La sfârșit de mandat, președintele Klaus Iohannis, eternul ipocrit, și-a cerut scuze pentru greșeli, fără a le numi, apoi a cerut un vot pro-european la alegerile parlamentare. A fost bun micul său discurs din secția de vot duminică dimineața, dar tardiv și complet lipsit de credibilitate, cum a devenit pentru majoritatea românilor cel care l-a rostit. Tot ce a realizat aproape-fostul președinte este să ne amintească, dacă mai era nevoie, de rolul decisiv pe care l-a jucat în configurarea rezultatului descurajant al parlamentarelor din 1 Decembrie, adică la erodarea democrației liberale și creșterea suveranismului pro-rus.
Fără să avem deocamdată analize documentate, putem înțelege că proasta guvernare PSD-PNL și contraselecția operată de aceste partide, opera politică a președintelui, este principalul factor care a dus, pe de o parte, la o nemulțumire generală față de situația economică și deteriorarea nivelului de trai din cauza inflației și corupției, și, pe de altă parte, la o neîncredere profundă în clasa politică, care a făcut posibilă manipularea la scară largă a unei părți considerabile a electoratului prin promovarea online a unor personaje și formațiuni care au știut să speculeze temerile și scârba unor alegători mai superficiali și dependenți de rețelele sociale.
Mai adăugăm la acești factori ambiguitatea și lașitatea președintelui și a clasei politice, din păcate în integralitatea sa, cu privire la sprijinirea Ucrainei și la pericolul rusesc. Nu am auzit, de pildă, pe nimeni explicând că un copil ucrainean, care primește o alocație de 3000 de lei, este un refugiat care nu beneficiază de părinți cu venituri, cum beneficiază un copil român, pe care Călin Georgescu și partidele suveraniste, îl consideră dezavantajat. Meschinăria unei părți rușinos de mari a concetățenilor noștri față de ucrainenii bătuți de soartă a fost astfel stimulată și amplificată. Totodată, președintele, în subordinea căruia se află practic serviciile de informații, nu a fost câtuși de puțin preocupat de faptul că un șef de partid și senator al României, George Simion, este agent de influență al serviciilor din Rusia, iar premierul României a făcut eforturi să-l exonereze pe George Simion de toate acuzațiile privind colaborarea cu serviciile lui Putin. Iar serviciile – din subordinea președintelui – nu s-au ocupat de cazul Simion, deși puteau cere informații de la omologii din Republica Moldova și Ucraina, și nici nu au semnalat mecanismele de manipulare de pe Tik Tok. Și pentru că toate aceste ambiguități, tăceri vinovate și decizii anti-reformiste, anti-democratice și anti-naționale trebuia să poarte un nume, s-au numit Klaus Iohannis, președintele-GRIVCO.
Ambele partide din „coaliția stabilității” împusă de Klaus Iohannis la ordinul GRIVCO au fost penalizate de electorat: PSD a obținut cel mai slab scor din istoria sa (puțin peste 22% la ora la care scriem), iar PNL, care nu mai contenea să se laude cu aleșii săi locali, abia se apropie de 14%, scor pe care probabil nu l-ar fi atins dacă nu și-ar fi schimbat conducerea imediat după înfrângerea rușinoasă și meritată a lui Nicolae Ciucă în primul tur la alegerilor prezidențiale. Listele de candidați ale PNL fiind însă cele întocmite de Iohannis, Ciucă și Bode, probabil că nici nu pierdem prea mult dacă mulți dintre candidații fostei conduceri pnl-iste nu ajung în Parlament.
Din păcate, scorul USR, singurul partid cu adevărat reformist, ne-murdărit de colaborarea cu coaliția Iohannis-GRIVCO, nu a reușit să atragă votul de protest și se situează deocamdată la puțin peste 12,31%. Poate că va mai crește după numărarea tuturor voturilor, dar salturi spectaculoase nu mai are cum să facă. Ar fi trebuit poate să gândească o comunicare mai eficientă, să prevadă rezultatele propagandei suveraniste pe Tik Tok, să transmită un mesaj mai tranșant, cu mai multă substanță – și să identifice mai devreme pericolul valului suveranist pro-Putin. Dar toată lumea s-a temut de fapt de instinctele xenofobe și pro-dictatoriale ale alegătorilor AUR și SOS, crezând, greșit, că se poate feri de încrîncenarea lor.
Sigur, au existat neajunsuri, dar la fel de sigur este faptul că, așa cum am scris de atâtea ori, televiziunile de știri, cu excepția B1TV, au atacat USR din toate pozițiile, executând ordinele PSD și PNL, care, la rândul lor, au făcut o țintă din USR, nicidecum din AUR sau SOS. Aceste televiziuni mercenare au o răspundere majoră pentru rezultatul la care s-a ajuns. Vom repeta, de altfel, a câta oară?, că PSD și PNL împreună au cultivat, nu doar au tolerat, AUR și SOS, exact la fel cum, în Ferma animalelor, porcii care au preluat puterea au crescut cu grijă niște cățeluși pe care i-au transformat în dulăi sălbatici.
Poate că, pe undeva, relația de complicitate între PSD și AUR și SOS, via serviciile de informații, a scăpat de sub control, și o echipă care reprezintă aripa dură, anti-europeană și pro-Putin din servicii a știut să valorifice în folosul său nemulțumirea unei părți a electoratului, mai ales din diaspora.
