Uneori se întâmplă ca, într-o perioadă scurtă de timp, să intre în spațiul public termeni noi. Crizele stimulează creativitatea: aduceți-vă aminte de 2020 și de termeni precum „distanță socială” sau „izoletă”, cu care ne-am procopsit din pricina pandemiei. Cei care au prins primele alegeri își aduc aminte, cu siguranță, de „tranziție”, de „mineriadă” sau de „sulă-n coaste”. Prin 2000, erau la modă „tandem”, „capitalism de cumetrie” și „tehnocrat”, iar când a venit T. Băsescu la putere, ne-am trezit cu „soluția imorală”, cu „licuriciul cel mare” și cu „președinte-jucător”. De la K. Iohannis n-a rămas, din câte-mi dau eu seama, decât „rotativa”.
Zilele trecute, vocabularul politic s-a îmbogățit cu câteva noi expresii. A apărut, mai întâi, cuplul „șpagă de supraviețuire” și „șpagă de îmbogățire”. A vorbit despre cele două Dragoș Anastasiu, ca să justifice faptul că, vreme de opt ani, a mituit o funcționară de la ANAF. Ar fi făcut-o, a zis el, nu ca să adune milioane, ci ca să păstreze o clientelă care aștepta de la el curse de autobuze deja plătite, nu un faliment. După demisie, situațiunea personală a efemerului demnitar e mai puțin importantă pentru publicul larg. Ar merita, totuși, să reflectăm nu la clasificarea șpăgii, ci la supraviețuirea ei.
N-au trecut nici 48 de ore de la invențiile fostului vicepremier și, într-o intervenție a unui judecător care e și membru al CSM, am dat peste cuvântul „măcelar”. Nu, distinsul magistrat nu analiza vreo cauză în care să fie vorba despre vreun abator sau de vreo pășune, despre fleici și cârnați.
Judecătorul a folosit termenul respectiv pentru a-l descrie pe premierul Ilie Bolojan, după ce acesta a propus ca magistrații să se pensioneze la 65 de ani, nu la 48 ca acum, iar sumele pe care să le primească să fie de cel mult 70% din ultimul salariu net, nu 80% din ultimul brut. Propunerile astea l-au făcut pe judecător că creadă că premierul ar fi un soi de măcelar care intră-n sala de operație și înlocuiește un chirurg, dar și un dictator. Replica e, evident, una politică.
A doua zi, președintele a scos și el la iveală un nou cuvânt: „debandadă”. L-a rostit într-o conferință de presă, în care a anunțat că e gata să medieze între CSM și guvern pe marginea legii pensiilor speciale, dar a și urecheat CSM pentru felul neglijent în care i-a transmis dosarele de pensionare ale unei cohorte de 76 de magistrați.
Unii care și-au scris cererile cu picioarele, unii a căror ieșire din sistem nu a fost gestionată de CSM cu o minimă grijă pentru previzibilitate în alcătuirea completurilor de judecată etc. etc. „Ce e debandada asta?”, s-a întrebat retoric șeful statului. În loc să-și toarne cenușă-n cap, membrii CSM i-au scris o misivă colectivă premierului, ca să-l anunțe că nu stau de vorbă cu el. Miroase a conflict constituțional.
Mai pe seară – ziua de ieri a fost cu adevărat productivă – a mai fost lansată o expresie: „lopată pentru decolmatat”. Ne-a făcut-o cadou Călin Georgescu. Care, după ce a anunțat solemn, acum vreo două luni, că a încheiat capitolul politic al vieții sale, s-a răzgândit.
Săptămâna trecută a promis scoaterea de sub „jugul colonial” în care am trăi și i-a explicat unei jurnaliste că „apa e proprietatea poporului, nu a statului”. Tema și mai nouă e alta: dezastrul produs de o viitură la Broșteni, în Suceava.
Georgescu și-a chemat simpatizanții acolo cu apă – da, e obsesie lui, e clar! –, dar și cu o lopată pentru decolmatat – puteți căuta în DEX ce înseamnă, dacă n-ați folosit până acum una! – și, a adăugat el, la final, „cu sufletul mare cât roata cerului”. E adevărat că poeții proletcultiști au ratat împreunarea sufletului cu decolmatarea. Era momentul să se facă ceva, nu?
După cum vedeți, vocabularul politic crește în toate direcțiile. Cine știe ce ne mai aduce și luna august, care stă să înceapă?
