Născut cu greu după o gestație inutil și suspect de lungă, guvernul Bolojan își începe activitatea într-un context mai mult decât ambiguu, dominat de PSD, marele inamic al reformelor și beneficiarul net al reîmpărțirii puterii după alegerile prezidențiale din 18 mai. Cu regret constatăm că justiția, de pildă, este aproape pierdută pentru reformiști, căci ziua învestirii noului guvern a fost și cea în care a fost confirmată la conducerea ÎCCJ Lia Savonea, mama politicienilor corupți, chiar a pedofililor, și vârful de lance împotriva magistraților independenți și curajoși.
A urmat imediat a doua zi audierea în Parlament a lui Mihai Busuioc, omul lui Liviu Dragnea devenit candidatul PSD pentru un post vacant la CCR, personaj mai mult decât controversat și cert lipsit de pregătirea profesională necesară instituției. El este, de fapt, politrucul perfect al PSD, care îl mută de la Curtea de Conturi la CCR pentru că poate, la fel cum îl mută și pe Sorin Grindeanu de la Ministerul Transporturilor la conducerea Camerei Deputaților, ca să controleze agenda legislativă.
Oscilăm deci între speranțele generate de discursul impecabil al lui Ilie Bolojan și de remarcabilul program de guvernare al echipei sale și gustul amar al sacrificării justiției pe altarul „stabilității politice”, adică al cedării ei către PSD. Ne îndoim că ministrul Justiției, provenit din fieful psd-ist al Olguței Vasilescu, va numi reformatori angajați în lupta anticorupție anul viitor, când se încheie mandatele șefilor marilor parchete. Din păcate, nu mai suntem nici foarte siguri că președintele Nicușor Dan va încerca să corecteze excesele anti-reformiste ale PSD în justiție, după ce toate cererile societății civile în privința aducerii numirii Liei Savonea în termenele legale au rămas fără ecou.
Revenind la alcătuirea guvernului, primul termen care ne vine în minte este cel de „struțocămilă”, care, deși prea puțin literar, exprimă cel mai bine lipsa de coerență politică a echipei de miniștri: avem, pe de o parte, un segment reformist, în fruntea căruia se află personalitatea puternică și hotărâtă a premierului Bolojan, secondat de un vicepremier „pentru reformă” numit motu proprio de prim-ministru, și de miniștri de finanțe, al economiei și fondurilor europene, care, slavă Domnului, nu au făcut parte din executivele marca „Nicu și Marcel” și a căror pregătire profesională este ireproșabilă.
Ce vor putea face ei însă în fața puternicului segment anti-reformist reprezentat de cei șase miniștri PSD, inclusiv dinozauri notorii, ca Florin Barbu la Agricultură, alături de sabotori cerți ai PNRR, ca Alexandru Rogobete de la Sănătate, păstoriți de inconturnabilul vice-premier Marian Neacșu, hârșit în rele, relicvă a epocii Dragnea, nașul conceptului de „stat paralel”?
Să nu uităm totodată că această echipă binecuvântată de conducerea veche și interimară a PSD poate tergiversa și sabota reformele în așteptarea nefericitei rotative prevăzute de acordul politic al coaliției. Reformiștii domnului Bolojan vor putea face câteva breșe, desigur, dar nu știm încă dacă acestea vor fi suficiente pentru a asigura îndeplinirea programului de reforme anunțat de premier și, mai ales, a disciplinei financiare. Mai multe speranțe ne punem în procedura de evaluare anunțată în programul de guvernare, care prevede obiective precise și măsurabile pentru fiecare minister. Dacă acestea vor fi făcute publice și evaluarea se va face în mod transparent, atunci și miniștri nereformiști se vor afla sub presiune – doar că totul este încă nesigur. Sigură este reticența populației la orice fel de nouă formă de impozitare și taxare, de care suntem anunțați că nu vom scăpa.
În acest context, trebuie spus că orice formă de supra-taxare a cetățenilor este imorală dacă este aplicată înainte să fie îmbunătățită colectarea dezastruoasă a veniturilor, mai ales a TVA, și înainte să fie reformată instituția la fel de dezastruoasă numită ANAF și eliminat dezmățul pe bani publici din companiile și agențiile de stat și din administrație.