Vom afla poate într-o zi ce s-a întâmplat, deocamdată putem doar să speculăm – și să constatăm că, dacă acum 35 de ani tinerii ieșeau în stradă în fața tancurilor lui Ceaușescu pentru a elibera țara de comunism, astăzi altă generație de tineri, care trăiesc în libertate și prosperitate, își caută izbăvirea pe rețeaua de socializare concepută de Partidul Comunist Chinez și înghite pe nemestecate retorica mesianică a unui șarlatan.
Lipsa lor de discernământ este rezultatul dezastrului din sistemul de educație, dar și al superficialității partidelor politice de-a lungul anilor, care nu și-au făcut o prioritate din educație și din consolidarea culturii democratice. Și parcă toți au fost orbi la afirmarea curentului pro-rus și anti-democratic nu numai în biserică (BOR s-a trezit prea târziu și nu știm cât de sincer), ci și în instituții influente ca Academia Română, Colegiul Național de Apărare și chiar în armată. Doar unele site-uri de presă l-au identificat; în schimb televiziunile, inclusiv TVR, i-au popularizat pe purtătorii lor de mesaj. Nici societatea civilă nu s-a sesizat la timp, sau nu s-a sesizat deloc, multe organizații civice aflându-se în moarte clinică în timp ce altele au urmărit proiecte de interes limitat.
Rezultatul alegerilor parlamentare ridică la un nivel foarte ridicat miza celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale: dacă, așa cum se prefigurează la această oră, primul tur al prezidențialelor va fi validat de CCR, dovedindu-se că renumărarea a fost doar o stratagemă pentru a menține în priză activul PSD în vederea parlamentarelor, atunci există o șansă, nu știm cât de mare, ca Elena Lasconi să ajungă la Cotroceni.
Nu va conta consemnul de vot dat de partide, ci numărul celor care vor dori să salveze România de iliberalism și izolaționism. În tot cazul, doar cu Elena Lasconi președinte se va putea forma o ipotetică coaliție a partidelor pro-europene PSD, PNL, USR, UDMR. Dacă în schimb președinte va ajunge Călin Georgescu, va fi greu să se formeze o astfel de coaliție și vor fi favorizate partidele suveraniste AUR și SOS, cărora PSD li se va alătura într-o formă sau alta, căci structural este mult mai aproape de ele decât de PNL și USR. Sau poate domnul Georgescu va guverna direct, fără partide, cum promite, ca să pună definitiv la pământ democrația liberală.
Realist vorbind, PSD deține cheia formării oricărei coaliții, căci nici partidele reformiste – PNL și USR – alături de UDMR, nici blocul suveranist pro-rus AUR, SOS, POT, nu pot alcătui o majoritate fără partidul lui Marcel Ciolacu. De altfel, PSD menține o ambiguitate studiată față de perspectiva unei coaliții, afirmând că este pro-european dar și că negociază cu toată lumea.
Probabil Marcel Ciolacu va pretinde funcția de premier în schimbul susținerii la turul 2 al prezidențialelor, deși, cum spuneam, consemnul său de vot nu va fi respectat de toți alegătorii, căci PSD nu s-a impus nici măcar în fiefurile baronilor săi locali.
Lăsăm la o parte declarațiile de campanie ale unor și ale altora și ne întrebăm dacă o coaliție PSD-PNL-USR-UDMR este de dorit. Ar salva traseul european, poate, dar nu va putea face reforme, căci acolo unde este PSD, nu există reforme. De altfel, PSD s-a arătat deja reticent față de o coaliție cu USR, preferând un parteneriat exclusiv cu PNL și eventual UDMR.
Au spus-o explicit Alfred Simonis, Robert Cazanciuc și Victor Ponta. Problema lor este însă că fără USR nu pot ajunge la o majoritate. Pe scurt, USR și PNL se pot compromite alături de PSD, după modelul PNL-Iohannis, deci ar putea să fie mai avantajate de un stagiu în opoziție, lăsând suveraniștii să guverneze cu PSD și să arate ce știu și ce pot.
Riscul este totuși să fie blamate că „au părăsit țara la greu”. Blamate vor fi însă oricum de o tabără sau alta, astfel încât mai sănătos ar fi să urmeze angajamentul lui Ilie Bolojan de a guverna doar dacă programul lor reformist este acceptat de PSD, iar dacă nu va fi, să intre în opoziție. Altfel își riscă supraviețuirea în politică.
Mai avem deci de jucat un ultim act în drama politică națională, acela al turului 2 la prezidențiale. Rămâne însă faptul că unul din trei români a votat pentru formațiuni pro-ruse și anti-occidentale, deci o treime din Parlament îi este aservit lui Putin. Nu este nicio exagerare, chiar dacă sună foarte prost. Iar acest lucru s-a întâmplat chiar de ziua națională, pe care Iohannis și partidele coaliției sale nefaste nu au avut nicio jenă să o târască în noroiul politicii.
Un ultim „cadou” al președintelui-GRIVCO către poporul pe care l-a desconsiderat timp de zece ani – de fapt o „încoronare” a celor zece ani în care democrația liberală și valorile europene au fost subminate pas cu pas.
