Esența civilizației occidentale ține mai mult de Iluminism și mai puțin de credință, contrar opiniilor lui Marco Rubio.
„Facem parte dintr-o singură civilizație: cea occidentală. Suntem uniți prin cele mai profunde legături pe care le pot împărtăși națiunile, făurite de secole de istorie comună, credință creștină, cultură, moștenire, limbă și origini, dar și de sacrificiile făcute împreună de străbunii noștri pentru această civilizație comună ai cărei moștenitori am devenit.” — Secretarul de Stat Marco Rubio, la Conferința de Securitate de la München, 14 februarie 2026.
La finalul discursului ținut în februarie la Conferința de Securitate de la München, Secretarul de Stat Marco Rubio a fost ovaționat, în special datorită afirmației citate mai sus, conform căreia Statele Unite și Europa aparțin aceleiași „civilizații occidentale”. Publicul a fost încântat de faptul că s-a distanțat de ostilitatea față de Europa manifestată de vicepreședintele JD Vance cu un an înainte. Rubio părea să ancoreze relația transatlantică în valori comune, așa cum au făcut mulți lideri americani înaintea ascensiunii lui Donald Trump.
Însă la ce fel de „civilizație occidentală” se referea, de fapt, Rubio? Viziunea sa este probabil destul de diferită de înțelegerea majorității europenilor contemporani și de a mea. De altfel, Rubio nu a ratat ocazia de a lansa o săgeată la adresa mea și a conceptului de „sfârșit al istoriei”.
Pentru un grup influent de conservatori americani, „civilizația occidentală” desemnează o civilizație strict creștină și o cultură clădită pe o credință activă. Rubio face aluzie la acest aspect vorbind în discursul său despre „credință creștină” și nu despre „moștenire creștină”. De asemenea, enumerarea elementelor comune include termeni precum „moștenire” și „origini”, care rezonează cu sintagma lui Vance — „americani prin moștenire” — sugerând că identitatea noastră s-ar baza pe o etnie comună, nu doar pe o religie împărtășită.
Este indiscutabil faptul că civilizația occidentală își are rădăcinile în „moștenirea creștină”. Una dintre cele mai profunde valori creștine este credința în egalitatea universală a tuturor ființelor umane în fața lui Dumnezeu.
Conservatorii naționaliști ironizează convingerea liberală în egalitatea universală, iar Rubio însuși susține că nimeni nu luptă pentru o abstracțiune, ci pentru un mod de viață concret. Totuși, există o idee abstractă fundamentală care stă la baza creștinismului și a culturii vestice, exprimată de Apostolul Pavel în Galateni 3:28: „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, pentru că toți sunteți una în Hristos Iisus.”
Mulți gânditori de seamă, de la Alexis de Tocqueville la G.W.F. Hegel sau Friedrich Nietzsche, au înțeles că democrația liberală modernă a apărut din creștinism. Deși majoritatea celor care apără astăzi drepturile omului nu o fac în termeni religioși, este cert că viziunea modernă asupra drepturilor provine din dogmele creștine. Cu toate acestea, pe parcursul acestei tranziții, civilizația occidentală s-a detașat de orice identificare explicită cu religia. Cauzele au fost de natură istorică: după Reforma Protestantă, europenii s-au măcelărit timp de 150 de ani din cauza interpretărilor divergente ale doctrinei creștine — dispute asupra unor concepte precum transsubstanțierea sau botezul copiilor. Încă din Evul Mediu nu a existat o doctrină creștină monolitică; protestantismul a generat un „mod de viață” foarte diferit de cel catolic.
Ca urmare a acestor disensiuni privind scopurile ultime ale existenței, fondatorii iluminiști ai liberalismului modern au căzut de acord să transfere religia în sfera convingerilor private.
Politica urma să se concentreze pe viața însăși, nu pe „viața virtuoasă” definită de o anumită dogmă. În plus, primii cercetători ai științelor naturii au dus o luptă îndelungată cu Biserica Catolică; doar prin separarea cercetării empirice de dogmă au putut apărea știința modernă și ordinea economică pe care aceasta a facilitat-o.
Așadar, există o înțelegere a civilizației occidentale radical diferită de cea promovată de Rubio. Este o viziune construită pe liberalismul însuși, care înglobează valorile Iluminismului: deschiderea, toleranța și scepticismul față de ideile prestabilite.
Această variantă a Occidentului a diminuat rolul religiei în politică. Putem recunoaște pe deplin originile creștine ale drepturilor democratice fără a ne defini civilizația în termeni religioși. În fond, societățile au fost diverse din punct de vedere confesional încă din secolul al XVI-lea, nu doar în actuala eră a migrației în masă.
Mai periculoasă decât definirea prin religie este tentativa de a limita civilizația la „moștenire” sau „origini”.
Îmi displace să îi reamintesc lui Marco Rubio, însă rădăcinile sale duc spre autoritarismul Imperiului Habsburgic catolic, în timp ce ascendența unor figuri precum James Monroe sau Thomas Jefferson se regăsește în zonele protestante, mult mai liberale, ale Europei.
Luna trecută s-a stins din viață Jesse Jackson, lider al luptei pentru drepturi civile. Jackson a avut un rol crucial în continuarea eforturilor pentru egalitate rasială începute de mentorul său, Martin Luther King. Totuși, într-un anumit aspect, poziția sa a fost nefastă. În 1987, la Universitatea Stanford, a participat la un marș unde studenții scandau împotriva culturii occidentale. Sub presiuni de acest fel, Stanford și alte universități de elită au eliminat cursurile fundamentale despre cultura vestică, înlocuindu-le cu un amestec incoerent de oferte multiculturale. A fost o eroare majoră.
Ulterior, se pare că Jackson s-a dezis de această respingere a culturii occidentale, și pe bună dreptate. Propria sa viață a fost modelată în întregime de civilizația occidentală, indiferent de definiția aleasă. A fost un pastor creștin într-o mișcare condusă de alți clerici, precum Martin Luther King, care propovăduiau sprijinul pentru cei oropsiți. În același timp, a fost un apărător al drepturilor universale, a cărui activitate a fost protejată de statul de drept instaurat prin Declarația de Independență și Constituție.
Această protecție nu va dăinui dacă studenții din Occident nu învață istoria propriei culturi. Singura cale de a contracara ideile reacționare ale unor politicieni precum Rubio sau Vance este înțelegerea corectă a modului în care a evoluat civilizația noastră: o civilizație definită astăzi de valorile liberale ale Iluminismului, care, deși înrădăcinate inițial în credința creștină, s-au emancipat de aceasta.
Aceste „idei abstracte” ne definesc modul de viață și pentru ele ar trebui să fim gata să luptăm și astăzi.
Nota redacției – Articolul profesorului Francis Fukuyama a fost publicat pe site-ul Persuasion și este tradus cu acordul editorului.
