După o zi întreagă de consultări la Cotroceni nu ne-am ales decât cu reiterarea unor poziții ultra-cunoscute și cu obișnuita avalanșă de clișee și mistificări, dominată de mantra „majorității pro-europene” repetată obsesiv de președintele Nicușor Dan. Realitatea ne arată însă că o asemenea majoritate este o ficțiune.
Singura alianță politică pro-europeană în acest moment este cea dintre PNL și USR și nu este majoritară. Este însă singura promotoare a proiectelor europene în România și singura care se străduiește, cât mai poate, să aducă în țară banii europeni din PNRR și SAFE.
Nici PSD, nici AUR nu se califică sub acest aspect. Mai mult, ambele partide sunt foarte fericite și fără banii europeni, care vin cu condiții de trasabilitate care nu convin baronilor și structurilor cvasi-mafiote pe care cele două formațiuni le reprezintă. Deși bine cunoscut, acest aspect merită reamintit, tocmai pentru că președintele preferă să-l ignore.
Prin urmare, separând apele între PSD-AUR și PNL-USR, Ilie Bolojan operează o necesară și utilă clarificare morală și politică, de care era mare nevoie după atâția ani de confuzie și mistificare, în care PSD s-a pretins partid european fără a fi fost vreodată. Se poate documenta această afirmație, întorcându-ne la mandatul lui Victor Ponta și la întreaga eră Dragnea, din care provine și actuala conducere a PSD, dar nu avem acum spațiul necesar. Și atunci, ne întrebăm, de ce insistă Nicușor Dan asupra unei coaliții pro-europene din care ar urma să facă parte PSD?
Dacă o majoritate pro-europeană nu există în Parlamentul României, există în schimb o majoritate PSD-AUR, secondată la nevoie de ceata SOS-POT-PACE, cu liderii săi neo-legionari cu tot, profund ostilă valorilor și standardelor occidentale și, implicit, celor europene.
Nu considerăm valorile MAGA pro-occidentale în sensul clasic al termenului, care implică democrația liberală. Cred că cititori noștri cunosc deja ostilitatea MAGA față de UE, deci nu este nevoie să reluăm discuția. Nu uităm că nici Nicușor Dan nu s-a putut abține de la o critică deplasată a UE de ziua Europei – din „iubire”, desigur.
De fapt, dezbaterea privind „majoritatea pro-europeană” este falsă atâta vreme cât președintele Dan evită să explice cum poate fi ea formată după ce guvernul condus de un premier pro-european a fost răsturnat cu un vot categoric de majoritatea anti-europeană, care include PSD. Pentru că nu discutăm deschis aceste realități, ne învârtim în cerc, steril, în jurul numărului de voturi pe care le pot strânge unii sau alții, și nimeni nu încearcă să înțeleagă ce se petrece cu adevărat în spatele ușilor închise de la Cotroceni, acceptând necritic apelurile la calm ale președintelui Dan, deși ele sunt pur retorice – ca să nu spunem vorbe goale. Avertismentele agențiilor de rating demonstrează pe deplin acest lucru.
Noi nu suntem însă lotofagi, ci lucizi și ne asumăm drama asociată inevitabil cu luciditatea, mai ales că este vorba de drama pro-europenilor autentici într-o țară confiscată de facțiunile pro-Trump și pro-Putin din servicii și din politică.
Vedem așadar ceea ce președintele Dan ar vrea să ascundă, și anume buna colaborare în Parlament dintre PSD și AUR. Astfel, în Comisia pentru drepturile omului, „pro-europeanul” PSD a votat cu două mâini alături de AUR, SOS și POT în favoarea proiectului de lege inițiat de SOS având drept obiectiv abrogarea întregii legislații anti-fasciste și anti-legionare din România. Tăcerea prezidențială ne îndeamnă să facem tot felul de asocieri, pornind, de pildă, de la zelul cu care Nicușor Dan a încercat să blocheze Legea Vexler. Dar, desigur, păcătuim și, ca atare, ne rușinăm de acest gând impertinent!
Nu ne rușinăm însă să constatăm cât de bine lucrează PSD cu AUR atunci când vine vorba de a vota o lege de inspirație putinistă, menită să îngreuneze activitatea ONG. Sperăm ca, așa cum sugerează Costin Andrieș, exigențele aprobate prin vot de AUR și PSD privind declararea donatorilor să se aplice și ONG-urilor care îl susțin pe Călin Georgescu. Poate că am afla lucruri interesante.
Trecând „la cestiune”, ne îndreptăm atenția către intervențiile Olguței Vasilescu în dezbaterea privind structura viitorului guvern. Enervată de sugestia privind un premier tehnocrat de la FMI, primărița Craiovei a anunțat că PSD este gata să guverneze și „va strânge voturile cumva”, adăugând ulterior că „O nouă coaliție ar fi posibilă și fără unul dintre partide sau fără o parte dintr-un partid”.
Cu alte cuvinte, fără USR și cu o mână de schismatici din PNL, ceea ce demonstrează că PSD lucrează în continuare intens la destructurarea PNL. Fenomenul nu este exclus nici de Ciprian Ciucu, dar devine totuși problematic dacă citim cifrele ultimului sondaj INSCOP, potrivit cărora PNL ar fi crescut cu 7 procente, ajungând la 21%, după moțiunea de cenzură și după afirmarea categorică a lui Ilie Bolojan ca promotor al reformelor și critic al abuzurilor și proastei guvernări girate de PSD.
Ce interes ar avea deci pnl-iștii să se alăture unui partid ca PSD, care a scăzut la 13%, când opoziția față de acest partid deschide perspectiva unui scor electoral mult mai bun la viitoarea confruntare cu electoratul?
