De la alegerea lui Nicușor Dan în fruntea statului, prăpastia dintre cetățeni și clasa politică formată și consolidată în cei 35 de ani de postcomunism a devenit tot mai evidentă și greu de trecut. Toți știam că așa va fi și că nu poți vindeca bugetul și instituțiile statului cu aceiași oameni care le-au distrus; că, după cum ne învață Evanghelia, nu poți pune un petec nou la o haină veche, nici nu poți turna vinul nou în burdufuri vechi, sau – cum spune înțelepciunea urbană păcătoasă – nu poți face bordelul să funcționeze dacă schimbi doar paturile. Iată însă că potențialul distructiv al clasei politice mainstream – din care excludem USR, care nu a fost lăsat practic să guverneze de sistemul personificat de Klaus Iohannis – devine tot mai amenințător, pe măsură ce PSD, il capo di tutti capi, încearcă să se folosească de avantajul său numeric din Parlament pentru a torpila orice guvern reformist și a-și proteja clientela.
Cu alte cuvinte, încearcă, prin presiuni și șantaj, să mențină același sistem corupt clientelar obligând restul populației să plătească pentru perpetuarea sa. Concret, vrea să elimine USR din coaliția de guvernare și să limiteze mandatul de premier al lui Ilie Bolojan la numai doi ani, astfel încât liderul PNL să-și asume reformele dificile și nepopulare, iar PSD să-și liniștească activul de partid cu perspectiva unui premier PSD în anul alegerilor, când va curge din nou lapte și miere în conturile aleșilor și ale clientelei. Nu v-ar plăcea tuturor un premier ca Mihai Tudose sau Paul Stănescu înainte de alegerile din 2028?
Este limpede că orice compromis cu PSD, oricât ar fi de necesar, va avea consecințe nefericite pentru România, mai ales că, de când au început discuțiile între liderii politici pro-europeni și experții partidelor lor pe tema reducerii deficitului bugetar, asistăm la o serie de manipulări „pe surse”, din care înțelegem că PSD intenționează să pună costul echilibrării bugetului pe umerii cetățenilor, cum a făcut și până acum, pentru a-și salva clientela și interesele mafiote.
Informațiile scurse de la negocieri, precum și declarațiile psd-iștilor la emisiunile TV pun accentul pe creșterea poverii fiscale impuse cetățenilor și omit cu încăpățânare problema reformei ANAF și a altor instituții de stat și a reducerii cheltuielilor cu funcționarea statului. Asaltul acestui tip de informații, care i-au exasperat pe economiști și pe cetățeni deopotrivă, a fost probabil menit să creeze impresia că nu există nicio alternativă la creșterea poverii fiscale și că președintele Dan și partidele pro-europene ar fi acceptat cele mai absurde și stupide propuneri, cum ar fi, de pildă, imoralele și ineficientele taxe pe tranzacțiile bancare sau „de solidaritate”.
Aproape că răul fusese făcut, căci președintele nu spunea nimic, când, după negocierile neconcludente de luni seara de la Cotroceni, consilierul prezidențial Radu Burnete a precizat totuși pe FB că prioritatea președintelui Nicuşor Dan este „reducerea cheltuielilor statului, combaterea risipei și creșterea eficienței în colectarea veniturilor”, iar „Majorarea taxelor rămâne doar o soluție de ultimă instanță”. În treacăt fie spus, o comunicare mai profesionistă și mai deschisă din partea președinției ar fi de dorit în aceste vremuri tulburi și riscante, când adversarii sunt hiperactivi și percepția contează atât de mult, dar președintele nici măcar nu și-a anunțat echipa de consilieri și, evident, nu are nici purtător de cuvânt.
Precizările domnului Burnete trebuie salutate în contextul în care devine tot mai evident că acceptabilitatea vechiului mod de a rezolva problemele statului, prin împovărarea fiscală a cetățenilor și a sectorului privat în scopul perpetuării sistemului corupt și bugetofag, tinde spre zero. Alegerile din 4 și 18 mai au confirmat opțiunile anti-sistem ale electoratului, iar cei care l-au votat pe Nicușor Dan, mult mai numeroși decât cei care au votat PSD, nu au votat pentru a plătit taxe „de solidaritate” cu liderii politici corupți și incompetenți și cu clientela lor, ci pentru a scăpa de aceștia din urmă.
