Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, afirmă că „anul viitor va urma o corecție, vine nota de plată” pentru anul electoral. Pare incredibil, dar chiar oficialii statului român ne spun că guvernul a amanetat România și că anul viitor se va corecta acest abuz. Asta ar fi prima observație.
Menționez, pentru cetățenii care încă mai înghit gogoașa că actuala putere a preluat o grea moștenire, că un avertisment similar nu a venit în pandemie – și pentru motive întemeiate: în pandemie guvernele au înghețat salariile în sectorul public (atunci nici nu era inflație) și, per ansamblu, creșterea deficitului bugetar în România a fost una din cele mai mici din Europa.
Avertismentul vine acum deoarece politica bugetară de acum este iresponsabilă. În vreme ce majoritatea țărilor europene și-au redus datoria publică după ce pandemia s-a încheiat, monstruoasa coaliție de la București nu a făcut asta ci, din contră, nici măcar nu ne-a mai spus că are de gând să facă asta; strategia fiscal-bugetară pe următorii trei ani arată că datoria va continua să crească și va depăși 50% din PIB chiar și în cel mai optimist scenariu.
Firește că așa se va întâmpla din moment ce deficitul bugetar se zbate tot în jur de 7% din PIB, ca în 2021, semn că România este încă bântuită de o ciudată pandemie: de demagogie și iresponsabilitate.
Dincolo de urecheala pe care BNR o administrează guvernului, altceva merită însă atenția noastră. Ce e aia „corecție”? Și mai exact ce corecție va avea loc în 2025?
Din punct de vedere macroeconomic, corecția înseamnă reducerea deficitului bugetar. Însă contează enorm cum anume se ajunge la acest rezultat, deoarece sunt multe metode prin care sectorul public se poate ajusta.
Corecția la care cred că se referă dl. Lazea, din păcate – aspect menționat și de dl. Ciolacu în repetate rânduri – constă în creșterea poverii fiscale. Astfel, visteria statului ar urma să fie redresată prin creșterea birurilor. Această „corecție” este o contradicție în termeni, toxică și imorală.
Corecție înseamnă îndreptarea unui lucru sau pedeapsa aplicată unui vinovat. Se înțelege, așadar, că a corecta abuzurile bugetare nu înseamnă altceva decât a lua înapoi de la cei care au primit fără merit. Nu înseamnă creșterea impozitului pe venit, nu înseamnă creșterea TVA ș.a.m.d. Creșterea taxelor ar însemna că nota de plată pentru privilegiile unora și pentru cadourile livrate în anul electoral va fi achitată în principal de restul societății, de oamenii care muncesc în sectorul privat, de cei care nu au primit nici spor de 50%, nici telefon de lux de serviciu, nici cupoane peste cupoane fără să facă nimic, nici pensii speciale.
Așadar, autoritățile nu ne propun o corecție în adevăratul sens al cuvântului, ci o falsă corecție; de fapt, o socializare a risipei, o pasare a poverii pe umerii celor care nu au avut nici în clin, nici în mânecă cu iresponsabilii de la Palatul Victoria.
Așa-zisa corecție despre care ni se vorbește reprezintă, de fapt, o redistribuție: urmează să se ia de marea masă a populației active pentru a se acoperi traiul unei minorități îmbuibate sau care ocupă niște poziții artificiale, create din pix sau pur și simplu nesustenabile.
Să dăm câteva exemple. România are o administrație uriașă, cu numeroase localități mici care nu au nici bani de salarii, dar care sunt subvenționate de restul țării. Statul deține peste 1.000 de companii, vasta majoritate pe pierdere, care sunt subvenționate de restul societății. Statul își face de lucru (două mari companii de stat au dat în judecată ANAF pentru supra-taxarea retroactivă a profitului), arde gazul de pomană și cumpără BMW-uri pe banii „proștilor”, adică pe banii restului societății.
României nu i s-a aprobat nici cererea de plată nr. 3 din PNRR și nu am elaborat vreo reformă, deși bugetarii care lucrează cu fonduri europene au primit la grămadă o mărire de 50%. Un exemplu minor, dar elocvent: a durat o eternitate pentru ca statul să decidă, în sfârșit, să facă un sens giratoriu provizoriu la intersecția DN 1 Ploiești-Sinaia cu drumul județean care vine de la Florești (lângă Paralela 45); oare câte zeci de oameni au murit acolo, oare câți alții au fost răniți, oare câți bani s-au cheltuit în spitale, când toate aceste nenorociri puteau fi evitate cu o asemenea cheltuială minimă?
„Corecția” propusă este imorală: de ce să plătesc eu, salariat în sectorul privat, prin taxe mai mari, incompetența și impostura celor care au elaborat bugete false, cu găuri de zeci de miliarde care au devenit vizibile după doar două luni din an, și care sunt bine-mersi în acele fotolii și fac bugete în continuare?
De ce să plătească o firmă care a creat locuri de muncă, a dat salarii și a creat plusvaloare, taxe mai mari în locul celor care fac evaziune în cârdășie cu vameșii și cu ANAF?
În general, de ce să crească taxele, dacă nici taxele existente nu sunt colectate și România este pe ultimul loc în Europa la colectarea TVA?
Să nu avem vreun dubiu: așa-zisa corecție nu înseamnă decât intensificarea exploatării celor care muncesc, produc, creează zi de zi pentru a se susține privilegiile și joburile pe viață ale celor care își fac de lucru.
„Corecție” este un eufemism. Nu se are în vedere corectarea instituțiilor extractive din România (precum pensiile speciale), ci tocmai intensificarea extracției de resurse de la „porumbei” pentru protejarea „uliilor”: antreprenoriatul distructiv, conectat la banul public, care vânează rente viagere. Apropo, dl. Isărescu de la BNR care ne vorbea despre rente viagere este posesorul unei rente viagere: produce vin fără să plătească accize.
Așa stând lucrurile, „corecția” este și antieconomică. Fiindcă este la mintea cocoșului că dacă, în loc să te preocupe eficiența cheltuirii banului public, în loc să te preocupe privatizarea și managementul transparent al companiilor de stat, în loc să te preocupe achiziția de bunuri și servicii la prețuri corecte, în loc să te preocupe meritocrația, în loc să te preocupe eliminarea privilegiilor, pe tine, stat român, te preocupă tot să iei mai multe taxe de la cei care plătesc deja, atunci înseamnă că vei stoarce și ultimele surse de dezvoltare și vei împinge țara în genul de mlaștină economică în care au ajuns să se zbată neputincioase unele țări occidentale.
Alegerile din acest an reprezintă ocazia de a ne opune corecției pe care baronii României sunt pe cale să o administreze iobagilor.
Alianța Dreapta Unită s-a opus constant creșterii birurilor din ultimii ani și reprezintă singura opțiune electorală care poate apăra interesele „clasei muncitoare”, adică ale celor care chiar muncesc, învață, creează și sunt pedepsiți pentru asta de către nulitățile care ne vor proști, săraci și dependenți de ei.
Alegerile din acest an sunt despre banii noștri, despre munca noastră. De doi ani de zile coaliția neofesenistă vâră tot mai adânc mâna în buzunarul nostru și o va înfige și mai adânc dacă rămâne la putere. Nici un om matur și cinstit nu poate rămâne indiferent.
