Vrem iar democrație ca-n Rusia și Turkmenistan?
Sub pretextul modernizării legislației electorale, A. Țuțuianu, președintele Autorității Electorale Permanente, ne propune o revizuire a legii partidelor care introduce restricții severe în libertatea de asociere.
Două sunt propunerile care fac asta în mod strident.
Prima privește abandonarea pragului actual privitor la membrii fondatori. După ce multă vreme România a avut o lege ca-n fostele republici sovietice, unde se cer până-n ziua de azi zeci de mii de membri fondatori, în 2016, s-a stabilit o normă foarte liberală: trei membri fondatori. Țuțuianu e nemulțumit. El vrea 100. De ce nu 237? Sau 4192? Ce vreau să spun este că un asemenea prag e arbitrar. Dar dacă într-adevăr crezi în libertatea de asociere, îl fixezi foarte jos. Cum e acum. Căci oricum alte prevederi legale impun formațiunilor să strângă înainte de alegeri multe semnături de susținere, chipurile ca să arăți, înainte de scrutin, dacă poți sau nu să te bați pentru voturi.
Dacă AEP vrea să modernizeze legislația, atunci scoate semnăturile astea, care sunt și sursă de fraudă, căci unii le cumpără, și o modalitate de a pierde timpul, căci în loc să stai de vorbă cu cetățenii și să le explici de ce le ceri votul, tu te chinui să-i convingi să semneze și să-și dea adresa, ca să poți pune tu candidați.
Opțiunea mea e clară: trei membri fondatori, dacă vrei să faci partid, zero semnături pentru a putea depune liste, oricine vrea să candideze e liber s-o facă, iar ca să nu își depună candidatura în bătaie de joc, înscrierea poate fi condiționată de o taxă de înscriere de 1000 de euro.
Cea de-a doua propunere din doctrina țuțuianistă e și mai șocantă. AEP cere ca sistemul înscrierii unui partid la Tribunalul București să fie schimbat și chiar AEP să fie instituția care decide ce partid e înscris și ce partid e radiat. Știu foarte bine ce complicații au existat, de-a lungul timpului, în justiție la înscrierea formațiunilor și cum chichițe avocățești ori intervenții ale puterii asupra magistraților au blocat luni sau chiar ani funcționarea democratică a partidelor. Dar acesta nu e un argument pentru a cădea din lac în puț.
Căci AEP este o instituție care nu a fost niciodată independentă.
În fruntea ei au fost doar membri de partid: din cei șase președinți ai AEP, de la înființare până azi, patru au fost de la PSD (Opriș, Mitulețu-Buică, Greblă, Țuțuianu), unul de la PD (Pătru) și altul de la PNL (Barbu). Toți au demisionat din partide în ziua numirii, fiindcă legea cere un independent. AEP e orice, numai neutră – nu. Cum să lași la mâna unui politician vopsit peste noapte în independent dosarul de înscriere sau de radiere a unei formațiuni politice care va fi adversara taberei sale?
În Rusia și-n alte state ex-sovietice, atribuția e dată ministrului justiției. Puterea decide cine poate face politică și cine nu poate. Fiindcă partidele sunt văzute ca parte a statului, a birocrației lui. Fără să-și declare simpatia pentru putinism, Țuțuianu a spus și el cam același lucru când a explicat că reforma sa e inspirată de dorința de a abandona viziunea politologică despre partide cu una de drept administrativ. Asta e buba: politologii văd partidele ca expresii ale societății, în vreme ce pesedistul Țuțuianu le vrea ca parte a statului. A celui controlat, de bună seamă, de PSD. Acum și-n vecii vecilor, amin!