De altfel, potrivit unui recent sondaj INSCOP, peste 75% dintre români doresc reducerea cheltuielilor cu funcționarea statului. De data aceasta, dorința lor va trebui să conteze, cu atât mai mult cu cât votanții lui Nicușor Dan sunt preponderant cetățeni activi și educați, care au studiat și muncesc din greu, uneori cu 2-3 joburi, pentru a asigura un nivel de trai și educație corespunzător familiilor lor, adică exact cei care câștigă peste 10.000 de lei (adică nici 2000 de euro!) și pe care Grindeanu, Tudose & co. vor să-i pună să plătească suplimentar pentru babilonia din sistemul de salarizare a aparatului de stat (nu vorbim de medici și profesori), cu sporurile sale aberante și cu indemnizațiile astronomice pentru membrii consiliilor de administrație ale companiilor de stat și cu salariile aiuritoare din supraaglomeratele agenții și autorități ale statului.
Există suspiciunea, de altfel, că nimeni din guvern nu ar cunoaște de fapt numărul exact al acestor agenții, autorități și academii, deci măsuri eficiente nu s-ar putea lua. S-ar putea însă începe cu acele entități care sunt bine cunoscute, cum ar fi, de pildă, ANCOM, AMEPIP sau Academia Oamenilor de Știință, dacă ar exista voință politică. Aici este punctul nevralgic, căci nici PSD, nici UDMR și nici măcar întregul PNL nu sunt de fapt partide reformiste. Dacă erau, nu ajungeam să fim amenințați cu retrogradarea la categoria junk și cu pierderea fondurilor europene.
Mai grav este însă modul absolut iresponsabil în care se comunică și se discută în spațiul public pe tema măsurilor de reducere a deficitului bugetar: diferite propuneri sunt aruncate de-a valma pe piața media fără să se furnizeze un minim calcul al impactului financiar al măsurilor respective. Cetățenii sunt amețiți cu scenarii și idei năstrușnice, toate în defavoarea lor, fără a ști câți bani s-ar economisi prin aplicarea acestora. În plus, există și problemele structurale și politice de la ANAF: de mai bine de trei ani ni se spune că există un deficit de 30% la colectarea TVA, dar niciun guvern nu a prezentat un raport onest privind modul în care s-a ajuns la acest deficit – nici măcar în mandatul ministrului Tanczos Barna.
Mai mult, deși s-a aflat despre existența unui raport al Curții de Conturi care incriminează grav ANAF pentru toleranța față de frauda fiscală care a dus la diminuarea încasărilor, dar nu se vorbește despre el decât pe rețelele de socializare. În schimb, se avansează false soluții bugetare care nu se ating de ANAF, dar vizează diminuarea veniturilor cetățenilor onești.
Este deci greu de imaginat că acești cetățeni onești din clasa de mijloc vor accepta (non)soluțiile PSD și ale complicilor săi. Ei așteaptă reducerea cheltuielilor statului și reforme structurale, pe care președintele Dan li le datorează. Doar că președintele nu are o forță politică onestă pe care să se bazeze într-un asemenea efort, în afară de USR, care însă este în inferioritate numerică și face obiectul ostilității PSD, care nu suportă să guverneze împreună cu ea.
În tot cazul, USR – nu PSD, nu PNL, nu UDMR – este singurul partid care face publice date concrete cu privire la risipa bugetară inacceptabilă din instituțiile și agențiile de stat. Poate că nu este toată lumea de acord cu Claudiu Năsui, de pildă, care are o viziune drastică, susținută totuși cu cifre, privind reducerile bugetare, dar el are meritul de a fi lansat o dezbatere mai mult decât necesară și studii economice (la Bocconi și Paris Dauphine) peste nivelul majorității detractorilor săi. Să fim onești, cum nu sunt politicienii puterii: cine poate să susțină că este de datoria contribuabilului să finanțeze 178 de institute de cercetare a căror evaluare abia stă să înceapă, inclusiv un restaurant intitulat pompos Casa Oamenilor de Știință, care consumă resurse publice? O fi o soluție extremă să privatizezi învățământul, dar ce rezultate a dat învățământul de stat, care a produs 42% de analfabeți funcțional? Chiar ne imaginăm că această situație se poate schimba peste noapte cu aceiași oameni la cârmă?
