Exact în ziua în care se aniversa „Marea revoluție din octombrie”, pe 7 noiembrie, „famiglia” PSD s-a reunit pentru a-l alege pe „capo di tutti capi” în persoana lui Sorin Grindeanu. Toate grupările de esență mafiotă, toți campionii corupției și ai spolierii bugetului public, toți anti-reformiștii, toți dușmanii statului de drept, toți plagiatorii, toți anti-occidentalii, toți penalii din PSD – în afara lui Liviu Dragnea – au fost invitați și aclamați. Adăugăm și masa de semidocți în frunte cu Marcel Ciolacu, din care a lipsit doar Viorica Dăncilă, deși fusese invitată. A fost în schimb prezent Gheorghe Cârciu, zis Gică Paris, reales vicepreședinte și la actualul congres.
Astfel, tabloul psd-ismului actual este complet. Dar ce poate oferi României un partid cu un asemenea activ?
Opinia publică spera că, după congresul care îl va consacra șef absolut pe Sorin Grindeanu, apele se vor liniști în coaliția de guvernare, atacurile vor înceta și PSD va reveni la o atitudine mai cooperantă și mai responsabilă.
A fost însă întotdeauna o speranță deșartă, nu numai pentru că PSD ar aștepta acum alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei, ci și pentru că la congresul de săptămâna trecută PSD a ținut să-și afirme esența și agresivitatea cu asemenea forță încât o întoarcere cu 180 de grade nu este posibilă.
Mai degrabă atitudinea PSD ne amintește de declarația ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, din 17 iunie 2022, după ce Rusia invadase Ucraina și începuse masacrarea locuitorilor ei: „Rusia este ceea ce este și nu ne este rușine să arătăm cine suntem”. Nici psd-iștilor nu le este și poate de aici ar trebui să pornim reflecția asupra acestui congres ce a părut banal, dar prefigurează ce ne așteaptă în 2026.
Așadar, la fel ca Rusia și la fel ca PCR, de unde a moștenit tehnica congreselor-mamut care promovează versiunea (falsă) a partidului asupra realității, PSD a decis să respingă orice critică privind rolul său fundamental în generarea actualei crize financiar-bugetare.
Partidul este în ofensivă, ignoră percepția publică a acțiunilor sale și are un plan clar de preluare totală a puterii și de blocare a reformelor. Criticile la adresa partenerilor de coaliție, mergând până la apelul lui Ciolacu de a exclude USR de la guvernare, întăresc acest demers identitar, menit să restaureze și să apere esența PSD de partid al rețelelor de putere de tip mafiot. Or, o astfel de putere nu se apără cu reforme de sistem, ci prin blocarea lor.
Să ne așteptăm deci la puține concesii făcute reformiștilor și la noi blocaje, mascate în preocupări umanitare, pentru finanțarea cărora PSD nu se va sfii să sporească povara fiscală de pe umerii cetățenilor din afara neo-nomenklaturii, scoțând din joben scamatoriile economiștilor de partid, cum ar fi necesitatea de a stimula consumul sau impozitarea progresivă.
Nu vă faceți deci iluzii că PSD va combate cu adevărat populismul, cum a afirmat Sorin Grindeanu, pentru că discursul său economic este profund populist – și fantezist -, iar duplicitatea domnului Grindeanu este ușor de identificat: cum să fii credibil când pledezi pentru eliminarea CASS pentru tinerele mame și monahi, în timp ce te constitui în apărătorul privilegiilor acordate magistraților și risipei din administrație și companiile de stat?
Partenerul natural al PSD în cruciada anti-reformistă este partida suveranistă din Parlament, în frunte cu AUR.
Desigur, PSD afirmă că nu va face niciodată o alianță politică cu partidul lui George Simion, contând pe faptul că electoratul a uitat cum, la alegerile prezidențiale de anul trecut, i-a cedat voturi nu numai acestuia din urmă, ci și lui Călin Georgescu.
Ceea ce dorește PSD nu este însă o alianță formală cu AUR, SOS sau POT, ci preluarea unui număr semnificativ de parlamentari ai acestor partide și mai ales a electoratului acestora. A atras deja niște membri POT de toată rușinea, ca Paul Pintea, și probabil va continua să-i „albească” și pe alții transformându-i în social-democrați pur sânge.
În această cheie trebuie citită și înlocuirea în statutul partidului a orientării „progresiste” cu cea de susținere a valorilor „tradiționale”, de fapt conservatoare, poate chiar anti-europene.
Demersul vizează concomitent USR, partidul de care PSD se teme cel mai mult, care nu s-a declarat niciodată „progresist”, ci anticorupție.
Dar PSD nu se luptă cu corupția, cu incompetența și cu ineficiența, ci cu „populismul” și „progresismul”. Anticorupția este doar un pretext pentru a-l ataca pe premierul Ilie Bolojan, pentru că scandalul legat de omul de afaceri vasluian Fănel Bogoș, susținut de conducerea județeană a PNL, nu a izbucnit întâmplător în ajunul congresului PSD și nici nu este menținut activ de televiziuni, deși nevinovăția premierului este evidentă. Ajunși în acest punct, ne întrebăm ce viitor are guvernul Bolojan și nu găsim motive de optimism.