Or, ceea ce promite guvernul Bolojan este ca populația și sectorul privat să plătească imediat, urmând ca reformele din instituțiile și companiile statului să fie făcute etapizat. Știm că altfel nu se poate, dar ar fi fost bine ca printre angajamentele asumate de noul guvern să fi fost și reducerea substanțială a subvențiilor acordate partidelor politice. Faptul că ea nu a fost menționată alimentează suspiciunea că PNL, aflat în incapacitate de plată după excesele financiare ale campaniei de promovare (inutilă și prostească) a lui Nicolae Ciucă, ar avea nevoie de banii din subvenție. Poate îl întreabă un ziarist mai curajos pe premier ceva despre subvenția partidelor politice. Niciun politician nu merită menajat, pentru că nici ei nu îi menajează pe cetățeni, ci, în cel mai bun caz, își cer scuze. Nu este o critică a premierului Bolojan, ci o tentativă de a privi lucrurile obiectiv și realist, cum le privește prim-ministrul însuși.
Ce economii va face însă un guvern cu cinci premieri – număr excesiv pentru mulți și oricum fără precedent? – s-au întrebat mulți detractori sau sceptici. Totuși, în afară de premierul nr. 5, Dragoș Anastasiu, impus de domnul Bolojan, ceilalți patru au rolul de a asigura echilibrul politic din partea partidelor participante la coaliția guvernamentală. Decât să căutăm nod în papură, mai bine să le urmărim atent performanța. Același lucru este valabil și pentru Oana Țoiu, noul ministru de Externe, atacată din toate direcțiile pentru că nu are experiență diplomatică – de fapt pentru că nu a trecut pe la Colegiul Național de Apărare și pe la Academia SRI și nu face parte din cohortele mediocrităților crescute de servicii în MAE de atâta amar de vreme.
Să nu credeți însă că serviciile sunt complet absente: avem destule indicii ale prezenței lor, mai ales prin prezența în structurile puterii a unor personaje care susțin sistemul demult și cu nădejde, deci sunt de neînlocuit, nu-i așa?
Printre ei se numără de pildă ministrul de Interne Cătălin Predoiu, nelipsit din 2008 încoace din niciun guvern la care a participat PNL, cu excepția guvernului Cîțu. Nu am văzut absolut nicio reformă semnificativă susținută de el nici la Ministerul justiției, nici la MAI, ci doar protejarea structurilor mafiote și a status-quo-ului, inclusiv a domniei secretarului de stat Bogdan Despescu în MAI, în ciuda performanței necorespunzătoare a Poliției.
Clanurile de interlopi sunt mulțumite, presupunem. Pun pariu că domnul Despescu nu va fi deranjat nici în guvernul Bolojan. Sper să pierd, dar nu cred.
Tot un stâlp al puterii, pe care o parte a presei îl suspectează că ar fi un favorit al serviciilor este și Sorin Grindeanu, iar motivele longevității carierei ministeriale a lui Marian Neacșu, cu antecedentele sale penale, cu tot, ar merita și ele să fie investigate. Interesant este că oameni ca Predoiu, Grindeanu, Neacșu și chiar Daniel David au fost indispensabili și pe vremea lui Klaus Iohannis, pe care îl hulim – dar îi păstrăm oamenii în poziții-cheie, semn că susținerea lor vine de dincolo de Cotroceni.
Desigur, nu toți miniștri problematici provin din zona serviciilor sau a PSD. Are și UDMR oamenii lui, cum ar fi noul ministru al Culturii, Demeter Andras Istvan, care a lăsat impresii execrabile în instituțiile publice în care a ocupat posturi de conducere, distingându-se inclusiv prin exprimări vulgare.
Cireașa de pe tort este însă refuzul său de a părăsi Consiliul de administrație al SRR după ce a fost condamnat definitiv de ÎCCJ, în 2017, pentru încălcarea legii conflictului de interese și avea o interdicție de trei ani să ocupe o funcție publică. Așa funcționează statul de drept la UDMR: dacă demnitarul partidului consideră că procesul său nu a fost corect, cum a decretat domnul Demeter, de meserie actor (nu jurist), atunci nu respectă sentința – și nu pățește nimic.
