În ziua în care a fost publicat documentarul Recorder despre „justiția capturată”, am scris pe Facebook că el vădește faptul că magistrații nu merită nici pensionarea timpurie, nici pensiile enorme pe care le au în prezent. Am spus-o fiindcă, peste câteva ore, judecătorii Curții Constituționale urmau să tranșeze chestiunile respective.
Unii dintre cei care au citit postarea mi-au reproșat că n-am înțeles nimic din documentar, iar alții că vânez – a se citi: în chip demagogic – like-uri. Reproșurile erau, pe fond, neîntemeiate. Ceva-ceva mi-a atras, totuși, atenția: ele semnalau pericolul unei derive, fiindcă postarea mea generaliza și putea fi văzută ca o încurajare a radicalizării.
Situația prezentă accentuează acest pericol. De ce? Fiindcă reacțiile născute de difuzarea excelentului documentar au creat o tensiune socială și politică enormă. Cu excepția TVR, care a decis să preia filmul, instituțiile statului au fost fie lașe, fie inadecvate. CCR a amânat decizia privitoare la un subiect care preocupă în cel mai înalt grad societatea. CSM și DNA au considerat că discuția despre aranjamentele din justiție – schimbări de complete și tergiversări ale proceselor, în circa 10 mii de dosare de corupție, până la termenul de prescriere a unor vinovății – sunt o campanie menită să destabilizeze justiția.
Curtea de Apel București a vrut să consolideze acest mesaj, organizând o conferință de presă. A dat-o în bară, fiindcă, în timpul dialogului cu jurnaliștii, vicepreședinta acestei instanțe i-a șoptit șefei sale, fără să știe că microfonul e deschis, că a căutat-o președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, celebra Savonea: „mă sună Lia” va rămâne în analele justiției, dar și ale politicii de la noi. Propaganda taberei care a capturat justiția a fost anihilată de intervenția unei judecătoare, necunoscute publicului larg, pe nume Raluca Moroșanu, care a confirmat mașinațiunile dezvăluite de redactorii Recorder.
Atât premierul, cât și președintele au părut să fie luați pe nepregătite: primul a promis doar că se consultă cu ministrul pesedist al Justiției, ca și cu alți colaboratori, în vreme ce al doilea a considerat că Președinția ar putea fi transformată în cutie poștală, pentru plângerile, inclusiv anonime, ale magistraților. N. Dan a vrut cu tot dinadinsul să semene cu judecătorii CCR, amânând o discuție cu breasla procurorilor și judecătorilor, sub pretextul că va fi plecat peste mări și țări.
Partidele au fost ori timide, ori inadecvate. Doar USR a cerut demisii ale șefilor justiției implicați în manevrele prin care corupți mai mult sau mai puțin cunoscuți au fost spălați. PSD l-a lăsat pe ministrul Marinescu să promită că va solicita informații de la CSM și Inspecția judiciară. PNL a vorbit pe mai multe voci: Alina Gorghiu a afirmat că asistăm la un conflict politic între magistrați, în vreme ce primarul ieșean Chirica a comparat documentarul despre justiția capturată cu împușcarea soților Ceaușescu.
AUR a atacat și el Recorder, în care vede un instrument al clasei politice expirate. În răspăr cu G. Simion, fostul candidat la prezidențiale C. Georgescu a cerut o reconstrucție din temelii a justiției. Șoșoacă și Gavrilă au tăcut.
Strada nu a tăcut. În București și-n alte 5-6 orașe, s-au ținut proteste cu zeci, sute sau mii de participanți. Spiritul e cel din 2017, din vremea când Grindeanu adopta OUG nr. 13. Sunt mici adaptări: de pildă, apare pe pancarte telefonul Liei. Altfel, strada a salutat solidarizarea a circa 800 de magistrați cu judecătoarea Moroșanu, care a acut curajul să înfrunte „sistemul”.
Întrebarea cea mai importantă este unde vor duce toate astea. Vor reuși politicienii moderați să evite deriva populistă? Simion & co. au câștigat teren fiindcă au construit opoziția între elitele corupte și poporul pur în forma cea mai radicală cu putință.
Mai este oare posibil ca transparența să consolideze democrația, nu s-o slăbească?
E cineva, între politicieni, capabil să definească o soluție atât la problema statutului magistraților, cât și la cea – infinit mai importantă – a transformării puterii judecătorești într-una care să facă dreptate și care să devină astfel credibilă? Ori, dimpotrivă, de decepția din societate vor profita iarăși, cum s-a întâmplat în 2020-2024, radicalii populiști, care îi conving pe cetățeni că doar mâna lor de fier va fi în stare să juguleze capetele care au capturat și justiția, și partidele?
Lui N. Dan îi va fi cel mai greu. Dacă nu depășește nivelul conversației discrete – atât prin email, cât și față-n față cu magistrații –, va fi asemănat cu Iohannis. Unii au făcut-o deja. Promptitudinea îi lipsește. Să sperăm că va compensa acest defect printr-o soluție înțeleaptă.
