Prim-ministrul României, Nicușor Dan, a participat alături de lideri mondiali marcanți, precum președintele Turciei, Viktor Orban, la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace, organizată de liderul său pe viață pentru a permite vasalilor – reali, doritori sau potențiali -, să-și aducă tributul – material sau oral, la Institutul pentru Pace din Washington care, cum altfel, îi poartă numele.
Premierul român a ținut și un discurs de peste două minute, în care a mulțumit liderului suprem pentru leadership și pentru ‘ză pis plen in Gaza hav bin comprehensiv and steibăl, and also for ior ieforts and rezălts..haha..in azăr parts of ză uoăld’
După ce a fost alungat din preajma lui Trump de un cetățean însărcinat cu imposibila misiune de a ascunde senilitatea liderului suprem prin limitarea interacțiunilor sale, Nicușor, cu căciula (MAGA) în mână, a discutat neserios cu Rubio, Kushner și Witkoff, întrucât, cum a declarat domnia sa după aceste întâlniri, „chestiunile serioase se discută la nivel diplomatic”, prezența sa fiind doar „simbolică pentru relația cu partenerii”
După o sesiune de poze, inclusiv cu sosia sa cu plete și ‘cojones’, Javier Milei, Nicușor și-a încheiat ofensiva de șarm la un interviu cu Lucian Mândruță, care pare să creadă că cei pe care i-a ofticat cel mai mult situația au fost suveraniștii.
Am reținut că „Har Domnului, nu suntem în situația în care să alegem” între Statele Unite și Europa, că NU a existat coordonare cu partenerii europeni, pentru că România este suveranistă pe politică externă și că, dacă nu i-a spus-o nimeni în față, nu mai există în Statele Unite problema legitimității administrației din România.
Participarea României la reuniune a adus „o notă, cum să zic, emoțională, sentimentală a relației” bilaterale.
Nici nu știu dacă mai merită să scriu o analiză a unor lucruri care se cam comentează singure. Să remarcăm doar câteva inconsecvențe, dincolo de cele gramaticale (deși încep sincer să mă îndoiesc și de capacitățile intelectuale – care reprezintă un pilon important al brandului nicușorist – dacă omul nu este în stare să vorbească nici franceza nici engleza la un nivel cât de cât neamuzant, fără accent de Novgorod. Nu suntem toți obligați să facem asta sau să cunoaștem protocolul la vizite și evenimente oficiale, dar nu toți am candidat la funcția supremă în stat.)
Eroarea lui Trump poate fi pusă pe seama senilității sale galopante, existând însă și posibilitatea ca aceasta să fi fost intenționată (umilirea celuilalt pentru a stabili sau consolida ierarhia în cameră este o tactică atavică, pe care o practicăm uneori și noi în mod inconștient) – un președinte este ales, un premier este numit. Întregul eveniment a fost în realitate un ritual politic centrat în jurul leadershipului performativ al lui Trump, cu rezultate insignifiante în privința scopului propus ca pretext (reconstrucția Fâșiei Gaza).
Râsul necontrolat al lui Nicușor într-un moment foarte nepotrivit confirmă inadecvarea sa pentru funcția prezidențială, atât ca personalitate, cât și ca inteligență, emoțională sau nu. Știu, este o afirmație puternică, dar până și cei mai fanatici membri ai sectei nicușoriste găsesc din ce în ce mai greu justificări pentru ezitările sau gafele sale. Dacă nu ești suficient de empatic pentru a înțelege perspectiva celuilalt, suficient de controlat pentru a nu-l lăsa să te citească, suficient de inteligent pentru a-ți recunoaște limitele și de a acționa pentru depășirea sau ascunderea lor (de ex. cursuri de engleză – mă ofer voluntar, în baza experienței profesionale – sau lecții de protocol care nu se întâmplă după mașini), nu prea ai ce căuta în fruntea vreunei instituții, darămite a unei țări. Dacă nu mă credeți, întrebați orice angajator din mediul privat dacă l-ar pune pe Nicușor în vreo poziție de management.
