Dacă judecăm după campania de linșaj mediatic declanșată de ancheta procurorilor la spitalul Sf. Pantelimon, nu ar exista nici o diferență între ucigașul doctoriței din Brăila (care va fi fost el, căci poliția noastră încă nu a aflat) și cele două doctorițe ATI acuzate de omor cu premeditare. Mai mult, ele ar fi reîncarnarea lui Dr. Mengele, pentru că ar resuscita politica nazistă de exterminare a celor considerați un balast pentru societate, potrivit unui mult citat comentator, admirator al minerilor din iunie 1990 și convins că America a fost pedepsită pe drept la 11 septembrie, 2001.
Și totuși aflăm de la însuși președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu, că ele erau foarte bine pregătite profesional și apreciate de familiile pacienților pentru modul în care comunicau cu ele, ceea ce, în sistemul medical românesc, este chiar o performanță. Iar specialiști în medicina ATI, ca profesorii Șerban Bubenek și Dorel Săndesc, printre alții, susțin că reducerea dozei de noradrenalină poate fi perfect justificată în cazurile în care organismul practic nu mai funcționează.
Cu certitudine, cazul este mai nuanțat și mai complicat și scoate la iveală niște deficiențe cutremurătoare în funcționarea sistemului medical, aplicarea regulilor de etică medicală și deformările pe care aceste deficiențe le generează în comportamentul unor medici și manageri. Și totuși responsabilii politici aleși democratic, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, și partidele lor nu au găsit altceva de făcut decât să instrumentalizeze cazul într-o campanie penibilă, dominată de un fals conflict în coaliție gândit și executat rudimentar, demonstrând că nici măcar nu înțeleg problemele complexe cu care se confruntă sistemul medical, darămite să mai și gândească o soluție, un plan de reformă. Iar Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, PSD, și-a dovedit cu prisosință inadecvarea la postul pe care îl ocupă, căci, după ce în aprilie constata că la Sf. Pantelimon, unde se semnalaseră 20 de decese în patru zile, nu s-a constatat nici o neregulă, în momentul arestării doctorițelor a cerut imperativ demisia managerului spitalului, fiind nevoit să admită că lucrurile nu mergeau de fapt deloc bine, ceea ce, presupunem, știa de fapt, dar voia să acopere, căci puțini miniștri ai sănătății au făcut atât de mult pentru menținerea unui sistem putred și, iată, dăunător vieții.
Desigur, nu excludem vinovăția doctorițelor, dar ea trebuie stabilită de instanță, dacă ne considerăm stat de drept. Or, suntem obligați să constatăm că, în statul european România, nu s-a respectat nici prezumția de nevinovăție, nici drepturile persoanelor anchetate, ale căror chipuri și nume au fost prezentate pe ecranele tuturor televiziunilor, contrar legii, în vederea declanșării unei campanii de linșaj mediatic, aducătoare de audiență, cu prețul aflării adevărurilor incomode și de-a dreptul cutremurătoare despre un sistem putred, menținut în viață de responsabilii politici ai țării.
Totodată, referatul procurorilor are multe elemente controversate, care s-ar putea să nu reziste în instanță, după cum au constatat chiar unii juriști în emisiunile tv. În sfârșit, unde este sfânta indignare față de „justiția la televizor” pe care televiziunile mercenare o cultivau pe vremea când DNA era condusă de Laura Codruța Kӧvesi și aresta politicieni corupți? Dar nimeni nu mai are timp de abordări raționale când emoțiile au fost stârnite până la paroxism într-un caz care aduce în prim-plan tema delicată și complicată a vieții și a morții, a sfârșitului inevitabil înscris în ADN-ul ființei umane. Pentru că, de fapt, aici este cheia problemei și piatra de poticnire pentru politicieni și medici deopotrivă. Nici unii, nici ceilalți nu sunt fără vină.
În subtextul apărării formulate de mai mulți medici în cazul celor două colege de breaslă ghicim o justificare care dă fiori și pe care o putem rezuma astfel: este adevărat că doctorițele au renunțat să mai salveze unii pacienți, dar aceștia erau bolnavi cronici, fără șanse, care ocupau paturi la ATI care ar fi putut salva viețile unor pacienți cu șanse, care se aflau blocați la UPU, pentru că nu aveau loc la ATI; acești pacienți bolnavi cronici ar fi trebuit repartizați în unități de paliație, care nu există, nu la ATI.
Într-adevăr, aceste unități de paliație nu există și este probabil la fel de adevărat că unii pacienți bolnavi nu mai aveau nici o șansă, dar cine decide că tratamentul ATI trebuie întrerupt și le pune capăt vieții? Un medic ATI, pe cont propriu, sau cu asentimentul tacit al managementului, sub presiunea aglomerării pacienților de la UPU și insuficienței paturilor? Categoric nu.
