În timp ce negocierile prelungite privind comasarea alegerilor se dovedesc a fi un paravan străveziu pentru împărțirea puterii, PSD își continuă temeinic campania de diversiuni și manipulări programate pentru anul electoral 2024. Cel mai recent scandal, legat de Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) și procesul cu Gabriel Resources, vizează, la fel ca scandalul declanșat tot de PSD pe tema achiziției de vaccinuri, opoziția democratică, și anume USR și fostul premier Dacian Cioloș, vremelnic (și nesincer) asociat cu USR. Domnul Cioloș a fost ales se pare de predecesorul său Victor Ponta ca țap ispășitor în diversiunea pe care o orchestrează pentru a disimula propria răspundere în dosarul RMGC înainte de apariția sentinței și motivației Curții de arbitraj internațional de la New York.
Se așteaptă ca aceasta să se refere pe larg la angajamentele pe care fostul premier PSD și le-a asumat față de Gabriel Resources, deși știa că ar fi încălcat legile în vigoare. Tentativele sale de a modifica ulterior legi privind patrimoniul, mineritul și protecția mediului au eșuat ulterior din cauza presiunilor societății civile care au înspăimântat partidele politice, dovadă că toată lumea știa încă de pe atunci că era ceva putred în asocierea cu RMGC.
Ne putem însă întreba unde sunt acum militanții care scandau pe străzi „Uniți, salvăm Roșia Montană” și de ce tac ONG care hărțuiau la vremea respectivă orice instituție media pe care o bănuiau, fie și fără nici o dovadă, că ar favoriza RMGC? Și la nivelul acestor ONG era, și este, ceva putred, și nici protestele de stradă nu erau străine de infiltrări politice. Să ne amintim că au refuzat să susțină DNA, și că scandau nu doar împotriva RMGC, ci și împotriva PDL, pe care îl asociau cu interesele Gabriel Resources. Documentele arătau cu totul altceva, fiind acoperite de fapt de amprentele PSD, de pe vremea guvernului Văcăroiu, când au fost puse bazele asocierii Regiei Cuprului din Deva cu Gabriel Resources, și ale aliaților săi, în speță Călin Popescu Tăriceanu, după cum puteam afla încă din 2017 din raportul Rise Project, și putem afla și astăzi de pe site-ul Defapt.ro, care sintetizează materiale publicate de Rise Project, Newsweek și propriile investigații. Este o sinteză foarte utilă, care poate să-l ajute pe premierul Marcel Ciolacu să-și onoreze promisiunea de a face publice toate documentele legate de dosarul RMGC, în cazul în care ar dori cu adevărat să o facă.
Totuși, ne întrebăm, cum de a ajuns Marcel Ciolacu la concluzia că Dacian Cioloș este vinovat de pierderi de două miliarde de dolari înainte să fie anunțate sentința și prejudiciul? Ce documente a studiat? Investigația jurnalistică menționată mai sus arată că în jur de 500 de documente din dosarul licenței de exploatare a aurului de la Roșia Montană au dispărut din arhivele ANRM între 2015-2017, fapt confirmat de fostul președinte al ANRM, Gigi Dragomir, care, vezi Doamne, tocmai demarase „o verificare… cu privire la circuitul documentelor.”
Nu cunoaștem rezultatele acestei verificări și avem destule motive să ne îndoim că ea ar fi fost finalizată. Dubiile sporesc în urma răspunsului dat de SRI jurnaliștilor care au solicitat informații despre acest caz: informațiile nu sunt de interes public. Dar ce îl oprește pe actualul premier să facă lumină și să solicite finalizarea anchetei, făcând publice informațiile, cum a promis?
Doar ideea că suntem toți proști și ne lăsăm prostiți de televiziunile plătite de partidele aflate la putere, care ne amețesc cu accidente și crime, sau preferă să se concentreze asupra lui Putin, mai degrabă decât să facă o investigație jurnalistică serioasă pe o temă nevralgică. Ca să nu mai vorbim despre cei care, ignorând fondul problemei, se întreabă candid și tendențios, cum se întreba duminică seara o moderatoare serafică de la o televiziune „de știri”, dacă este oare mai bine că Roșia Montană a rămas tot subdezvoltată, deși este declarată patrimoniu UNESCO, ceea ce a oprit investițiile binefăcătoare. Mai bine s-ar fi întrebat cum arată infrastructura rutieră în Apuseni și de ce nu sunt atrase fonduri europene în zonă. CJ Alba sau primarul (PNL) nu ar avea oare nimic de spus pe această temă?