Confruntat cu un sistem dominat de servicii și de PSD, al cărui interes este să mențină privilegiile oamenilor care îl alcătuiesc și îl susțin, premierul Ilie Bolojan caută să câștige sprijin public prin tenacitatea cu care apără măsurile corective menite să oprească risipa și cheltuielile indecente, greu de justificat moral și social.
Cum nu poate conta integral decât pe USR, căci PNL joacă la două capete și așteaptă să vadă cum se termină meciul ca să se hotărască pe cine susține, a cooptat-o în guvern pe Oana Gheorghiu în funcția de vicepremier.
PSD a înțeles imediat ce pericol reprezintă pentru interesele sale această doamnă care a oferit un exemplu concret de eficiență și spirit civic și care nu se teme să spună adevăruri incomode pentru puterea psd-istă. A făcut-o din nou recent, referindu-se la pensiile speciale pe care le apără Grindeanu și la care magistrații nu vor să renunțe: „Ei au fost prinşi într-un Caritas, care nu putea să dureze la nesfârşit… Iar dacă banii aceia trebuie să se ducă la ei pentru că dau sentinţe, îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând.”
Cu alte cuvinte, PSD este dispus să ia bani de la cetățeni, inclusiv de la cei dezavantajați, pentru a plăti magistrați dispuși să emite sentințe favorabile corupților. Deciziile ÎCCJ și ale rețelei Savonea confirmă cele afirmate de Oana Gheorghiu.
De aceea probabil atacurile imunde la adresa ei nu se vor opri, pentru că nici doamna Gheorghiu nu va da înapoi. Din acest „bras de fer” nu se poate ieși prin compromisuri acceptabile PSD, deci confruntarea va continua.
Este ciudat că PSD a găsit înțelegere exact acolo unde pro-europenii nu și-ar fi dorit, și anume la președinție: doritor probabil să mențină PSD în coaliție, Nicușor Dan l-a lăudat pentru intenția de a se reforma și a justificat negocierile deschise separat de Sorin Grindeanu cu reprezentanții magistraților („eu nu cred că este ceva rău în asta”), ținând destul de evident partea acestora din urmă. Nici asocierea directă a lui Grindeanu cu Ordonanța 13 nu ar fi de actualitate în actualul context, a sugerat președintele. Bun pretext și stabilitatea asta, ce să zicem!
În ceea ce privește reorientarea PSD către „valorile tradiționale”, știm că Nicușor Dan este și el un adept al acestora din urmă și un adversar al „contractualismului occidental”. A spus-o cu subiect și predicat în Dilema, mai demult, dar a reafirmat această orientare vara trecută, în controversata sa vacanță, prin blocarea legii combaterii extremismului, dar și recent prin numirea unor consilieri cu orientări atât de „tradiționale” încât au generat temerea că nu sunt nici prieteni sinceri ai Ucrainei, nici adversari implacabili ai Rusiei – chiar dacă retorica președintelui rămâne corectă și pro-occidentală pe aceste teme.
Un aspect nelămurit rămâne cel legat de soluțiile propuse de președintele Dan pentru ieșirea din criză: proclamând eșecul statului (cum a făcut-o și Iohannis), șeful statului le-a cerut oamenilor de afaceri să vină cu politici publice gata scrise pentru a rezolva problemele, pentru că în administrație nu ar fi nimeni capabil să o facă.
Cum de nu vede președintele că această incapacitate a fost generată tocmai de cultul corupției, politicii clientelare și incompetenței promovat de PSD de 35 de ani? Ce fel de stabilitate asigură deci PSD, alta decât perenitatea eșecului statului? Ca să nu mai spunem că este o soluție care contravine esenței democrației: oamenii de afaceri nu sunt aleși, nu au mandat democratic și nu dau socoteală electoratului; propunerile lor vor reflecta propriile interese, care nu sunt în mod necesar consonante cu interesul public.
Oamenii politici nu pot să abdice de la responsabilitățile lor doar pentru că sarcina de a epura sistemul de ticăloșie este grea! Consultarea mediului de afaceri este binevenită, cedarea responsabilității politice este însă periculoasă.
În acest tablou de mesaje ambigue și de maximă agresivitate a PSD, în spatele căruia ghicim mâna lungă a serviciilor, nu putem fi siguri că actualul guvern va rezista până la rotativa din 2027.
Exact partidul care „asigură stabilitatea” va destabiliza probabil țara.
Adevărul pe care mulți nu vor să-l vadă este că, deși actuala majoritate parlamentară nu este posibilă fără PSD, nicio reformă anti-sistem nu este posibilă cu PSD la putere. Din această dilemă nu putem ieși, atâta vreme cât o considerăm o dilemă și nu o amenințare la adresa democrației.
