Propaganda, dezinformarea și influențele externe își găsesc teren favorabil atunci când vulnerabilitatea democratică și neîncrederea în instituții cresc.
Dinamica electorală actuală din România și din Republica Moldova arată că societăţile noastre se adaptează, că încep să dezvolte anticorpi civici capabili să respingă diverşi vectori de manipulare. Rezultatele recente ale alegerilor parlamentare din Moldova au demonstrat că cetățenii moldoveni au acești anticorpi bine dezvoltați, capabili să recunoască rapid propaganda rusească, în contrast cu societatea românească, care este la începutul luptei cu mesajele manipulative din est.
R. Moldova – septembrie 2025 examen Reușit!
R Moldova, un exemplu de redresare democratică. Analizând tot ecosistemul alegerilor prezidențiale și parlamentare din Moldova, putem contura ce se pare că face diferenţa când un electorat reușeşte să-și dezvolte imunitate împotriva propagandei pro-ruse:
- Informare alternativă, surse independente: mass media și organizţii civice care urmăresc faptele, verifică informaţiile, semnalează manipulările.
- Integrarea diasporei în procesul electoral real, nu doar ca public pentru mesaj politic, ci ca actor cu putere de decizie. Votul din diaspora poate fi un barometru al percepţiei externe și al mobilizării împotriva manipulării.
- Transparenţă și instituţii credibile. Instituţii care fac anchete, dar și comunicare clară spre public. Atunci când instituţiile sunt puse sub semnul întrebării, propaganda înflorește.
- Discurs care contracarează temerile, dar nu exagerează conspiraţiile. Mesajele date de către liderii politici, în special de Maia Sandu, au făcut apel la responsabilitate civică, solidaritate și valori comune precum libertate, democraţie și respect pentru instituţii.
- Educaţie civică și istorică. Cunoașterea istoriei, a mecanismelor de propagandă folosite în trecut, precum propagandă sovietică și dezinformările, ajută cetățenii să identifice semne de manipulare.
Majoritatea cetățenilor moldoveni au demonstrat în aceste zile că au o cultură civică solidă, care nu a cedat în pofida tuturor metodelor de influențare venite din partea Kremlinului. Acești “anticorpii” civici există, însă nu sunt universal distribuiți. Există zone, comunităţi și segmente de populaţie mai expuse și mai vulnerabile decât altele. Lecția Moldovei e clară: imunitatea civică se construiește continuu.
România cu toți -IȘTII ei
În epoca post-adevărului și a strategiilor sofisticate de influență, lupta pentru democrație și discernământ civic nu se dă doar la urne, ci se dă în mințile oamenilor. Alegerile recente din Republica Moldova și cazul românesc al candidaturii lui Călin Georgescu ne oferă lecții importante. Societățile noastre sunt pe cale să își dezvolte “anticorpi civici” care pot respinge mesajele manipulatoare, doar că procesul este fragil. Necesită consolidare și vigilență permanentă. Dacă în cazul Republicii Moldova cetățenii au dat direcția țării prin votul lor liber, la noi a fost nevoie de intervenția fermă a statului.
Perioada în care Călin Georgescu a fost activ pe scena politică ne-a arătat limpede fragilitatea imunității civice din România. În acea perioadă faptele obiective și adevărul au contat mult mai puțin decât emoțiile, credințele personale sau discursurile manipulative. În loc să ne formăm opiniile pe baza unor date verificate, mulți au ajuns să creadă ceea ce le stârnește emoții, chiar dacă informațiile respective sunt false sau distorsionate. Adevărul a fost umbrit de propagandă, fake news și de narațiuni simplificate care au prins mai ușor la public. Mesajul “ne-au furat țara” transmis de Călin Georgescu a prins în rândul alegătorilor români mult mai bine decât orice tabel cu date economice. Candidatura lui, cu accente naționaliste și discurs critic la adresa Uniunii Europene, a fost percepută de mulți drept un vector al mesajelor suveraniste care pot întreține granițe ideologice și influențe externe. Reacțiile au fost diverse: de la susținere ferventă în diaspora, până la preocupare în rândul societății civile pentru posibilele răsuciri geopolitice.
Cazul Georgescu în România ne-a arătat că “anticorpii” nu sunt doar dezacordurile de suprafață, ci structuri culturale, instituționale și educaționale care trebuie consolidate pentru a contracara mesajele ce au fragmentat societatea.
Dialogul ca armă
Propaganda și dezinformarea nu se bazează doar pe minciună, ci și pe tăcere. Ele prind rădăcini acolo unde nu există dialog, unde oamenii trăiesc în bule informaționale și nu mai aud decât ecoul propriilor convingeri. În lipsa conversației, un mesaj fals repetat de suficiente ori devine credibil.
Dialogul este antidotul acestei derive. El presupune curajul de a pune întrebări, disponibilitatea de a asculta și puterea de a aduce faptele în fața oricărei narațiuni false. Într-o societate democratică, discuția deschisă, chiar și atunci când este incomodă, creează anticorpii care ne feresc de manipulare.
O conversație între prieteni, o dezbatere la școală sau o emisiune jurnalistică bine documentată pot scoate la suprafață fisurile dintr-o narațiune falsă. Când oamenii vorbesc între ei, realizează că au mai multe lucruri în comun decât le spune discursul radical sau conspiraționist. Discuția onestă poate construi punți între comunități în loc să accentueze faliile sociale pe care propaganda le exploatează,
Exemplul Republicii Moldova arată că dezbaterea publică, campaniile civice și implicarea diasporei au contribuit la neutralizarea mesajelor venite dinspre Kremlin. România are nevoie de un exercițiu similar: un spațiu de dialog unde societatea civilă, instituțiile și cetățenii să poată demonta împreună narațiunile manipulative.
Dialogul este, în cele din urmă, arma democratică prin excelență. Propaganda este un monolog, o voce care nu suportă întrebări. A întreba, a asculta și a contrazice pe baza faptelor înseamnă a refuza logica monologului impus de manipulare.
Democrația se naște din pluralitate și din curajul de a discuta. Investiția în dialog înseamnă a investi în imunitatea noastră civică.
Anticorpii necesari
Nu există scurtături. Formarea “anticorpilor civici” este un proces lent, dar vital, care cere efort individual, colectiv și instituțional. Lecția din Moldova ne arată că se poate.
România încă își caută drumul, între emoție și adevăr, între manipulare și discernământ.
Anticorpii nu se nasc singuri. Îi formăm noi, zi de zi, prin felul în care alegem să gândim, să discutăm și să votăm.
