Aproape că ți se făcea milă marți dimineața de Alfred Simonis, care se străduia, la RFI, să convingă lumea că PSD este un mare partid pe care Ilie Bolojan, cu tendințele sale dictatoriale, nu-l respectă cum s-ar cuveni. La fel se lamenta luni seara și șeful său Sorin Grindeanu, mândrul deținător a 12 procente de încredere a electoratului, potrivit INSCOP, atacându-l la rândul lui pe premierul care se bucură de încrederea a 25% din alegători, în ciuda lipsei de respect pentru PSD – sau poate tocmai datorită acesteia.
Mai grav pentru tot mai tristul Grindeanu a fost că prea puțini membri ai Komentariatului au mai luat în serios amenințarea PSD de a examina pentru 20 aprilie opțiunea ieșirii de la guvernare și cerința înlocuirii premierului Bolojan cu un pnl-ist obedient, ca în vremurile bune ale cuplului „Nicu și Marcel”.
Amânată deja de n ori, marea consultare psd-istă a devenit subiect de ironii. Mai mult, în timp ce Sorin Grindeanu se smiorcăia în fața camerelor, PNL, fosta sa anexă, adopta cu o majoritate covârșitoare de voturi o rezoluție prin care respingea orice tentativă a PSD de a-i impune alegerea altui premier, își manifesta sprijinul pentru Ilie Bolojan și anunța că nu mai face coaliție cu PSD dacă acesta continuă să încalce protocolul coaliției.
Potrivit surselor citate de G4Media, USR a s-a poziționat ferm alături de PNL și de premierul Bolojan, anunțând că va părăsi coaliția dacă PSD dă jos guvernul. Potrivit acelorași surse, tabăra Thuma, care cerea rămânerea la guvernare alături de PSD în orice condiții, s-a aflat într-o penibilă minoritate.
Iată deci cum „marele partid” a fost izolat de PNL și USR.
Schimbarea tonului PNL la adresa fostului aliat din epoca Iohannis are desigur un resort pragmatic, subliniat, tot potrivit surselor, de Ilie Bolojan la ședința de luni, și anume pierderea accentuată de electorat pe care o înregistrează PSD în urma atitudinii sale duplicitare și a scandalului perpetuu pe care îl întreține.
A fost prima oară când Ilie Bolojan, care ceruse anterior menajarea PSD pentru a menține stabilitatea coaliției, a cerut condamnarea publică a jocurilor politice păguboase promovate de PSD. Cu alte cuvinte, pnl-iștii și usr-iștii au demascat cacealmaua psd-istă și au invitat indirect PSD fie să devină un partid de guvernare decent și serios, care își respectă angajamentele, fie să iasă din coaliție și să guverneze cu AUR.
PNL și domnul Bolojan știu însă foarte bine că această cale este închisă pentru PSD, pentru că AUR tocmai l-a făcut de râs pe Grindeanu cu prilejul votării bugetului, refuzând în ultimul moment să-i voteze un amendament social, deși anterior se înțelesese să-l susțină. Și nu numai că nu a votat, dar a manevrat astfel încât PSD să fie umilit public.
Dezavuat nu doar de PNL și de USR, ci și de fostul subordonat, AUR, împreună cu care s-a asociat de atâtea ori pentru a vota moțiunile împotriva miniștrilor USR, încălcând cu insolență protocolul coaliției, PSD rămâne totuși încremenit într-un discurs pe care nu îl mai ascultă nimeni și într-un model comportamental respins de propriul electorat: încă mai crede că poate cumpăra cu câteva sute de lei un electorat altădată captiv, ignorând faptul că foștii săi alegători sunt astăzi dezgustați de opulența afișată de elita psd-istă, percepută drept coruptă și imună la rigorile legii.
Sociologul Barbu Mateescu a explicat în amănunt, în podcastul Comunitatea Liberală 1848, cum a pierdut PSD electoratul pe care altădată îl cumpăra cu o șapcă, o sticlă de ulei și un lighean, în favoarea nu atât a AUR, cât a lui Călin Georgescu, care a știut să mobilizeze emoțiile unor oameni din periferii urbane și zone rurale neglijate, rămași în urma vremurilor și disperați să fie înțeleși și ajutați.
Cu ceasurile lor de marcă, mașinile de dimensiunea unor blindate și zborurile cu NORDIS pe Coasta de Azur și la raliuri automobilistice exotice, liderii PSD ca Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu au pierdut definitiv acest electorat, care nu mai rezonează la simple pomeni.
Drept dovadă, în 2024, Marcel Ciolacu, cel care a generat un deficit catastrofal pentru a cumpăra simpatia alegătorilor, nu a reușit nici măcar să intre în al doilea tur de scrutin al prezidențialelor. Alegătorii nu i-au iertat nici „aroganța” NORDIS, nici hainele de firmă de care făcea caz pe TikTok. Dar nici George Simion nu a reușit să depășească primul tur, ci doar Călin Georgescu, scos din debara cu câteva săptămâni înainte de scrutinul prezidențial și transformat în părinte al dezmoșteniților.