Închidem paranteza și adăugăm că premierul Ciolacu ne datorează niște răspunsuri clare: fie verificarea ANRM a fost finalizată și se știe cine a sustras documentele și de ce, și atunci cazul este de competența organelor de cercetare penală; fie verificarea nu a fost finalizată și atunci cei care au oprit-o trebuie sancționați de guvern, iar succesorii lor trebuie să reia ancheta. Cum nimic din toate acestea nu se întâmplă, rămâne posibilitatea ca documentele să fi fost sustrase de responsabilii politici care știau că ele conțin ilegalități și ca premierul să știe și el acest lucru. De aceea este și mai dubioasă insistența cu care se năpustesc acum psd-iștii asupra lui Dacian Cioloș și USR înainte să fi făcut propria verificare. Oare nu mai dispune premierul de Corpul de Control?
Dar putregaiul moral ascuns în spatele declarațiilor prim-ministrului devine cu atât mai evident și pestilențial, cu cât premierul a declanșat scandalul și acuzațiile în baza unor știri „pe surse” de la o televiziune care pare că începe să se specializeze în asemenea demersuri manipulatoare, înainte ca Tribunalul internațional de arbitraj să fi emis sentința.
De altfel, însuși purtătorul de cuvânt al guvernului, Mihai Constantin, a precizat că sentința nu a fost adoptată și nici nu există vreo cifră legată de nivelul despăgubirilor pe care ar urma să le plătească România. Și totuși, moderatorii de talk-show-uri și invitații lor au „dezbătut” seri la rând un zvon neconfirmat, cum și-au pierdut vremea și cu altă manipulare grosolană – „știrea” că Klaus Iohannis va deveni președintele Consiliului European.
Recunoaștem însă în agitația vinovată a lui Marcel Ciolacu o veche obsesie psd-istă, și anume frustrarea față de includerea valorilor culturale ale României în patrimoniul UNESCO. Poate vă mai amintiți de proiectul „Dracula Park” pe care fostul ministru psd-ist al turismului Dan Matei Agaton voia să-l dezvolte la poalele cetății Sighișoarei și care a fost zădărnicit tot de trimiterea dosarului în cauză la UNESCO de către fostul ministru al culturii Ion Caramitru.
Și atunci psd-iștii au făcut spume la gură pentru că își vedeau afacerile zădărnicite de o societate civilă pe care o desconsiderau. Pe lângă obsesia cu mega-proiecte contrare intereselor țării și ostile patrimoniului ei cultural, mai recunoaștem în actualul scandal și vechea practică psd-istă a ascunderii documentelor: amintiți-vă de contractul Bechtel, dubios și el, costisitor și mult iubit de PSD și de UDMR, pe care Dan Șova, fostul ministru al marilor proiecte din guvernul Ponta nu-l găsea nicăieri la guvern.
Adăugăm la cele spuse mai sus, care zgârie doar suprafața capacului acestei adevărate haznale pe care stă puterea PSD, și informația incomodă pentru vocalul și grobianul Mihai Tudose, șef al campaniei PSD, și anume că licența de exploatare a RMGC a fost prelungită pe șest din 2019 până în 2024, fără informarea guvernului Dăncilă, de către Gigi Dragomir, omul numit de Tudose la conducerea ANRM.
Apropiat al fostului președinte al CJ Neamț, Ionel Arsene, azi fugar în Italia, Dragomir era un fost inspector ANAF din Ilfov care a ratat toate concursurile de promovare la care a participat și nu avea nici un fel de competență în exploatarea resurselor naturale. Cazul lui trebuie corelat însă cu cel al noului director la Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, Mihai Teodorescu, care nu are nici pregătirea profesională, nici experiență în domeniul portuar și maritim, cum nu aveau nici antecesorii săi, inclusiv „bomba sexy” de la secretariatul general al guvernului, Andreea Lambru; cu cel al lui Andrei Nicolae Popa, tânărul de 28 de ani propulsat de ministrul energiei Sebastian Burduja din funcția de consilier personal la cea de președinte a Consiliului de Administrație Valea Jiului, cu zero experiență în minerit, dar cu studii la Academia SRI și Institutul Confucius (și soția domnului Teodorescu de la Portul Constanța este angajată a SRI), și cu alte numeroase cazuri de directori și președinți de companii de stat fără competențe și studii relevante, care alcătuiesc rețeaua de politruci de care puterea PSD-PNL are nevoie pentru a se asigura că ordinele sale vor fi respectate întocmai.
Concluzia logică a celor arătate mai sus (o picătură dintr-un ocean, sau, mai degrabă, dintr-o mlaștină fetidă) este că resursele României au ajuns pe mâinile unei mafii politico-administrative, cu susținere din partea serviciilor, care urmărește să le exploateze în beneficiul membrilor săi, excluzându-i pe restul românilor de la posibilele beneficii ale unei exploatări corecte.
„Morala moralei” este că orice vot pentru PSD, PNL sau UDMR este un vot pentru sistemul mafiot. Iar dacă un electorat neinformat și manipulat va da totuși un astfel de vot, cei care ar fi putut să-l informeze și nu au făcut-o își merită pe deplin bolgia infernală în care, la un moment dat, îi va trimite istoria.
