Nu am ajuns la concluzia din titlu pentru că aș crede că ditamai premierul chiar nu reușește să găsească PNRR, ci pentru că nu își dă seama că, plângându-se public că PNRR ar fi de negăsit, se face de râs și, în noaptea minții sale, crede că poate spune orice fără să fie sancționat public. Evident, enormitatea PNRR-ului pierdut, precum scrisorica de amor din piesa lui Caragiale, devine penibilă, nu numai pentru că fostul ministru Cristian Ghinea îi spune unde să se uite, ci pentru că este evident că premierul însuși găsise demult PNRR, de vreme ce a tot vorbit despre modificarea lui, negociată de guvern cu Comisia Europeană. Cât de lipsit de inteligență trebuie să fii ca să te expui de bunăvoie unui asemenea ridicol?
Oricum, Marcel Ciolacu nu poate fi mai inteligent decât îi permite PSD, căci acest partid, creat de eșalonul doi al defunctului PCR, nu valorizează competența, ci loialitatea față de interesele partidului, ale clientelei și grupurilor de interese din culisele sale. Or, comunismul nu a fost construit de oameni inteligenți și competenți, ci de politruci semianalfabeți și semidocți (nu uitați de academicianul Elena Ceaușescu!), și a provocat pretutindeni un dezastru economic, România fiind un exemplu de manual al capacității regimului comunist de a distruge economia.
La fel și astăzi, PSD nu înțelege economia decât ca pe o sursă de venituri pentru sine și pentru clientelă, iar Marcel Ciolacu nu depășește în nici un fel tarele partidului care l-a format și promovat, partid care, de-a lungul existenței sale, și-a aruncat peste bord președinții cu un nivel cultural și un IQ mai ridicat decât nivelul mediu al activului său și al serviciilor care îl pilotează, ajungând din 2016 la un echilibru perfect între limitele intelectuale și educaționale ale activului și cele care îi definesc pe liderii săi.
Nu este vorba aici de absența unei inteligențe comune, a unei anume abilități rudimentare, ci a unei inteligențe cultivate, nu la vânătoare cu Omar Hayssam sau la pescuit cu Dragnea, ci studiind știința politică, istoria și experiența statelor cu tradiții democratice, singura care permite înțelegerea imperativelor momentului istoric. În absența ei, un lider politic devine un penibil măscărici, cum a devenit Viorica Dăncilă, sau chiar Victor Ponta, care a crezut că poate face orice golănie, fără să plătească.
Pentru că nu știe economie – dar deloc – și nu înțelege că nu știe și de ce ar trebui să știe, Marcel Ciolacu nu poate să depășească limitele economiștilor stângiști de care ascultă PSD, ale căror idei nu au produs decât probleme pentru români și exasperare la Bruxelles, cu toate că, în România, există numeroși economiști capabili, bine pregătiți, care atrag constant atenția asupra inepției măsurilor economice adoptate de guvern, căci de politică economică nu putem vorbi.
Citez acum doar observațiile privind legea pensiilor formulate de Valentin Lazea, economistul șef al BNR, om cu convingeri social-democrate, publicate pe cursdeguvernare.ro. Pe scurt, scrie domnul Lazea, pensiile nu pot crește mai rapid decât salariile din care „se hrănesc” prin CAS, căci acesta este sistemul falimentar de finanțare a pensiilor (pay-as-you-go), de care, se pare, nu ne putem despărți. De altfel, agenția de rating Fitch, la care se uită investitorii străini, avertiza acum câteva zile că „noua lege a pensiilor din România subminează sustenabilitatea sistemului de pensii şi crește riscul unor derapaje fiscale”; mai mult, ea ar putea duce la creșterea datoriei suverane, „dacă este implementată conform planificării și fără măsuri compensatorii”.
Cu alte cuvinte, România riscă să se îndatoreze la un nivel excesiv doar pentru a permite PSD să bifeze o promisiune aberantă de campanie. Iar la „măsuri compensatorii” pentru creșterea îndatorării s-a gândit deja Comisia Europeană, căci, în schimbul eliminării plafonului de 9,4% din PIB pentru bugetul de pensii, trâmbițată ca o mare victorie asupra Bruxelles-ului hapsân, a fost introdus un articol de lege care prevede ca, atunci când bugetul de pensii va depăși sumele colectate prin CAS, să crească automat cuantumul contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale. Deci măririle spectaculoase promise pentru septembrie 2024 îi vor costa la un moment dat pe contribuabilii înșiși, atâția câți vor mai fi rămas în țară.
Și totuși, în ciuda evidențelor, Marcel Ciolacu continuă să repete conștiincios mesajele (sloganurile) concepute de consilierii săi de imagine, incapabil să înțeleagă că ele intră în conflict cu realitatea economică și socială și se întorc sistematic împotriva sa.
