Iarina și-a luat cu ea un pix și un ventilator. Urma să susțină ultima probă scrisă de Bac, cea de limbă și literatură română, și a fost alocată într-o sală din mansarda unui vechi și cu tradiție colegiu național din mijlocul Bucureștiului, unul dintre acele locuri mult râvnite în care se „face carte” de la clasa a V-a și pentru care părinții își bagă copiii la meditații din clasa întâi, ca să fie siguri că sunt acceptați.
Mansardă care nu are aer condiționat în plin val de caniculă anunțată: 38 de grade Celsius. În mansardă, spre 45.
Mama fetei mi-a scris cu două seri înainte de examen și m-a întrebat dacă Iarina poate să ia cu ea un mic ventilator. Deja pe hărțile Europei apăruse valului de căldură din ce în ce mai amenințător, dar la noi e bine încă, mi-am spus, în Grecia și Bulgaria sunt incendii. I-am zis să-l ia, poate dă peste un profesor cumsecade. N-a dat. Micul ventilator de mână al Iarinei, format dintr-o elice, două fire, o baterie, un motoraș, toate prinse într-o carcasă de plastic, a sfârșit într-un mare sac negru de gunoi, căscat expres la intrarea în clădire pentru astfel de situații.
Timp de 4-5 ore, copiii, dar și supraveghetorii veniți din alte licee, s-au luptat din greu cu cele 45 de grade de care a depins intrarea unor copii la facultăți de renume din lume. Tuturor li s-a turnat o minciună gogonată despre cum clădirea este monument istoric și nu suportă instalarea de aparate de aer condiționat.
Dincolo de faptul că cei care au propagat minciuna cu monumentul, probabil că nu au mers niciodată într-un muzeu din lumea asta, mai rămâne o tristețe: analfabetismul funcțional al profesorilor responsabili cu verificarea elevilor la intrare care au decis că micul ventilator de plastic, luat ca armă în lupta cu cele 45 de grade, este „device electronic”.
E drept, sunt interzise device-urile de calcul sau de comunicare, dar cu greu ai fi putut încadra micul accesoriu cu palete și motoraș care mișcă aerul 15 centimetri mai încolo în categoria selectă a „device-urilor”.
Ironia supremă este însă că în filmulețul colegiului de final de an, când copiii și-au aruncat în aer pălăriile acelea cu fund pătrat din filmele americane, se vede pe fațada aceleiași clădiri monument istoric un aparat de aer condiționat. Probabil montat pentru cancelarie.
Acesta este un exemplu aproape desuet despre cum România nu-și iubește copiii. Sunt altele mult mai grosolane de care pare că a uitat toată lumea.
N-a mai auzit nimeni nimic de copiii care au murit prin fosele nesecurizate ale școlilor sau grădinițelor.
Ați auzit că ar fi plătit cineva pentru fetița omorâtă de poarta de fotbal ruginită care a strivit-o pe terenul de sport al școlii? Sau de David, elevul strivit de zidul unui cămin școlar care s-a dărâmat anul trecut de Crăciun? A plătit cineva pentru toate astea în afară de câte un Acar Păun, probabil un amărât de muncitor necalificat?
Nu. Exact. În schimb, face înconjurul mediei sociale un suporter român la EURO 2024 cu o pancardă pe care scrie „Învățați-vă copiii să iubească România!”.
Întrebarea e pentru ce, când în jurul lor nu prea sunt oameni cumsecade.
