Scriu aceste rânduri de la Chișinău, unde am luat parte la Forumul Internațional de Cooperare Transfrontalieră Europeană, care a reunit oficiali guvernamentali, membri ai parlamentului, ONG-uri, ambasadori și primari din Polonia, Ucraina, România și Moldova, bucurându-se de participarea președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, care a ținut, ca de obicei, un discurs extrem de convingător (de genul celor care lipsesc cu desăvârșire în de cealaltă parte a Prutului) privind pericolele la adresa democrației moldovenești, dezinformare, corupție electorală și riscul concret ca Moldova să o ia pe urmele altor state (referindu-se probabil la Georgia) deraiind de la parcursul său european. ‘Țintele’ de această dată erau chiar primarii prezenți (nu toți de la PAS), care, după cum știm, pot influența uneori decisiv opțiunile electorale ale celor care i-au ales, și care, în restul forumului, au fost seduși prin prezentarea potențialelor surse de finanțare din fondurile de pre-aderare.
Parlamentari europeni din România au exprimat susținerea necondicionată pentru aceste eforturi, iar primari (de la toate partidele) din localitățile românești înfrățite au fost și ei prezenți ca martori ai beneficiilor și susținători ai aderării la UE.
Între timp, spre stupefacția generală, România pare că încearcă să suspende extradarea oligarhului Vladimir Plahotniuc din Grecia în Moldova prin inițierea unei anchete privind falsificarea unor documente. Așa cum mi-au explicat prietenii de la PAS, finalizarea procesului de extradare înainte de data alegerilor parlamentare din 28 septembrie reprezintă o lovitură de imagine și, implicit, un avantaj electoral major, pe care tabăra pro-europeană riscă să îl piardă, împreună cu puținele șanse rămase de a câștiga aceste alegeri cruciale pentru viitorul țării.
Impresia generală în tabăra PAS este deja una de relativă resemnare, așa că, dincolo de încurajări și declarații frumoase, Moldova are nevoie de acțiuni concrete de sprijin ACUM, de genul celei făcute de guvernul SUA, care a aprobat zilele acestea un proiect de 130 de milioane de dolari pentru construcția unei linii electrice de înaltă tensiune de 190 de kilometri, Strășeni-Gutinaș, care va conecta direct Republica Moldova de România și de rețeaua europeană. Nu credeam că voi spune ceva pozitiv zilele acestea (sau vreodată) despre administrația Trump care a scăpat și de Jimmy Kimmel zilele astea (în ritmul acesta, în curând va scăpa total și de libertatea de exprimare), dar mutarea vine într-un moment excelent, chiar dacă e probabil motivată de turbulențele temporare din ‘situationship’-ul Trump-Putin, cu liderul de la Washington încercând să îi arate partenerului său în demontarea lumii libere că, dacă nu obține ce vrea, poate să intre și peste ceea ce la Moscova se consideră tradițional sfera de influență rusă.
Noroc că, exact în momentul în care scriu aceste rânduri, ministrul elen al justiției a suspendat suspendarea după ce i s-au cerut explicații de la Chișinău (probabil și din alte părți), iar Plahotniuc va reveni în Moldova conform programului inițial, pe 25 septembrie.
Acțiunea României ridică însă multiple semne de întrebare: este vorba de incompetența politică cronică cu care, în mod tragic, ne-am obișnuit deja, sau, așa cum sugerează unii jurnaliști precum Matei Udrea, despre un plan susținut de Cotroceni (și mai ales din spatele Cotroceniului)? Sau poate de o combinație, că se pare că suntem incompetenți și când vine vorba despre a pune în aplicare planuri malefice.
Câțiva oficiali de aici m-au întrebat de ce în România suveranismul are atâta succes? De ce pare că ne-am săturat de Europa? În Republica Moldova, din motive istorice, Moscova a avut întotdeauna o influență semnificativă, iar oamenii au învățat să trăiască cu asta, dar în România, după atâția ani de Uniune Europeană și NATO, ce ne-a apucat și cum de Rusia găsește un teren atât de fertil pentru dezinformare, uneori mai mult chiar decât peste Prut? Le-am răspuns, mai în glumă mai în serios, că pe lângă faptul că noi nu avem o imunitate formată și nici instituții sau lideri care să combată dezinformarea, dinamica este asemănătoare celei dintr-o relație: Moldova e în faza de seducție, de dorință, în care viitorul european este idealizat, în care vede doar calitățile (avantajele) partenerului sau relației, în timp ce România e în faza în care vedem doar defectele mărunte și începem să ignorăm avantajele majore ale integrării europene și să visăm la înțelepciunea rusească. Motivele sunt, bineînțeles, mult mai complexe. Știu asta pentru că le cercetez și scriu despre ele aproape zilnic, și veți citi despre ele. Însă ce mă impresionează cel mai tare sunt întrebările în sine și perspectiva echilibrată și realistă din spatele lor. Suntem atât de vulnerabili în fața manipulării, atât de puțin raționali și de incapabili de autocritică și, implicit, de progres, încât am ajuns o ciudățenie chiar și pentru vecinii noștri care aspiră să fie unde suntem noi. Aceeași discuție și cu reformele încercate de premierul Bolojan și de reacția publicului și a unei părți din coaliția de guvernământ.
Nu sunt, ca mulți dintre conaționalii mei, predispus la idealizări și mesianizări politice. PAS a făcut și face multe greșeli, pentru care vine nota de plată, însă uneori, interacționând cu liderii de la Chișinău, recunosc că sunt puțin invidios. Maia Sandu ar merita să conducă și o țară mai mare, cum ar fi, spre exemplu, România. Nu știu în schimb dacă România merită un lider precum Maia Sandu. Cu siguranță însă un astfel de lider nu poate fi găsit la București.