Nici el, nici partidul său, nu înțeleg că este contraproductiv să-i consideri pe toți ceilalți proști și ușor de manipulat. Probabil că Marcel Ciolacu este chiar surprins de consecințele acțiunilor sale, căci pare nepregătit pentru cererile de mărire a salariilor din diferite sectoare bugetare, pe care el însuși le-a declanșat, probabil inconștient: săptămâna debutează cu o mega-grevă a funcționarilor de la casele de pensii, care cer măriri de salarii la nivelul celor acordate – inconștient și discreționar – celor din ANAF și ministerul de finanțe, în afara legii, prin hotărâre de ministru și OUG, la mica înțelegere cu ministrul Boloș.
Și aceasta se întâmplă nu oricând, ci exact când Guvernul cere „austeritate” pentru a echilibra un buget alcătuit neprofesionist de un ministru al finanțelor din PSD. Și tot ce reușește Ciolacu să spună este că „el nu e Harry Potter”, nu poate mări salariile prin magie. Are dreptate, chiar nu e, pentru că Harry Potter este simpatic. Și inteligent.
În schimb Ciolacu răspunde la problemele care răsar în fiecare zi, pe fondul scăderii nivelului de trai al populației și al perspectivei înrăutățirii situației financiare a țării, cu „politics as usual”: racolează primari, dă cu pietre în opoziția democratică, niciodată în AUR sau SOS, distribuie banii discreționar clientelei, penalizează financiar populația și favorizează instituțiile de forță și noua nomenklatură, beneficiară a salariilor enorme și a pensiilor speciale, umflă aparatul administrativ, acceptă ideile năstrușnice ale unui ministru de finanțe inept, care propune rezolvarea evaziunii fiscale prin recompensarea turnătoriei, deși există o lege a avertizorului public, inspectori ANAF și corpul de control al guvernului, și nu înțelege că toate aceste inepții duc la discrepanțe insuportabile social.
Superficial și prost pregătit pentru funcția de premier, Marcel Ciolacu se corectează din mers, trimite repede poliția în vămi, să caute mita prin lenjeria vameșilor corupți și cere ulterior pompos să fie introduse scannere în vămi și să fie înlocuiți politrucii din ANAF cu profesioniști – dar șefa ANAF să rămână, deși și ea a fost numită politic. Cu alte cuvinte, nimeni nu se va gândi, pentru că nu îi spune premierul, că toleranța ANAF față de marea evaziune fiscală și proasta colectare a TVA sunt de fapt rezultatul unor ordine politice, care favorizează elitele prădătoare ale națiunii.
Și nimeni nu va vedea, nu-i așa?, cum exceptează premierul de la măsurile de austeritate autoritățile locale bugetofage. În schimb, nația va fi extaziată de trucurile sale ieftine, cum ar fi vizitarea echipei naționale de fotbal în cantonament înaintea unui meci important. Dar nimeni nu îl va asocia vreodată pe premier cu victoria echipei, ci o va atribui jucătorului și antrenorului, pe drept cuvânt.
Îl va asocia, în schimb, cu contracția economiei, creșterea gradului de îndatorare a țării, scăderea puterii de cumpărare, diminuarea investițiilor, eșecul reformei în educație, subfinanțarea sănătății, incapacitatea de a face – sau măcar de a gândi o reformă administrativă. Și Adrian Năstase mângâia purcei în 2004 și se plimba prin mall-uri înainte să piardă alegerile prezidențiale.
Să conduci guvernul în vremuri grele, când vechiul mod de a guverna devine evident falimentar și să nu înțelegi necesitatea schimbării, să crezi că șmecheria și abjecția politică te vor scoate mereu din încurcătură și că oamenii vor crede că o duc bine doar pentru că le spui tu, cu aerul tău sfătos și fals bonom, că sunt fericiți, să nu mobilizezi resursele intelectuale ale țării pentru a-i rezolva problemele structurale, mulțumindu-te să satisfaci doar clientela de partid și grupurile de interese din spatele lui, înseamnă să ratezi o imensă șansă de a face istorie pentru că nici măcar nu ai înțeles că ai avut-o.
Ei bine, acest summum al mediocrității intelectuale, incapabil să depășească limitele partidului care l-a creat și pe care îl conduce, ar vrea, se pare, să ajungă președinte.
Pentru aceasta ar trebui să existe mai mulți alegători care să se lase prostiți de minciunile pe care le înșiră, de toate trucurile lui rudimentare, de teatrul lui prost. În pofida sondajelor rău prevestitoare, eu nu cred că există atâta lipsă de inteligență în popor. Sau, cel puțin, sper.
