Acest articol nu este despre Donald Trump. Nu cred că mai am de adăugat ceva relevant despre această pedeapsă a istoriei pentru că nu mai luăm democrația în serios.
Nu este nici despre dosarele Epstein, din care noi detalii scabroase ies zilnic la suprafață pentru a ne satisface diverse pulsiuni, în funcție de configurația psihică, de la nevoia de senzațional – care menține instituția bârfei, un foarte eficient liant social -, la anti-elitismul întotdeauna în căutare de țapi ispășitori și până la invidie – sunt convins, cunoscând unele din ‘elitele’ noastre.
Ceea ce mă șochează nu este neapărat ideea că unii oameni ajunși în poziții de putere consideră că nu li se mai aplică niciun fel de reguli, renunțând la aparențele de moralitate adoptate pentru a ajunge în pozițiile în care sunt. Incidența ASPD (antisocial personality disorder) în societate e mult mai ridicată decât credem (estimată la 1-4% din populație), ajungând până la 20% la manageri de top și lideri. Pentru cei care nu știu, această problemă de sănătate psihică se caracterizează prin totala ignorare a emoțiilor, drepturilor și siguranței celor din jur, absența remoșcărilor, comportament manipulator, impulsiv și iresponsabil. Unele din aceste caracteristici (precum impulsivitatea) se atenuează uneori cu vârsta și pot fi controlate, altele pot fi ascunse pentru a construi imaginea unei normalități necesare succesului social. Dacă vă sună cunoscut, e pentru că îi vedeți zilnic la televizor, același personaj cu măști diferite, de la huliganul Simion la guru Georgescu și mistocarul Grindeanu, toți dispuși să calce pe cadavru pentru a-și atinge obiectivele meschine (aceștia nu sunt nici măcar machiavellici, întrucât filosoful politic renascentist, atât de des invocat în sprijinul celor mai grave încălcări ale moralității, vorbea despre scopuri mărețe care scuză mijloacele, precum unificarea Italiei, nu despre ciupeli dâmbovițene).
Ceea ce mă șochează, chiar și după atâția ani de umblat prin lume și cunoscut mii de oameni din zeci de culturi, e prostia unora care ar trebui să fie, teoretic, inteligenți. Prostia nu înțeleasă ca lipsă de capacități cognitive, ci în sens de aplicare neuniformă a acestor capacități. Un exemplu: niciun om întreg la minte nu ar putea contesta faptul că avem un președinte inteligent (există contestatari, dar nu din cei întregi la minte). Totuși, el nu pare să înțeleagă chestiuni de bază legate atât de comportamentul în spațiul public, de rolul său instituțional, de comunicarea cu populația, de formarea unei echipe și delegarea sarcinilor, și în general de politică (mecanismele și scopul ei). Avem un premier inteligent, care înțelege politica, înțelege rolul său instituțional, se comportă cum trebuie în spațiul public, are echipă, delege, dar nu înțelege impactul acțiunilor sale atât asupra economiei, cât și asupra populației.
Revenind la dosarele Epstein, care de fapt ar trebui să-i poarte numele lui Trump (tot îi place lui să fie numite chestii după el), care apare în ele de peste un milion de ori, ele arată că suntem conduși de idioți obsedați sexual. Vlad Plahotniuc a înțeles asta și a ajuns să controleze pentru un timp politica de peste Prut, strângând material compromițătoare despre rivali. Epstein o făcea la comanda Moscovei și/sau a Tel Avivului, și a fost atât de eficient încât a atras în capcană nenumărate elite americane și europene din toate domeniile, oameni care, deși conduc lumea, s-au lăsat conduși de instinctele primare, ignorând riscurile imense la care se expuneau. Astfel, ei au putut fi șantajați de Epstein și mai târziu de Trump, unii dintre ei ajungând datorită acestei vulnerabilități în poziții importante, precum șefia departamentului comerțului (Howard Lutnick). Nimic nou în această logică a loialității asigurate prin șantaj sau promovarea incompetenței, perfecționată de comuniști și chiar înscrisă în recomandările NKVD-ului pentru țările pactului de la Varșovia. Ea supraviețuiește și astăzi în sistemul nostru politic, care are alergie la competență pentru că aceasta e independentă, nedatorând nimic nimănui. Punând oameni compromisi sau incompetenți în poziții cheie, ei sunt loiali pentru că știu că altfel nu ar avea niciodată acces la acele poziții. Astfel comunismul și iterația sa contemporană, uselismul, supraviețuiesc dezastrelor economice și sociale pe care le creează.
O ultimă observație: susțin de ceva vreme că civilizația occidentală poate supraviețui doar în Europa. Asta se vede și din reacțiile la dosarele Trumpstein. În Statele Unite nicio consecință reală, doar negări, minciuni, lipsă de transparență (chiar senatorii republicani nu pot accesa toate documentele neredactate, deși au legal acest drept). În Europa, deși legăturile sunt mult mai slabe, consecințele sunt drastice: prințul Andrew a fost decăzut din drepturi, Peter Mandelson a fost demis din funcția de ambasador al Regatului Unit la Washington (cu posibilitatea ca premierul britanic Keir Starmer să demisioneze doar pentru că l-a numit), imunitatea fostului premier norvegian și secretar general al Consiliului Europei a fost ridicată, fostul ministru al culturii din Franța va fi investigat și a demisionat din funcția de șef al Institutului Lumii Arabe de la Paris, fostul ministru de externe al Slovaciei, Miroslav Lajčák a demisionat din funcția de consilier al premierului Robert Fico și multe altele.
Între timp noi continuăm să băgăm gunoiul sub preș, să-i acoperim pe vinovați, indiferent de vină, să lăsăm pe alde Lia și Giani să blocheze justiția, semănând din acest punct de vedere mai mult cu americanii decât cu europenii, fapt reflectat și în politica noastră externă.
Toți presupunem că elitele au mereu ceva de ascuns, uneori pe bună dreptate, alteori nu. Asta nu ne mai îngrijorează. Prostia în schimb – cum ar fi să schimbi mailuri cu conținut pedofilic sau să vizitezi insule ale plăcerii sau alte destinații cu zboruri plătite de Nordis – ar trebui să ne îngrozească. Poți accepta uneori în frunte oameni limitați, dar bine intenționați, precum premierul sau președintele nostru. Poți accepta uneori chiar și oameni corupți dar inteligenți, pe sistemul ‘a furat, dar a și făcut’. Poți accepta oameni dispuși la orice pentru putere, precum Nixon. Dar combinația de prost, corupt și obsedat de putere ne duce direct spre prăpastie, atât ca țară, cât și ca civilizație. Și nici nu am început încă să scriu despre inteligența artificială…
