Aniversarea unui an de la alegerea sa ca președinte îl prinde pe Nicușor Dan într-o postură incomodă: e tămâiat de inamici și e criticat de foști susținători. Și-a făcut-o cu mâna lui. Căci nimeni nu te poate împinge în situația în care primești laude de la Crin Antonescu și Victor Ponta, cu care te-ai confruntat anul trecut la prezidențiale, și te dojenește Adrian Papahagi, cu care ți-ai tocit coatele pe băncile de la École Normale Supérieure.
Dar ce a făcut N. Dan ca să ajungă aici?
În primul rând, a crezut mai mult în PSD decât în oricare alt partid. Sub pretextul ținerii împreună a unei (aparente) majorități anti-AUR, președintele a cauționat comportamentul duplicitar al partidului condus de Grindeanu. De câte ori PSD frâna acțiunea guvernamentală sau răstălmăcea înțelegeri făcute cu celelalte trei partide din coaliție, N. Dan se grăbea să explice că guvernul funcționează și că denigrarea partenerilor practicată de PSD, inclusiv prin moțiuni simple contra miniștrilor USR, nu are nicio valoare.
În realitate, la Palatul Cotroceni a fost brevetat un drept de veto absolut pentru un partid ce obținuse la parlamentare 22% și nu reușise să-și califice vreun candidat în finala prezidențială nici în noiembrie 2024, nici în mai 2025. În plus, lentoarea cu care ia hotărâri șeful statului le-a dat pesediștilor timp berechet ca să tragă sfori și să submineze orice schimbare. E, de pildă, elocvent felul cum Grindeanu a reușit să păstreze cvasi-totalitatea secretarilor de stat pesediști numiți de Ciucă și Ciolacu și să întârzie ori să blocheze numirile în câteva funcții publice ce reveneau useriștilor sau udemeriștilor.
La fel de semnificativă, atât politic, cât și etic, este tăcerea președintelui în cazul plagiatului comis de ministrul Radu Marinescu, o culpă cel puțin la fel de gravă ca fușereala cu care ministrul Ionuț Moșteanu tratase studiile sale universitare, din pricina căreia el, însă, a demisionat.
O a doua opțiune problematică a șefului statului a privit numirile în înalte demnități publice. Cea mai discutată a fost cea privitoare la procurori. Nicușor Dan a acceptat cvasi-totalitatea propunerilor făcute de ministrul pesedist al Justiției, ignorând semnalele date de activiști civici sau de jurnaliști de investigație, cu argumentul: am de 100 de ori mai multe informații decât aveți voi.
Asta se întâmpla după ce, în urma unui documentar realizat de Recorder, președintele promisese un fantezist referendum în rândul magistraților și începuse un soi de consultare televizată integral cu unii, foarte puțini, dintre aceștia. Aroganța și inconsistența argumentației privind numirile în parchete au șocat publicul care se aștepta ca tonul critic îmbrățișat în campanie cu privire la confiscarea pesedistă a justiției să fie urmat de decizii reformiste. Alte numiri ce revin președintelui nu au fost făcute.
Pe directorul pesedist de la SIE nu l-a destituit, lăsând să-și cultive pasiunea pentru cursele de Formula 1, iar la SRI, unde fotoliul de director civil este vacant de doi ani, pur și simplu a refuzat să numească o persoană. În campanie, promisese că va desemna pentru ambele poziții personalități din societatea civilă. În presă, s-au scurs doar nume de politicieni, unii dintre ei foarte controversați. Numirea ambasadorilor e amânată și ea sine die.
În primul an de mandat, n-a numit pe nimeni, deși avea tot sprijinul MAE. Echipa cu care lucrează zi de zi la Cotroceni s-a născut și ea foarte greu: până în toamnă, N. Dan numise doar un consilier, pe Radu Burnete, lăsând impresia că nu are nevoie de sfaturi. Apoi, a adus lângă el cea mai amplă echipă de consilieri prezidențiali și de consilieri de stat: 11 din prima categorie și 14 din a doua, cărora li se adaugă alți patru onorifici. Iliescu avea, în funcție de mandate, 4 sau 5 consilieri prezidențiali și 6 sau 7 de stat, Constantinescu a avut, în cea mai mare parte a timpului, doar doi consilieri prezidențiali și 7 sau 8 de stat, iar Băsescu a lucrat, în cele două mandate, cu câte 6 sau 7 prezidențiali și cu cam tot atâția de stat. Majoritatea colaboratorilor lui N. Dan vin de la primărie. Deși președinția e altceva. Băsescu și Iohannis au fost și ei, înaintea lui N. Dan, primari: cel dintâi a priceput că Palatul Cotroceni nu e o primărie oleacă mai mare, al doilea – nu.
A treia decizie care l-a condus pe președintele Dan în situația inconfortabilă în care se află azi e una ideologică. Aș porni de la un cadru mai amplu, cel european. Ales ca independent, Nicușor Dan a fost curtat de două din marile familii europene – cea a PPE și cea liberală –, chiar dacă ambele au remarcat îngăduința lui excesivă față de socialiștii români.
Profilul ideologic al lui N. Dan e, în opinia mea, o combinație de creștin-democrație și de conservatorism. El s-ar încadra mai ușor în familia populară, căci la conservatori nu poate intra, de vreme ce acolo a fost primit, în 2024, George Simion. Rătăcit în spectrul politic de la nivel european, președintele României a găsit de cuviință să abandoneze chiar termenul care le cuprinde pe toate. El nu mai vorbește acum despre politică europeană și națiuni europene, ci despre lumea occidentală și și valori occidentale.
E modul în care, cred eu, se agață de trumpism, hrănind iluzia că, măcar la București, SUA și UE ar mai putea sta împreună, tandre, vesele și eficiente, nu încruntate și nesincronizate cum sunt în realitate, de când Trump și-a început al doilea mandat. La Washington, nu s-a înțeles mesajul croit la București, nici când consilierul pentru afaceri europene al președintelui Dan a cerut premiul Nobel pentru Trump și nici măcar atunci când șeful statului s-a dus la reuniunea Board of Peace, alături de lideri autoritari din diverse colțuri ale lumii.
Schimbarea retorică de la european la occidental are impact nu doar în plan extern – unde Nicușor Dan e perceput ca neîncadrabil –, ci și în plan intern. Miza electorală din mai 2025 nu era dacă România acceptă sau nu necondiționat mofturile lui Trump, ci dacă păstrăm solidaritatea cu celelalte state-membre din UE sau ne reorientăm spre Moscova. În acest moment, mașina în care s-a urcat președintele nu semnalizează clar nici dreapta, nici stânga, ci e „pe avarii”. Pierdut într-o răspântie, Nicușor Dan riscă să rămână fără carnet. Pe care i-l pot lua tocmai pesediștii cărora le-a tolerat toate hachițele și auriștii care sunt convinși că ei sunt singurii care pot să definească Occidentul, astfel încât Casa Albă și Kremlinul să nu mai pară așa de deosebite.