Corupția și incompetența din sistemul de stat din România nu vor fi îndepărtate de același sistem de stat care le-a generat, ci doar prin implicarea comunităților locale (problematice, știu) și a sectorului particular. A scris despre acest subiect și Milton Friedman, deci sunt idei care merită măcar discutate deschis și curajos. Un pic de „thinking outside the box” nu a omorât pe nimeni.
Doar că la noi s-a pierdut demult practica și etica dezbaterii documentate și responsabile. Atâta vreme cât vom subvenționa masiv partidele politice falimentare care ne-au adus în această criză bugetară, astfel încât aceste partide să finanțeze televiziunile „de știri” impunându-le o conduită contrară deontologiei profesionale și interesului public, și atâta vreme cât televiziunea și radioul publice nu vor fi eliberate, prin lege, de servituțile politice, spațiul public va rămâne viciat și aservit partidelor politice expirate care căpușează banul public, dezbaterile necesare vor lipsi, gândirea critică se va atrofia, manipulările vor prospera și nemulțumirea populației se va intensifica până la incandescență și explozie.
Ne aflăm deci într-un blocaj a cărui prelungire se poate dovedi periculoasă, pentru că suntem asaltați masiv doar de ideile nefericite ale PSD și de pretențiile sale disproportionate față de binele făcut acestei țări. Iar PSD mai înseamnă și POT și SOS, destructurate și incorporate la ordin în partidul-mamă, și mai ales înseamnă complicitatea ticăloasă cu AUR, al cărui lider dezlănțuit lucrează nu doar pentru Moscova, ci și pentru PSD, în sensul că menține un climat de teroare psihologică la adresa electoratului. Concret, îl agresează cu declarațiile halucinante și agresive ale lui George Simion, care își oferă serviciile pentru eliminarea lui Emmanuel Macron de la conducerea Franței – nici mai mult, nici mai puțin –, dar și cu campaniile mincinoase de pe TikTok, în care populația mai credulă este amenințată cu iminența războiului și isterizată împotriva Ucrainei și a noului președinte al României.
Faptul că autoritățile, mai ales ANCOM și serviciile, nu fac nimic pentru a opri aceste manipulări online, ci par chiar să le tolereze, începe să devină dubios. Nu o astfel de atitudine așteptau alegătorii de la noua echipă sosită la Cotroceni. Poate că o acțiune în forță de combatere a fenomenului manipulării de pe TikTok putea avea prioritate pentru președinte; poate că președintele își ia totuși prea mult timp de gândire – și pentru operațiuni de imagine – în timp ce electoratul său așteaptă măsuri decisive pentru stoparea manipulărilor de pe TikTok și Telegram dar și pentru asanarea justiției, începând cu blocarea procedurii accelerate ilegal de numire a Lidiei Savonea în fruntea ÎCCJ.
Dar iată că, deși ilegalitatea procedurii CSM este indiscutabilă, șeful statului ne anunță că se va ocupa de justiție abia după ce va rezolva problemele bugetului. Îi urăm sincer succes, dar îi și amintim că țara totuși arde, AUR are peste 38% în sondaje, timpul „irreparabile fugit”, iar noi l-am votat pentru a nu fi nevoiți să „fugem”. Dacă are cu adevărat un plan pentru țară, nu doar bune intenții, ar fi bine să-l comunice, sau să numească pe cineva în stare să o facă. Pentru că, de data aceasta, mă tem că răbdarea cetățenilor față de politicieni este pe cale de dispariție, chiar dacă majoritatea politicienilor nu înțelege acest lucru.