Iar în 2025, candidatul susținut de Ciolacu, pnl-istul Crin Antonescu, a fost și el respins de alegători: prea îmbuibat pentru cei ce se consideră dezmoșteniții soartei și prea compromis pentru reformiștii pro-europeni educați și lucizi.
Este deci limpede că PSD a pierdut legătura cu electoratul și că nu are șanse să o refacă, pentru că întreținerea sistemului de privilegii de care beneficiază doar neo-nomenklatura sa face imposibilă reformarea unui sistem devenit falimentar și interzice PSD să dea satisfacție foștilor săi alegători prin pedepsirea exemplară a corupților și profitorilor.
Corupția, spune Barbu Mateescu, este o preocupare mai mare pentru alegătorii frustrați decât creșterea prețurilor, iar aici PSD are mâinile legate, fiind parte a problemei și nicidecum a soluției. Din păcate, și PNL evită subiectul, căci a fost prea multă vreme alături de PSD ca să nu fie vulnerabil la o campanie anti-corupție autentică.
Așadar, deși PSD înțelege prin justiție socială ajutoare materiale, alegătorii săi pierduți o văd că o pedepsire a corupților, a îmbogățiților de pe urma funcției publice, care își afișează bunăstarea ostentativ. În consecință, electoratul pierdut de PSD pierdut va rămâne, urmând să fie recuperat de alt partid și/sau candidat.
Disperat de această situație, PSD încearcă prin cele mai abjecte atacuri să împiedice trecerea unei părți a acestui electorat la USR, singurul partid care promovează reforme de sistem și sesizează DNA cu fapte de corupție din ministerele pe care le conduce. Din păcate, campania de ură are un oarecare succes, pe de o parte, pentru că în această privință este sprijinit de AUR, și cine știe mai bine decât AUR să activeze sentimentele de ură? Pe de altă parte, comunicarea coaliției pe marile teme care preocupă societatea este deficitară și fragmentată.
De dragul stabilității, până când s-a trezit că este amenințat direct de PSD, Ilie Bolojan a cerut PNL și USR să-l menajeze pe Grindeanu. În consecință, în loc să arate clar cauzele deficitului bugetar, care a făcut necesare măsurile de austeritate, partidele din coaliție le-au escamotat, lăsând culoar liber pentru PSD, care a atacat măsurile corective, deși le votase în coaliție și în guvern, și s-a erijat în apărătorul celor vulnerabili, în timp ce AUR și partenerii săi extremiști au promovat agresiv narativul sărăcirii românilor în favoarea Ucrainei, către care Guvernul Bolojan ar sifona banii românilor. Argumentele raționale și strict tehnice din discursul premierului la diferite televiziuni nu au reușit să contracareze propagandă otrăvită care a proliferat pe TikTok și pe alte rețele de socializare.
Cine va prelua deci fostul electorat al PSD? Deocamdată este AUR, dar și acest partid este minat de tensiuni interne și și-a pierdut o parte din lideri, precum Claudiu Târziu și Marius Lulea. Înlocuitorii lor, Dan Dungaciu și Mihail Neamțu, vorbesc mult, dar nu au nici carismă, nici mesaj pentru publicul dezamăgit de sistem. Judecând după strategia aplicată în trecut de cei care au inventat partidele extremiste, nu este exclus să se pregătească o alternativă la AUR, care va fi lansată înaintea viitoarelor alegeri, contând pe atractivitatea unui nou salvator modelat de serviciile vechi și noi.
Știm însă că electoratul pro-european și reformist speră ca Ilie Bolojan să înțeleagă că nu poate rămâne doar primul contabil al națiunii, ci este chemat să fie liderul unei alianțe reformiste credibile cu care să poată vota în 2028. Este deocamdată singurul care are seriozitatea și autoritatea necesare acestei misiuni, după cum s-a văzut din modul inteligent în care a rezolvat problema finanțării amendamentului social al PSD: a redirecționat bani de la prietenii PSD, magistrații, spre categoriile vulnerabile pe care PSD pretinde că le apără, deși nu s-a gândit la ele când a făcut deficitul bugetar de 9,2%. Game, set and match!
În concluzie, dacă PNL și USR vor promova o poziție fermă față de PSD și vor reuși să o comunice eficient, atractivitatea lor ar putea crește, mai ales că Ilie Bolojan comunică cu autoritate, deși sec, spre deosebire de Președintele Nicușor Dan, care este un dezastru comunicațional și un monument de confuzie.
Consolidarea unui pol reformist ar oferi o perspectivă nu doar electoratului pro-european, ci și altor segmente ale populației revoltate de guvernarea abuzivă a PSD.
În tot cazul, ar diminua publicul sensibil la scamatoriile securiste cu salvatori empatici și miraculoși. Mai rămâne desigur, ca președintele Nicușor Dan să-și facă și el datoria de a numi reformiști autentici în fruntea serviciilor și a marilor parchete.
Oops! Am călcat din nou pe mușuroi, dar cum l-aș fi putut evita?