Disperat să aducă bani la buget, dar și să îmbunătățească sănătatea publică grav afectată de nutriția excesivă și necorespunzătoare, guvernul aruncă pe geam principiile pieței libere și stabilește prețuri fixe la alimentele de bază. Deși în general considerată o măsură populistă, rămâne de văzut cât de populară va fi ea, în condițiile popularității mâncatului ca activitate recreativă sau psiho-terapeutică în România.
Aruncând o privire pe lista de prețuri, este legitim totuși să ne întrebăm unde își fac cumpărăturile guvernanții noștri, singura explicație fiind probabil că unii dintre ei consumă doar avocado, quinoa și foie gras, mergând la piață doar în campania electorală.
Mai țineți minte imaginile cu Ciolacu strângând semnături la Obor sau pe Nicușor Dan, în aceeași piață, înarmat cu lista de la doamna Mirabela, se ducea ca tot românul cu echipa de filmare după el (care nu l-au ajutat nici măcar să care sacoșele) să ia urzici, pătrunjel și ce mai era pe listă, pe vremea când, spre deosebire de astăzi, cea mai mare problemă a actualului președinte părea să fie alegerea între cartofi albi sau roșii, însă ca și astăzi el urma lista primită cu sfințenie și suna pentru confirmare dacă existau neclarități? Măcar fostul premier Cîțu recunoștea deschis că nu știe cât costă o franzelă, și nici nu îl interesează atâta timp cât nu consumă așa ceva.
Justificările decretului de lege certifică divorțul total și neamiabil de realitate al autorilor. Citim astfel că:
„Majorarea prețurilor cu amănuntul la produsele agroalimentare este necesară cu atât mai mult cu cât la unele produse de bază prețurile au rămas neschimbate de 25-30 de ani, deși în această perioadă veniturile populației au crescut de peste 10 ori, iar retribuțiile de 7 ori.”
Nu știu ce anume a rămas neschimbat în România în ultimii 30 de ani în afară de mentalitatea clasei politice, însă cu siguranță nu prețurile. În ciuda acestui fapt, cuantumul acestor majorări, așa cum scrie în decret, este de circa 35 la sută în medie. Prin urmare nu doar că se fixează niște prețuri care ar trebui stabilite doar în urma raportului dintre cerere și ofertă, dar apar și majorări semnificative.
Un ou ajunge astfel să aibă un preț fix de 1,80 lei, depășind media celor bio de astăzi (undeva la 1,50 de unde cumpăr eu). Uleiul, element esențial în bucătăria autohtonă, va costa 18 lei pe litru (azi îl iau cu 8-9 de la supermarketul din apropiere), iar zahărul tos se va vinde cu 14 lei pe kilogram (cred că ultima oară am dat vreo 4 lei). Până acum sună mai mult a campanie de sănătate publică, deoarece cu siguranță populația va mânca mai puțin dulce și mai puțin gras. Și oul are colesterol, deci mai puține ouă înseamnă mai puțin colesterol, ceea ce ne va ajuta să evităm problemele cardio-vasculare atunci când citim continuarea listei.
Carnea, dacă nu era deja, devine un lux pentru majoritatea românilor: carnea tocată de porc va costa 37 de lei/kg (azi o iau cu maxim 15), iar cea de vită 39. Carnea de manzat de producție autohtonă ajunge la 50 de lei/kg, iar cea de porc 37/kg (eu pe astea dau azi vreo 35, respectiv 23, dacă le iau din hypermarket, ceva mai mult la piață și în Mega Image). Varietatea produselor din carne va fi și ea limitată. Oricum când mă duc la supermarket pierd o grămadă de timp alegând între atâtea opțiuni, gândiți-vă la cât timp liber suplimentar veți avea să petreceți cu familia, ținând cont și de faptul că și mesele vor dura mai puțin dacă e mai puțină mâncare! Prețurile reflectă tendința anterioară: crenvurștii se vor vinde cu 44/kg (acum nu știu dacă ajung la 20), cârnaţii de porc cu 43/kg (acum găsești tot la 20-25), iar salamul italian cu 43/kg.
Adevărul e că oricum consumăm prea multă carne, și obiceiurile alimentare nesănătoase, în special în perioada sărbătorilor, se traduc în costuri suplimentare la sistemul public de sănătate.
Dacă sperați să compensați cu proteină mai sănătoasă, din pasăre, aflați că diferența nu e mare, puiul de crescătorie urmând a fi vândut cu 30 de lei/kg (nu e mai mult de 20 de unde iau eu).