Drept dovadă, Nicușor a reușit să evite responsabilitatea unor discuții ‘serioase’ cu oricine, aruncând-o pe ‘niveluri diplomatice’ și autoreducându-se la un simbol. A avut o atitudine umilă, mulțumindu-i liderului pentru leadershipul curajos și altele pe care le-am mai auzit când am fost în Coreea de Nord și plimbând șapca roșie ca pe o investitură de reprezentant al mișcării în România, poziție de altfel mult râvnită de alții, de la Ponta la Simion.
Însă cele mai importante aspecte ale evenimentului au venit în interviul cu Mândruță.
Mereu l-am bănuit pe Nicușor Dan, și în general pe cei responsabili de comunicare sau politică externă de improvizație permanentă care izvorăște dintr-o stare de confuzie strategică. De această dată a fost ușor de recunoscut intenționalitatea introducerii formulei ‘har Domnului’ (fără majuscule în interviu), expresie a unui ortodoxism excelent remarcat de Andrei Ghițea într-un articol de săptămâna aceasta (doar pe Comunitatea Liberală), formă fără fond aparținând categoriei ‘belonging without believing’ (apartenență fără credință), caracteristică poporului român, pe care am teoretizat-o și în ‘Complexifying Religion’ (opus al ‘believing without belonging’ caracteristică spiritualității new age promovată la un moment dat chiar de Georgescu și teoretizată de Grace Davie).
L-ați mai auzit vreodată folosind această expresie de popă de țară pe acest ‘creștin ortodox nepracticant’ (conform propriilor declarații), care în afara unor inițiative pur electorale nu a demonstrat nicio afinitate cu ortodoxia?
Mai departe, trebuie să-i dăm totuși dreptate când a afirmat că nu trebuie să alegem între Statele Unite și Europa, dar nu în sensul exprimat de el. A echivala ‘Statele Unite’ cu Trump este o eroare majoră a analiștilor de pe la noi și din alte părți, prizonieri pe viață ai prezentului. Donald Trump nu reprezintă valorile americane și nu va mai rămâne în acea poziție mult timp. Mandatele sale vor fi folosite ca exemple de vulnerabilitate instituțională, iar comportamentul său de infractor și bully va reprezenta un studiu de caz excelent al patologiilor puterii. Dacă și în mijlocul scandalurilor legate de dosarele Trumpstein sau de schemele sale de îmbogățire rapidă mai face cineva această confuzie, merită să-l urmeze pe Trump la coșul de gunoi al istoriei. Da trebuie să alegem între Trump și Europa. A fi, după cum declară domnul Lazurcă și cum pune în practică Nicușor, solidari cu ambele poziții, nu înseamnă nimic, exact cum și valoarea adăugată a României în sistemul politic global este nimic.
Dar dacă Trump a zis că suntem fantastici (același lucru spus și despre Kim Jong Un) și Nicușor a zis că nu se mai pune problema de legitimitate, de parcă trebuia să-l confirme Înalta Poartă de la Casa Albă, să salutăm noua victorie a diplomației românești, mereu în urma istoriei zilele astea, și mai ales a domnului Lazurcă, promovat creier al președintelui. În condițiile în care liderii europeni evită cu atenție asocierea cu Trump, și mai ales cu această inițiativă (Board of Peace), de la București se vede ca o oportunitate (maxim una să ne izolăm de partenerii noștri europeni)
Dacă mai sunt între cei care mă citesc oameni care au iluzia că sunt eu naiv, și că totul face parte dintr-o strategie genială a lui Nicușor, care se lasă umilit de un infractor condamnat pentru că securitatea noastră e garantată de SUA, nu au înțeles nici partea cu securitatea (Rusia reprezintă azi o amenințare gestionabilă de către UE, singurii noștri prieteni și aliați, vom vedea pentru cât timp), nici partea cu garantată (dacă Trump vi se pare omul care să respecte angajamentele luate de alții în condițiile în care nu le respectă nici pe cele proprii, cine e naivul aici?) și nici partea cu SUA (repet, Trump nu e SUA).
Într-un final, înșelații suntem noi, cei care am votat împotriva lui Georgescu sau Simion pentru a avea un președinte nesuveranist. Cei care am votat împotriva autoritarismului și politicii ‘celui mai puternic’ practicată la Washington și Moscova pentru a avea un președinte pro-european. Har Domnului, am ales un suveranist mascat, care nu doar că nu practică valorile europene, nici măcar nu le înțelege.
