind legăturile sale cu anturajul lui Călin Georgescu, căci printre primii care l-au apărat a fost Nicolae Radu, și nu oriunde, ci pe Activenews, site considerat a fi afiliat serviciilor ruse. Despre Nicolae Radu s-a scris că ar fi apropiat și strateg al lui Călin Georgescu. Este fost purtător de cuvânt la Academia de Poliție și a lucrat în MAI și SPP, având legături cu zona de securitate.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc l-a denunțat la parchet pe Nicolae Radu în ianuarie 2026 pentru promovarea lui Nicolae Ceaușescu într-un articol publicat online.
Astfel, încet dar sigur, pe fundalul dezbaterilor sterile privind ce au fost sau nu au fost trupele de securitate și al teoriilor conspirațiilor menite să-l victimizeze pe Pahonțu, se profilează un tablou pestilențial al relațiilor dintre puternicul șef al SPP și corpul de rezerviști ai Securistanului care îl susțin pe Călin Georgescu.
Nu mai putem ignora cu ușurință teoria potrivit căreia Călin Georgescu și AUR sunt piese ale unei strategii prin care „fraierii” de pro-europeni sunt ținuți sub control astfel încât Sistemul să-și vadă liniștit de treabă, consumând resursele țării. Mai ales că nimeni nu știe de fapt cât de popular este AUR, pentru că în spațiul public sunt citate doar case de sondaje care au fie epoleți, fie carnet de partid, deci nu au credibilitate. Dar cetățenii trebuie să fie speriați, ca să accepte orice le propune Nicușor Dan și să nu mai ceară alegeri anticipate.
În sfârșit, ceea ce a revelat scandalul Pahonțu este malformația congenitală a României post-decembriste: lipsa de voință și incapacitatea elitei politice și administrative românești de a elibera țara de securiști.
Eșecul PNRR este și el o reflectare a acestei malformații, căci grupurile de interese de tip mafiot, nomenklatura și baronimea – sindicală sau locală – au blocat reformele de care România avea nevoie pentru a progresa.
Eșecul PNRR poartă însă evident amprenta lui Nicușor Dan, care a garantat că există consens asupra acestui program, iar în final a dat vina la grămadă pe partide pentru eșecul reformelor, refuzând să facă diferența esențială între partidele din guvernul Bolojan, care s-au luptat contra-cronometru pentru a recupera banii din PNRR, și PSD, care a blocat legea salarizării.
Președintele a fost deci incapabil să impună PSD și grupărilor de tip mafiot cu care este aliat, respectarea interesului național. Iar în fața eșecului inevitabil, a aruncat cu murdărie în ventilator. Marele imparțial i-a validat pe mafioți. La ce și cui îi mai folosește un asemenea președinte? Cred că numai generalul Pahonțu poate da un răspuns bine informat la această întrebare.