Nu dau și alte exemple legate de UDMR, dar aș putea. Păcat, pentru că un astfel de specimen umbrește performanța unor miniștri stimabili, ca domnii Cseke și Tanczos. Se pare însă că pentru actualul guvern cultura oricum nu contează, căci nu scrie nimic despre ea în programul de guvernare. Și nici nu vreau să mă gândesc la atitudinea față de cultură a domnilor Bolojan și chiar Dan. Mai bine ne limităm la economie…
În sfârșit, observăm cu interes că, după finanțele și instituțiile statului, premierul Bolojan intenționează să reformeze și PNL, adică să-l transforme într-un „partid liberal-conservator”.
Sintagma ne amintește de o inițiativă a facțiunii neo-protestante din partid, despre care s-a mai vorbit. Putem presupune că domnul Bolojan se bazează și pe reprezentanții acesteia, și pe ceilalți pnl-iști conservatori și naționaliști din Ardeal – să zicem, de la Cluj – în campania de de-iohanizare a PNL.
Este un început interesant, dublat de inițiativa fericită a premierului de a numi oameni din afara mafiilor pnl-iste în funcții-cheie, ca ministerele de finanțe și respectiv al fondurilor europene, și de a-l trimite acasă pe compromisul Boloș, deși provenea de la Oradea.
Deschiderea către REPER, prin cooptarea lui Dragoș Pâslaru, se încadrează în obiectivul declarat al lui Ilie Bolojan de a aduce în partid personalități valoroase din afara acestuia și în cel nedeclarat de a neutraliza printr-o infuzie de sânge proaspăt mafiile pestilențiale care fac încă jocuri din PNL. Poate nu întâmplător am aflat chiar acum că directorul general al STB, care a scandalizat opinia publică după ce și-a mărit salariul de patru ori, este de fapt un client al facțiunii Thuma-Hellvig.
O joncțiune între un PNL reformat și USR, singurul partid reformist din coaliție, ar putea genera o construcție politică absolut necesară pentru alegerile din 2028 – și pentru a asigura o minimă șansă reformelor de care avem nevoie. Să nu uităm că un eșec al echipei lui Bolojan este o victorie pentru AUR, care va jubila și va zdrobi orice adversar la alegerile viitoare.
Discursul lui Petrișor Peiu în ședința parlamentară de luni a semnalat pertinent, fără simpatie, desigur, problemele și riscurile din programul de guvernare al noii echipe. Dacă psd-iștii și chiar o parte a UDMR sunt lăsați să-și facă de cap și să saboteze reformele, dacă Nicușor Dan nu se va hotărî să facă în mod real, nu doar de formă, echipă cu Ilie Bolojan, atunci victoria AUR este garantată și falimentul democrației românești devine inevitabil.
Desigur, suntem încurajați de faptul că liderul USR Dominic Fritz a condamnat direct extremismul politic, discursul și politica AUR, dar ne întrebăm de ce a fost singurul care a făcut-o.
Ne bucurăm că obiectivul combaterii extremismului figurează în programul de guvernare, dar ne întrebăm cât de hotărât va fi aplicat. În sfârșit, ne mai întrebăm, căci de aceea gândim, dacă nu cumva Nicușor Dan vede deja în Ilie Bolojan un contracandidat serios la președinție peste 5 ani. Este destul ușor de văzut că nu prea funcționează „chimia” dintre cei doi, prezența premierului provocându-i un real disconfort președintelui Dan, după cum s-a văzut luni seara – pentru cine a vrut să vadă – la depunerea jurământului de către noul executiv.
Vom trăi și ne vom lămuri, deocamdată prioritatea este ieșirea din criza financiară în care se află țara.
Imaginea momentului este, din fericire, fotografia lui Ilie Bolojan, intrând cu rucsacul în spate, în clădirea guvernului marți dimineața. Faptul că nu-l mai vedem acolo pe Marcel Ciolacu este deja o realizare a electoratului pro-european.