Problema este că viitoarea confruntare cu electoratul, deși ar trebui să aibă loc mai curând, pentru a înlătura blocajul politic evident din acest Parlament fragmentat, este exclusă de președinte. Sociologii prieteni cu Nicușor Dan agită de altfel din nou sperietoarea creșterii AUR în sondaje pentru a reînvia teama care ne-a obligat să votăm pentru Nicușor Dan – doar pentru a constata, după alegeri, că, odată ajuns la Cotroceni, acesta aplică altă agendă decât cea promisă.
În acest context, nu cred că este nerealistă ipoteza potrivit căreia Nicușor Dan urmărește de fapt să-și creeze o structură proprie de sprijin politic, adică un partid propriu și o asociație de sprijin. Despre aceasta din urmă am aflat deja după ce a organizat de Ziua Europei o recepție separată și ferită de ochii publicului la care au fost invitați susținătorii și voluntarii săi din campanie.
Între timp, se pare că au apărut în aparatul Administrației prezidențiale specialiști în propagarea și multiplicarea mesajelor pro-prezidențiale pe rețelele sociale. Probabil pentru că ei comunică mai eficient decât Nicușor Dan, care, de fapt, se ferește să-și comunice adevăratele planuri. O face în locul lui sociologul Remus Ștefureac, pe FB, unde a publicat o postare idealizantă privind obiectivele politice ale președintelui.
Scopul președintelui, afirmă directorul INSCOP, ar fi de fapt construcția unui „centru politic” menit să reunească segmentele de electorat conservator, oripilat de radicalisme și de „progresism”, care și-ar dori o guvernare rațională și predictibilă. Un fel de „ …ordre et beauté, / Luxe, calme et volupté.” Îi cer scuze lui Baudelaire pentru că îl citez în contextul pestilențial al politicii românești, dar contrastul dintre ceea ce schițează domnul Ștefureac și ceea ce am văzut în comportamentul președintelui este mult prea izbitor.
În logica acestui „centru politic”, sunt radicali și nepotriviți cei care l-au votat pe Nicușor Dan pentru agenda sa reformistă și pentru promisiunile sale privind anti-corupția, dar se consideră trădați de numirile de procurori efectuate la propunerea PSD, de non-combat-ul la adresa Liei Savonea, de refuzul de a participa la ședințele CSM și de promisiunile neonorate față de magistrații nesupuși rețelei Savonea, după documentarul Recorder. Tot radical ești, în acest raționament, dacă vrei reforme în administrație – probabil pentru că nu sunt „predictibile” -, dacă vrei restructurarea companiilor de stat prin care se scurg banii contribuabililor spre buzunare mafioților Sistemului, sau dacă vrei energie ieftină, prin eliminarea sistemului de autorizații abuzive în favoarea „băieților deștepți” și respingerea proiectelor bugetofage ca SMR Doicești, importul de gaze lichefiate la prețuri inacceptabile sau concesiunile fără precedent către Euro Sun, toate susținute de PSD, dar și de consilierul prezidențial Vlădică, participant la dineuri de afaceri cu personaje controversate ca Adrian Thiess și finul acestuia, Adrian Gheorghe Rafael, condamnat definitiv și dat în urmărire generală.
Dacă eu greșesc, să mă contrazică centriștii președintelui, dar cu argumente, ceea ce este greu, cred, pentru că președintele ascunde sub preș aceste subiecte nevralgice dar esențiale. În schimb, nu vrea să-l nominalizeze din nou pe Ilie Bolojan, pentru a nu provoca o nouă criză. Ați ghicit, Bolojan este un „radical”, pentru că a aprins lumina, deci nu se potrivește în modelul prezidențial doct explicat de domnul Ștefureac. Cum Nicușor Dan este incapabil să articuleze un program de țară, iată că i-l fac specialiștii din spatele scenei.
Nu ne opunem „centrului”, dar trebuie să fim siguri că el nu este un paravan pentru corupție, stagnare și compromisuri politice și morale mizerabile. Și nu suntem. Mai degrabă presupunem că Nicușor Dan vrea să prelungească această criză politică până la limită – a prelungit-o deja dincolo de limitele decenței – pentru a câștiga timp în vederea creării și consolidării unui partid prezidențial conservator „predictibil”, poate chiar prin scindarea PNL, care întârzie. Din programul tergiversărilor face parte probabil și numirea unui tehnocrat în funcția de premier – cu condiția să fie un tehnocrat subordonat președintelui, nu orice finanțist sau economist cu idei proprii. Oricum un tehnocrat reformist și autonom nu ar fi votat de PSD, după cum a afirmat clar Olguța Vasilescu, deci nu are mari șanse. Poate o moluscă politică de tipul Eugen Tomac? Din nou, ne rușinăm de gândul cel obraznic și „radical”.
Nu trebuie însă să neglijăm intervenția în plină criză politică a domnului Ștefureac, personaj competent, cu un trecut profesional interesant în SRI. Ea sugerează, pe un ton favorabil, care sunt adevăratele calcule ale președintelui Nicușor Dan, și ne obligă să ne întărim vigilența față de cântecul de sirenă al „moderației” greșit înțelese.
În fond, ce ne dorim? O liniște falsă care ascunde blocarea reformelor sau un „radicalism” care rupe răul din rădăcini și deschide calea unei guvernări oneste, transparente, fără „rozătoare”, în interesul românilor?
Propun în final o meditație a Monseniorului Vladimir Ghika, pentru care nu există știință „fără respect… al ființelor, al lucrurilor, al adevărurilor.” Ce ar fi dacă și în politică am pleca de la această premisă? Poate că am găsi adevăratul centru, benefic națiunii, în loc să ne pierdem vremea cu făcături echivalente cu mănușa de catifea care îmbracă pumnul de fier al mafioților.