Românul, însă adaptabil cum e, găsește întotdeauna soluții pentru o dietă îndestulătoare. Produsele din import pot reprezenta o opțiune, însă, surpriză, și acestea vor avea prețuri fixe. Astăzi am luat un kilogram de lămâi cu 6 lei. Ele vor costa 19 lei/kg, în timp ce portocalele și mandarinele câte 18 lei/kg (ambele nu depășesc astăzi 5-7 lei). Bananele, care astăzi se vând cu 7-8 lei/kg, vor avea un preț fix de 22 lei/kg. Măslinele, produs popular în România, vor ajunge la 40 lei/kg.
Dacă aceste cifre v-au adormit, puteți consuma cafea, cât mai apucați, întrucât prețul acesteia va fi fixat la 220 lei/kg (Arabica) și doar 200 lei/kg (Robusta). Dacă nu sunteți băutor de cafea și preferați ceaiul, ca mine, nu vă bucurați că nu faceți nicio economie: cutia cu 20 de pliculeţe de ceai negru va costa 17 lei.
Românul însă știe că poate bea ca să uite de foame. Și aici guvernul intervine, preocupat bineînțeles de sănătatea populației. Un litru de țuică de 24 de grade (da, s-a umblat și la alcoolemie, gata cu pălinca de 60 ucigătoare de neuroni) va costa 37 (exclusive sticla), în timp ce unul de vin vărsat de calitate inferioară (8 grade alcoolemie, în principiu spălătură de butoi) va costa 15,50 lei pe litru, iar cel superior, de Murfatlar sau Cotnari, 23/l, de vor ajunge cei mai puțin norocoși dintre noi să consume Bordeaux și Chianti de nevoie.
Eu înțeleg preocuparea guvernului atât pentru sănătatea, cât și pentru estetica populației, însă aceste prețuri nu vor face decât să trezească nostalgii ale vremurilor mai bune de ‘dinainte’, mai ales printre cei care astăzi abia se descurcă cu un salariu de 4000 de lei pe lună, și care nu pot fi învinovățiți pentru faptul că ajung victime ale discursului suveranist și influenței rusești evocatoare ale mitologiei ‘vârstei de aur’ pentru a ne distrage atenția de la avantajele integrării euro-atlantice.
Însă, deși aceste prețuri sunt reale, ele nu sunt, din fericire, actuale. Decretul în discuție datează din 1982, când venitul mediu nu depășea 2000 lei pe lună. Da, ați citit bine, nu doar că prețurile erau semnificativ mai mari decât cele de astăzi, dar veniturile erau la jumătate pentru majoritatea populației. Astfel, dacă ai fi pus deoparte jumătate pentru alte cheltuieli (transport, facturi, îmbrăcăminte, etc.) și ai fi consumat 30 de lei doar pe mâncare (suma total nerealistă pentru vremurile alea, dar să zicem), ți-ai fi permis 2 ouă (3,6 lei), 10g de cafea (2,2), o banană (6 lei), o pâine (2,5), și 200 g de carne tocată (7,4), 50 ml de ulei (0,9), jumătate de kg de fasole (4,15) și 25g de măsline (1 leu) spălate cu 100 ml de vin (2,3). Dacă mai vreți și o felie de brânză sau un crenvurști deja trebuie mai multe surse de venit sau credit la bancă. Și dacă totuși ați fi cumpărat cele de mai sus, tot ați fi fost considerat norocos, în condițiile în care multe erau aproape imposibil de găsit pentru cetățeanul de rând.
La cozile interminabile nu se discuta atâta politică ca astăzi la coadă la supermarket, dar cu siguranță lumea se ‘gândea’ la vremurile bune de dinainte să vină comunismul. Care și alea erau ele mai bune într-un fel, că poate mai aveai ce mânca, însă cu accesul la educație stăteam mult mai prost ca în comunism, ca să nu mai vorbim despre transportul public sau epidemiile care făceau ravagii.
Nostalgiile nu sunt raționale, ele sunt memorii selective, în general ale unor aspecte pozitive (altfel se numesc traume). Prin urmare, ele pot fi stimulate și manipulate, prin discursuri meșteșugite despre niște vremuri în care ‘toți aveam de muncă’ sau ‘industria duduia’, uitând că munca în industria total neperformantă era prost plătită, nu aveai ce cumpăra cu nici cu banii aia puțini și normalitatea de astăzi era atunci un lux inaccesibil până și unei bune părți din nomenclatură.
Data viitoare când cineva vă vorbește despre ‘vremurile de aur’, dați-i lista de prețuri publicată la sfârșitul acestui articol și întrebați dacă era bine înainte. Și dacă vi se răspunde că ‘lumea se descurca’, mai cu o rudă la țară, mai furând din fabrici și uzine și făcând troc pe piața neagră, răspundeți că astăzi nu mai e nevoie să ne descurcăm, cel puțin când vine vorba de mâncare. Dacă nu mă credeți, verificați incidența bolilor bunăstării (diabet, obezitate, etc.). Sau, mai simplu, deschideți-vă frigiderul!
