În teologie, o sectă este o comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mai mare, care își dezvoltă o doctrină proprie. În practică, ideea de sectă capătă cel mai adesea conotații negative pentru religia din care se desprinde. Religia de origine are tot interesul să definească drept sectă orice grup care se abate de la normele ei. Secta, în sine, dezvoltă la rândul ei mecanisme de conservare și o cultură de autoizolare. Se închide ermetic și revizuiește, aproape de la zero, toate învățăturile religiei din care s-a desprins. Dar nu mereu spre bine.
Cam așa pare că a ajuns astăzi justiția românească. Un fel de religie unitară din care s-a desprins o sectă ce neagă scopul inițial și suprem – legea. În loc de o evoluție firească, în ton cu societatea, avem o pavăză în calea modernizării societății românești. Această sectă amorfă din justiția românească, cu membri uneori greu de identificat, prezintă următoarele trăsături:
Legea nu mai este autoritatea supremă
Marile religii avraamice (creștinismul, islamul și iudaismul) se bazează fiecare pe cărți scripturale cu autoritate supremă (Biblia, Coranul, Tanakh). Credința și practica sunt ancorate explicit în textele sacre, acestea fiind considerate a avea revelație divină. În cazul justiției, legea este autoritatea supremă, prin spiritul (credința) și litera (practica) ei. Sectele care se desprind din aceste religii pornesc toate din același punct, și anume re-interpretarea legii supreme.
„Secta” din justiția românească nu face excepție. Legea a devenit negociabilă, iar nuanțele ei sunt portițe de scăpare pentru slujitorii sectei. Încadrările juridice pe care le livrează sunt adesea scandaloase pentru oamenii de rând, iar libertatea sau privarea de libertate se administrează subiectiv.
Adevărul este înlocuit de mercantilism
La fel ca religia, justiția se bazează pe un set de concepte filozofice. Aceste concepte reprezintă fundația legii sau a învățăturii. Spre exemplu, sistemul juridic, dar și religia, au – printre altele – drept scop separarea binelui de rău și a dreptății de nedreptate. Ambele caută adevărul ca unealtă finală pentru instituirea dreptății. În ambele sisteme filozofice există vaste interpretări cu privire la ceea ce este considerat adevărat sau nu.
Dar, în secta desprinsă din sistemul juridic românesc, adevărul nu mai este o sursă pentru dreptate. În principiu, adevărul nu poate fi mereu cuantificat material, însă orice decizie juridică are impact material. Secta a identificat acest aspect și a reușit înlocuirea adevărului cu profitul. Miza finală devine una utilitarist-mercantilă. Cine câștigă și cine pierde? Cine oferă mai mult pentru o soluție favorabilă sau pentru lipsa unei soluții?
Rigiditate excesivă
În sens analogic și analitic, sistemul judiciar poate fi comparat cu o religie conservatoare. Deși afirmația este riscantă, sistemul juridic are mai degrabă o haină ortodoxă decât una protestantă. Sistemul judiciar veghează asupra normelor de comportament în societate și distinge permisul de nepermis, aplicând sancțiuni pentru abaterile de la norme. Totodată, ambele sisteme se bazează pe recunoașterea autorității și cer supunerea față de reguli (legi).
Totuși, atât religia, cât și justiția sunt organisme sociale vii, care trebuie să se adapteze constant schimbărilor din societate. Refuzul de a fi parte la aceste schimbări impuse prin voința societății duce la formarea de secte, formale sau informale. În sistemul judiciar românesc, presiunea societății pentru modernizare, adaptare și transparență a dus la formarea acestei secte. O sectă care are ca scop principal conservarea unui status quo. Dar nu în numele tradițiilor sau valorilor sociale, ci în numele fluidității și ambiguității prin care aceasta poate funcționa neatinsă în continuare.
Discriminatorie
Sectele religioase sunt, prin natura lor, militante. Ele trebuie să își propage mesajul repede și eficient pentru propria existență. În varianta lor deviantă, sectele sunt adesea discriminatorii, în timp ce acuză discriminarea. Secta din justiția românească nu face excepție. Ea este favorabilă propriilor membri, care primesc privilegii de neimaginat pentru cineva din afara ei. Amânările generoase de termene, anulările de probe, forțarea prescrierilor și, bineînțeles, casările sunt toate daruri pentru membrii ei, cotizanți sau nu.
Aceleași instrumente sunt folosite împotriva celor din afara sectei. Amânările infinite, sentințele nefavorabile care frizează uneori absurdul sau aparenta incapacitate de a institui rigoarea legii sunt, toate, metode de discriminare subtilă. Aceste practici transformă justiția într-un privilegiu pentru unii și într-un instrument de pedeapsă subiectivă pentru alții.
Ermetică
Sectele religioase sunt, prin excelență, ermetice. Nu intră și nu iese oricine. Noii membri parcurg anumite proceduri și ritualuri înainte de a deveni membri deplini. Pentru secta din justiția românească, selecția cadrelor se face prin servilism, nu prin meritocrație. Aceștia trebuie să dea dovadă de loialitate față de liderii sectei și să înlocuiască spiritul critic cu cel de „orientare în spațiu”.
Focalizate pe un lider suprem pe care îl urmează „la virgulă”, sectele oferă un spațiu foarte mic de manevră pentru disidență sau pentru ieșirea din rândurile lor. În cazul sectei din sistemul judiciar românesc, ieșirea este totuna cu compromiterea profesională, fie prin trimiterea de controale peste controale care vor găsi „ace în carul de fân”, fie chiar prin mazilire mediatică.
Denaturarea celei mai importante trăsături
În teorie, cea mai importantă trăsătură a justiției românești este independența. Dar, pentru secta din justiția românească, ideea de independență a ajuns, în mod denaturat, totuna cu ideea de stat în stat. Privilegiile financiare scandaloase sunt inamovibile pentru că ar afecta independența justiției. Comentarea oricărei decizii este, la rândul ei, privită ca un atac la independență. Sugestiile din exterior ori chiar din interior sunt privite ca ingerințe. Exemplele pot continua la infinit.
Esența este că, în numele independenței, se refuză orice efort al societății românești de a-și revizui propria justiție. În registru religios, multe crime ori războaie s-au săvârșit de către factorul politic în numele Domnului. Idem și în acest caz: multe decizii scandaloase s-au luat, paradoxal, în numele unei false independențe. În fapt, e vorba de desprinderea sectei de principiile fundamentale ale unui sistem juridic etic și moral.
Perspectivele sectei
În termeni teologici, o sectă este inițial privită ca un pericol de către religia din care se desprinde. La început, și protestanții erau priviți ca o sectă de către Biserica Catolică. Au urmat apoi neoprotestanții ș.a.m.d. Dar, în timp, o sectă poate deveni mainstream, dacă oamenii ajung să îmbrățișeze propunerile ei și le consideră mai bune în raport cu cele actuale. În acest caz, învățăturile ei devin normă în comunitate sau în societate.
Întrebări deschise pentru cititorii care au avut răbdare până aici: Vrem ca actuala sectă din justiția românească să devină noua rânduire firească? Sunt abordările și învățăturile ei conforme cu ceea ce ne dorim?