Din păcate, este posibil ca doctorițele să fi făcut exact acest lucru. Aceasta este, de fapt, problema pe care ar fi trebuit să o rezolve politicienii, prin legislație adecvată, dar pe care au evitat-o pentru că nu vor să-și asume nicio responsabilitate – și o evită în continuare, motiv pentru care viitorul ne rezervă probabil și alte tragedii generate de sistemul medical. Aceste tragedii se manifestă periodic, pentru că problemele fundamentale ale sistemului nu dispar, ci sunt doar disimulate de mafia politico-medicală, în care sunt bine reprezentați baronii sistemului medical.
În weekend, la B1TV, profesorul Dorel Săndesc a amintit că Societatea de ATI a propus în 2009, când a fost adoptat Ordinul 1500 privind reglementarea funcționării secțiilor de ATI, includerea unor reguli clare pentru realizarea unui sistem de paliație pentru pacienții cronici fără șanse de supraviețuire, al căror sfârșit trebuie tratat cu compasiune și grijă, deciziile urmând a fi luate de o echipă dedicată de medici specializați, în cooperare cu familia.
Astfel de sisteme există peste tot în lumea civilizată, după cum a demonstrat și profesorul de medicină ATI de origine română Dan Longrois. Puteam să-l avem și noi și să nu ajungem la situația inacceptabilă de la Sf. Pantelimon (și cine știe câte astfel de situații nu există în alte unități ATI, dar nu le cunoaștem), dacă nu se iscau tot felul de controverse politice pe tema regulilor propuse pentru sistemul de paliație, care au dus, spune profesorul Săndesc, la eliminarea lor totală – cu consecințele pe care le vedem astăzi. Vor fi având dreptate și profesorii de medicină și Federația Sanitas, dar de ce s-au trezit abia acum? De ce au abandonat chestiunea și nu au forțat o dezbatere publică și o reformă până acum?
În loc să declanșeze o dezbatere exact pe această temă, mass-media se complace în a executa agenda meschină a coaliției aflate la putere, mediatizând ad nauseam schimburile de replici între PNL și PSD pe tema cărții lui Nicolae Ciucă, promovată pe bani publici grație unei legislații neclare, sau pe tema responsabilității privind „azilele groazei” și a ceea ce putem numi astăzi „spitalul groazei”.
Modul în care sunt abordate cele două cazuri este halucinant: Ciolacu dă vina pe Ciucă pentru că nu a ținut cont de un raport asupra azilelor în cauză, ceea ce este adevărat, deși direct responsabili sunt miniștrii PSD Budăi și Firea; iar Ciucă îl îndeamnă pe premier să cerceteze mai atent situația de la Sf. Pantelimon.
De fapt, amândoi, cu partidele lor, sunt responsabili de ambele scandaluri prin tolerarea și mușamalizarea neregulilor criminale și incapacitatea de a adopta soluții viabile. Iar acum singura lor preocupare este să joace comedia unui conflict pentru a-și mobiliza propriul electorat, a obține cât mai multe voturi separat și apoi a forma o mega-coaliție cu care să pună stăpânire pe țară și pe resursele ei. Este, poate, un joc riscant, ce ar putea să degenereze, dacă scapă de sub control, dar ei alt joc nu știu, iar de problemele reale se feresc.
Este limpede așadar că nici acum nu se vor căuta soluții și nici măcar nu vom ajunge la o dezbatere pe fondul problemei, căci nici Ciucă, nici Ciolacu nu au capacitatea intelectuală și forța morală să abordeze adevăratele probleme ale societății, ale serviciilor publice și ale instituțiilor.
Premierul nici măcar nu poate pronunța corect „malpraxis”, darămite să înțeleagă despre ce este vorba, așa că problemele reale vor fi băgate sub preș, iar mass-media se va concentra strict asupra cazului celor două doctorițe, ceea ce le convine de minune liderilor coaliției: frustrările populației au un debușeu generos, iar atenția cetățenilor, speriați de perspectiva de a fi eutanasiați fără voie în spitale, distrage atenția publicului de la dezastrul economic ce ne așteaptă și de la putregaiul de la SNSPA, condusă de psd-istul Remus Pricopie, și, mai ales, de la cazul lui Marius Pieleanu, ambii piloni prea importanți ai sistemului pentru a fi lăsați fără protecție.
Chiar dacă doctorițele de la Sf. Pantelimon vor fi condamnate în final, aceasta nu înseamnă că publicul este în siguranță, pentru că sistemul medical este putred și lăsat de izbeliște, pe mâna unor baroni corupți în cârdășie cu politicieni limitați intelectual și educațional și lași peste măsură. Nu generalizăm, dar nici nu putem ignora problema de fond, care compromite munca medicilor valoroși și dedicați, dar prea prudenți și complezenți cu sistemul politic.
Astfel încât, decizia privind cine moare și cine trăiește rămâne tot la filotimia unui medic care nu are dreptul să o ia, chiar dacă uneori se află în situații dificile. Și toate acestea pentru că, după cum știm deja, mama idioților este mereu gravidă – și face politică în România.
