În fruntea celui mai votat partid din România (deocamdată), un fost ministru de externe în guvernul Ponta, mare amic, ca și acesta din urmă, al Rusiei, anchetat de DNA, printre altele, pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale (știi că ai atins fundul politicii atunci când ajungi să îi regret pe Ciolacu sau Grindeanu).
În fruntea guvernului „inevitabil” AUR-PSD-POT (SOS probabil va face opoziție pentru că nici nu vrea, nici nu poate mai mult), un alt celebru admirator al înțelepciunii rusești, proaspăt retras din retragerea sa din viața politică, cel puțin până la rotativa cu primul personaj. În sfârșit, suveranismul devine mainstream, adoptat de sistem ca permis ideologic de a continua jaful organizat cu autobuze școlare, metrouri clujene și alte mijloace de transport financiar până la falimentul declanșat de o nouă scădere a ratingului de țară.
Trump îi cedează în Donbasul lui Putin în schimbul unor gâdilări de orgoliu însoțite de vagi promisiuni de încetare a focului, știind că va depăși „din tarife” rezistența Europei, oricum prea divizată ca să conteze în orice negociere geopolitică și prea intervenționistă economic ca să reprezinte mai mult decât un muzeu în aer liber și o piață de desfacere pentru produsele chinezești și tehnologia americană (sau chinezească, în funcție de preferințe). Ucraina încearcă să o perioadă cu mijloacele, din ce în ce mai puține, de care dispune, până când e nevoită să cedeze în fața realităților din teren.
În Republica Moldova, forțele pro-ruse câștigă lejer alegerile parlamentare (și liderii PAS cu care am vorbit par resemnați) și îi deraiază parcursul european, oricum o himeră după evenimentele din România.
În Asia, comportamentul de bully nevrotic al lui Trump înstrăinează aliații existenți și potențiali din Asia, lăsând loc de manevră Chinei pentru a se erija în protectoare a stabilității și a comerțului liber, continuându-și ascensiunea geopolitică.
Sub presiunile protecționismului economic, ale schimbărilor climatice și catastrofelor atașate, și ale „rearanjărilor” geopolitice, calde sau reci, economia mondială intră într-o recesiune din care doar evoluția inteligenței artificiale ne mai poate scoate, cu prețul, bineînțeles, al unor riscuri sociale, politice și psihologice incalculabile (la rang de amenințare existențială pentru specia noastră, recunoscută până și de creatorii AI), al unei inevitabile creșteri a inegalității economice și al unei concentrări de resurse informaționale și financiare în mâinile unor actori nestatali care nu răspund în fața publicului (care va deconta în cele din urmă acele riscuri).
Acesta este viitorul probabil, și știu asta pentru că prezentul arată așa:
România nu e inclusă nici măcar în declarația absolut irelevantă a Europei privind summitul din Alaska, în timp ce președintele său postează, la sfatul unor consilieri de imagine care au citit ei undeva despre personalizarea politicii și integrarea ei în logica social media, poze drăguțe de familie fie de prin vizite oficiale din Austria, fie de la festival la Maia, fie din drumeție în cămașă, în timp ce un premier cu talente contabile și apucături donquijotiene se bate singur (împreună cu doi-trei din propriii miniștri) cu morile de vânt ale neschimbării. Nimic absolut în materie de comunicare care să poată opri viitura suveranistă prin care vor colcăi din nou, ca și în Neamț, Simion și Georgescu, de această dată nu pe post de salvatori, ci pe post de noroi.
Raportul lansat în aceste zile de SUA privind situația drepturilor omului în lume, un reper din 1977, a devenit o unealtă politică folosită în stilul războiului rece pentru a demoniza adversarii și a proteja aliații care au undă verde privind orice abuzuri. Numai că astăzi adversarii suntem noi, Europa, în timp ce Rusia… Acest document reprezintă demisia oficială a SUA din postura de lider moral al lumii, poziție care, în ciuda eforturilor Europei, va rămâne neocupată pe termen nelimitat. După ce o va pierde și pe cea de lider economic, va rămâne doar o armură goală pe dinăuntru.
Asta după ce, în 23 iulie, guvernul SUA a lansat un alt document conținând strategia pe următorii ani în materie de inteligență artificială. Explicat în cel mai simplu mod cu putință, imaginați-vă că, dacă AI ar fi o mașină, ar fi scoase frânele, airbagurile, centurile de siguranță, limita de viteză, toba de eșapament, standardele de poluare și farurile. În aceste condiții, China, deși a încercat, recunoscând riscurile dezvoltării necontrolate într-o directivă necunoscută, o reglementare mult mai strictă, pe care a încercat să o transforme în standard global (și din cauză că este în continuare puțin în urma SUA), va fi nevoită să procedeze la fel pentru a rămâne în cursa înarmărilor tehnologice. Europa, după cum am scris, nu contează în acest joc, fiind doar o fermă de recoltat datele în baza cărora alții inovează și vând.
Prieteni îmi spun că sunt pesimist. Dacă mai scriu, înseamnă că încă mai cred că viitorul descris mai sus nu e inevitabil. Depinde de fiecare dintre noi să îl facem evitabil, dar nu așteptând din nou să ne ia pe sus inerția globalizării ca și până acum, ci făcând eforturi semnificative și organizate (nu știu de către cine în condițiile unei grave crize naționale și mondiale de leadership). Timpul nu mai are răbdare cu nimeni.
