În urmă cu câteva zile, Oana Gheorghiu, recent numită vicepremier, a susținut necesitatea modificării pensiilor speciale ale magistraților folosind un argument economic: din puținii bani de la buget, o mare parte, nedrept de mare, se duce pe aceste pensii, în condițiile în care acești bani se iau de la gura unui copil flămând. Declarația a determinat reacția indignată a CSM, ce a decis să facă plângere penală pentru că s-ar fi încălcat independența justiției și statutul magistraților; se consideră că este un atac la adresa unei puteri constituționale, ce alimentează „un discurs periculos ce incită la ură și discriminare”. Cu alte cuvinte, Oana Gheorghiu ar fi incitat la violență, ură și discriminare (conform art. 369 din Codul Penal).
Trebuie spus de la bun început că reacția CSM este halucinantă. Dorind să apere pensiile speciale, CSM confundă libertatea de expresie cu incitarea la violență, ură și discriminare. Sub motivul independenței justiției, CSM se preface că nu vede că declarația nu are nici cea mai mică legătură cu incitarea la ură, violență și discriminare. Ar fi avut, de exemplu, dacă s-ar fi susținut că acei copii flămânzi, mii și milioane, din România, să iasă în stradă și să își ceară drepturile cu furci, coase și topoare. Ar fi fost incitare dacă, alt exemplu, s-ar fi susținut să se taie pensiile speciale pentru că magistrații sunt bogați deja, că au averi uriașe, și în plus, pentru că primesc mită și șpagă de la interlopi.
Un alt aspect al reacției CSM este că se deschide o poartă complet periculoasă: orice luare de poziție împotriva pensiilor speciale poate fi catalogată drept atac la independența justiției, sau incitare la ură, și deci ar conduce în mod direct la plângere penală. Toți cei care critică sistemul de pensii speciale, inclusiv autorul acestui articol, ar fi puși în situația de a fi chemați în judecată.
CSM se preface că uită ceva foarte important: societatea civilă, care azi critică pensiile speciale ale magistraților, este exact acel factor care a militat intens, multă vreme, pentru independența justiției. Au fost ani în șir în care s-au efectuat mitinguri și manifestații, cu mii și zeci de mii de oameni, care au cerut respectarea principiului independenței justiției. Or, acum CSM consideră că societatea civilă are ceva cu magistrații, că ar vrea să nu mai fie independenți etc. Dar se vede din avion că asemenea considerații sunt eronate. Independența justiției nu înseamnă nicidecum independența financiară a unui magistrat sau altuia, ci înseamnă independența de factorul politic. Justiția este independentă dacă judecă cu ochii închiși, pe indiferent cine este cel judecat.
Mai mult, de ceva vreme, în România nu mai există procese contra corupților (avem corupție dar nu avem corupți!), mari dosare nu sunt judecate de ani de zile și numeroși infractori ajung înapoi în libertate deoarece a intervenit termenul de prescripție. Dosarele sunt ținute în mod intenționat, deci cu un anumit interes de către magistrați, tocmai ca să se ajungă la prescripție. De câteva luni există grevă în justiție – un fapt halucinant într-o țară europeană, inexistent pe nicăieri; magistrații se prefac că prelungesc termene, că iau spețe importante etc., dar de fapt nu fac nimic de câteva luni, și își încasează miile de euro lunar jucând pe laptop Solitaire.
Vedem cum, și de drept și de fapt, justiția, în România, nu este nicidecum independentă în sensul în care ar trebui să fie independentă: toți cetățenii egali în fața legilor, inclusiv magistrații și toți cei din justiție. Avem așa ceva în România? Vedem cum magistrații sunt extrem de dependenți de pensiile speciale (uriașe, de mii de euro pe lună, în condițiile în care milioane de români trăiesc la limita de subzistență cu 1000 sau 2000 lei pe lună), tocmai ca să nu îi urmărească, judece sau condamne pe oamenii politici ce încalcă legile.
O țară nu este deloc democratică dacă nu are o justiție independentă în sensul propriu, corect, legal și etic al termenului. Este inadmisibil ca unii să fie deasupra legilor, inclusiv magistrații, politicienii sau cei bogați. Este inadmisibil ca magistrații să-și dea singuri legi (!?) pentru ei prin care să-și acorde drepturi după cum vor ei. Este imoral și complet ilegal. A proceda în acest fel (după cum vedem că procedează CCR, CSM etc.) înseamnă a se ignora cele mai elementare norme democratice.
