fbpx

Piramidele României

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

*Odată înscris, primești din partea noastră cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”.

Se spune că, de multe ori, o imagine valorează cât o mie de cuvinte. Graficul de mai jos, care reprezintă evoluția PIB-ului real pe locuitor al României exprimată ca procent din media Europei Occidentale (Italia, Spania, Franta, Marea Britanie și Germania), oferă exact un astfel de prilej de reflecție pe mai multe dimensiuni.

Detaliul cel mai izbitor este, probabil, răspunsul pe care graficul îl oferă celor care contestă efectul benefic al aderării României la UE prin etichetarea drept “colonie”.

Așa cum graficul o arată, după aderarea la UE, economia României a cunoscut o dezvoltare accelerată care a făcut ca, după ce peste 100 de ani nu a reușit să micșoreze diferența de dezvoltare față de Occident, să recupereze o mare parte a acestei diferențe în doar 20 de ani.

Deci îmbogățirea accelerată a României prin recuperarea diferentei de dezvoltare față de Vestul Europei este mai presus de orice discuție. Ceea ce însă merită discutat și nu trebuie deloc ignorat este modul în care această bogăție a fost distribuită în țară între diferitele categorii sociale și profesionale, precum și între regiunile istorice ale țării. Este o analiză foarte importantă, deoarece polarizarea economică a României este la originea evoluțiilor politice și sociale pe care le vedem în ultima vreme, asa cum explicam intr-un comentariu anterior.

Însă graficul de mai sus ne mai arată un paradox, poate prea putin comentat. „Epoca de aur” ctitorita de Ceaușescu prin investiții fără număr a provocat în perioada 1975-1990, culmea, o scădere economică constantă în termeni relativi față de țările mai dezvoltate din Europa. Practic, în acea perioada la care prea mulți visează cu nostalgie sau ignoranță, România devenea o țară din ce în ce mai înapoiată în raport cu țările capitaliste dezvoltate din Occident. Pentru marii admiratori ai proiectelor ceaușiste de industrializare și infrastructură, o astfel de involuție ar trebui să aducă un mare semn de întrebare legat de justețea evaluărilor lor.

Transfăgărășanul a fost realizat și finalizat în anii ’70, Canalul Dunare-Marea Neagră a fost realizat în perioada 1975-1985, construcția Casei Poporului a început în anii ’80 și a continuat două decenii. Cum de astfel de proiecte uriașe nu au adus creștere economică?

Răspunsul este că aceste proiecte în care s-au investit miliarde de dolari (la valoarea dolarului din acea vreme) au fost făcute fără nicio justificare economică, printr-o ignorare totală a măsurii în care randamentului unor astfel de investiții, prin efectul pozitiv de angrenare economică, va permite recuperarea investiției inițiale.

Transfăgărășanul nu și-a depășit niciodată statutul de atracție turistică, fără niciun beneficiu economic major. Canalul Dunăre-Marea Neagră, la veniturile de câteva milioane de dolari pe an pe care le produce acum, va avea nevoie de câteva …sute de ani pentru recuperarea eventuală a investiției inițiale. Cât despre Casa Poporului, rămânem cu mândria de a avea a doua cea mai mare clădire din lume după Pentagon. E relevant? E util? Dacă nu știați, cea mai mare biserica creștină din lume nu este în Roma, ci se gaseste in Coasta de Fildeș – Cote d’Ivoire…

La începutul anilor ’80, pe hârtie, România urma să fie parte a unor noi retele de autostrazi care se construiau în Europa. Era un proiect economic important și relevant, care ar fi conectat Constanța cu circuitele economice ale Europei. În final, am rămas doar cu autostrada care merge de la București spre Pitești și, ca o „pură coincidență”, spre Scornicești. Și cam atat.

Au avut proiectele menționate o importanță militară? Răspunsul cred ca nu e foarte complicat. Cât de rapid ar fi putut traversa vehicule militare grele Transfăgărășannul? Cât de ascunse vederii avioanelor inamice erau coloanele de vehicule pe platourile Făgărașului? Cât de util este un drum închis șase luni pe an din cauza zăpezii? La zecile de viaducte ale șoselei, cât de dificilă era distrugerea câtorva pentru a face drumul în final neutilizabil? Cât de util era militar canalul Dunăre-Marea Neagră în condițiile în care armata era o instituție deprofesionalizată, soldații ei fiind folosiți cu predilecție ca forță de muncă brută cvasi-gratuită pe astfel de șantiere sau în agricultură?

Fără doar și poate, toate sunt realizari inginerești de excepție. Inteligența inginerească si organizatorică, dar și sacrificiile umane și munca brută implicată în realizarea lor merită tot respectul și laudă și vor rămâne în istorie ca realizări marcante ale acelor generații. Dar nu același lucru putem spune și despre piramidele egiptene? Abilitățile inginerești nedescifrate integral nici astăzi, duritatea muncii brute, zecile de mii de oameni implicați în ridicarea lor nu sunt cu nimic mai prejos.

Și piramidele egiptene, ca și megaproiectele ceaușiste, sunt motive de mândrie națională și pun atât România cât și Egiptul pe hărțile turistice internaționale. Însă, așa cum istoria o arată, construirea competitivității economice a unei țări, a bogăției ei, necesită un alt gen de abordare.

Nici piramidele egiptene, nici „piramidele” românești nu au adus bogăție economică. În timp ce noi construiam „piramide”, alții se dezvoltau tehnologic și deveneau din ce în ce mai competitivi. Și nu veți greși dacă în categoria de „piramide” veți include toate companiile construite sau mărite în perioada ceaușistă pentru a realiza produse energofage cu valoare adăugată mică sau negativă. 

Căci scăderea relativă de PIB din acea perioada asta oglindește: valoarea adăugată în scădere. Tonele de oțel sau petrol rafinat pe cap de locuitor, mândria comuniștilor, nu compensau calitatea și eficienta în scădere.  

Importanța investițiilor făcute pe criterii strict economice rămâne de mare actualitate, cu atât mai mult cu cât resursele financiare interne sunt limitate, iar finanțările UE se vor micșora semnificativ odată cu încheierea PNRR. 

În acest context, orice ban va trebui trebui să fie investit cu mare chibzuință, asigurând multiplicarea lui prin efectul de angrenare economică pe care îl produce. Din păcate, drumuri peste munți și nu prin munți au continuat să se realizeze fără o justificare economică clară. Continuăm să vorbim de săparea de noi canale de navigație, dar nu suntem în stare să le săpăm pe cele mult mai mici, care ar asigura protecția agriculturii. Iar lista „piramidelor” mai mari sau mai mici care s-au construit sau care se află în construcție, la sate, la orașe sau în București, ar putea continua.

Probabil acesta este contextul în care ar trebui să răspundem și celor care se întreabă de ce astăzi nu se mai fac investițiile “mărețe” pe care le făcea Ceaușescu. Răspunsul simplu ar fi pentru că, pe acea vreme, valoarea adăugată din economie mergea cu predilecție în investiții (de multe ori nefundamentate economic) și nu în consum. 

Mai pe înțelesul tuturor: ați accepta golirea supermarketurilor și să vă așezați din nou la ora 3 dimineața la coadă la lapte de dragul unui nou Transfăgărășan? Și fără putință de a emigra…

 

Nu fi pufi

Dă un share

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00