Prima săptămâna din mandatul prezidențial al lui Nicușor Dan a adus nu doar surprize plăcute, ci și spectrul tot mai pregnant și mai amenințător al dificultăților cu care se confruntă noul șef al statului în încercarea sa de a-și onora angajamentele asumate în campanie. Afirmația sa potrivit căreia împotriva României se duce un război hibrid este perfect adevărată, dar trebuie să adăugăm că în acest război atacurile vin mai ales din interior. Acum se vede, de fapt, cât de puternică și de agresivă este partida pro-Putin din România și cât de precare sunt forțele politice capabile să apere democrația liberală.
Deși Călin Georgescu, strâns cu ușa de procurori, s-a retras, cel puțin formal, din viața politică activă, deși SOS și POT sunt în plin proces de dezintegrare, George Simion s-a reactivat, propaganda deșănțată generată de Rusia pe TikTok s-a intensificat iar electoratul AUR nu dă niciun semn de bunăvoință față de noua putere. Până la urmă, clipurile care răspândesc știri false despre pregătiri de război sunt evident realizate de români neaoși. Totodată, alegerile prezidențiale din Polonia, terminate nefericit pentru Europa și Ucraina, i-au prilejuit lui George Simion un nou asalt asupra politicii externe promovate de președintele Dan, printr-un discurs care nu diferă prea mult de ideile principale exprimate de noul președinte al Poloniei, naționalistul eurosceptic Karol Nawrocki.
Ajunși în acest punct cred că este necesar să definim mai nuanțat semnificația și consecințele rezultatului prezidențialelor din Polonia, pe care intelectuali conservatori de bună calitate și bună credință de la noi tind să le privească printr-o lentilă nejustificat de roz.
De fapt, în Polonia s-a șubrezit acum o redută a democrației liberale. Nu a căzut, dar sigur nu s-a întărit, oricât de optimiști ar fi conservatorii noștri moderați și educați că PiS este un partid conservator decent și Nawrocki nu este un pion al putinismului.
Desigur, știm că Polonia este fundamental ostilă Rusiei, dar propaganda Kremlinului se adaptează cu talent și la astfel de situații, după cum observa și Matei Udrea pe FB și putem observa toți, dacă urmărim discursul noului președinte și acțiunile liderilor PiS.
Și Nawrocki, și Simion înfierează Rusia, dar, pe de altă parte, nu sunt de acord nici cu integrarea europeană, nici cu crearea unei forțe defensive europene, nici cu susținerea refugiaților ucraineni. Iar Nawrocki a spus clar că nu este de acord ca Ucraina să fie primită în NATO – adică exact ceea ce cere și Putin.
Atâta vreme cât Donald Tusk rămâne premier, Polonia va vota alături de majoritatea statelor UE pentru susținerea financiară și militară a Ucrainei și pentru noi sancțiuni la adresa Rusiei, dar, dacă vor avea loc alegeri anticipate, și PiS revine la putere, ceea ce, în ciuda asigurărilor date de noul președinte, nu poate fi exclus, atunci Polonia ar putea vota în Consiliul European alături de Slovacia și Ungaria, împotriva susținerii Ucrainei – căci nu degeaba s-a bucurat Viktor Orban de victoria lui Nawrocki.
Totodată, la Varșovia va fi la putere un partid prieten al AUR, căci fostul premier PiS Mateusz Morawiecki nu a avut nicio problemă să vină la București în timpul campaniei electorale pentru a-l susține pe George Simion, cum nici Nawrocki nu a refuzat participarea liderului AUR la unul din mitingurile sale electorale. Cum ar fi putut un fost ultraș, ca Nawrocki, să refuze solidaritatea unui ultraș din România? Prea puțin s-a vorbit la noi despre acest aspect al carierei noului președinte polonez, despre care este mai convenabil să scrii că este mult diferit de George Simion, deși realitatea este mai dură. Dar același Morawiecki, din același minunat partid PiS, nu a avut nicio jenă să distribuie pe X, cu două zile înainte de alegeri, un fake news tipic pentru propaganda rusească, de tipul celui distribuit de Nigel Farage în campania pro-Brexit, potrivit căruia Nicușor Dan ar fi acceptat să primească în România sute de mii de migranți arabi și africani.
Iar faptul că șefa pentru securitate internă (homeland security) a SUA, Kristi Boem, a intervenit direct în alegerile din Polonia recomandând alegerea lui Nawrocki, după ce acesta fusese primit de Donald Trump în Biroul Oval, indică o filieră anti-europeană inspirată de MAGA și Trump, în care PiS se înscrie aproape natural. Nu ignorăm nici discursul agresiv și fals, promovat atât de Simion, cât și de Nawrocki, în plin consens putinist, potrivit căruia Europa abia așteaptă să invadeze România și Polonia cu homosexuali și alte minorități sexuale, și totodată să preia controlul asupra afacerilor profitabile din ambele țări.
Ar fi o mare eroare să nu vedem această deviere a PiS de la discursul conservator democratic și să nu detectăm falsitatea pretențiilor sale de ostilitate la adresa Rusiei putiniste, în timp ce promovează exact discursul lui Putin. Dacă ne îmbătăm cu iluzii, nu vom putea lupta pentru democrație și pentru independență în acest context internațional atât de periculos și nici nu vom putea ține în frâu cohortele pro-rusești pe care George Simion le agită atunci când afirmă că banii europeni merg doar spre Republica Moldova, iar banii României nu sunt cheltuiți pentru români, ci pentru ajutorarea Republicii Moldova și a Ucrainei.
Miza negocierilor pentru formarea noului guvern devine așadar din nou existențială, ca și cea a negocierilor pentru elaborarea unui plan pentru echilibrarea bugetului. Dificultățile sunt imense, pentru că trebuie remediate dezechilibrele economice și aberațiile administrative și politice generate de peste 12 ani de guvernare PSD, mai ales în „era Dragnea”, și de inconștiența aproape criminală a lui Klaus Iohannis, care, din meschine calcule politice, executând ordinele GRIVCO, a permis și deteriorarea echilibrelor financiare, contraselecția la nivel guvernamental și ascensiunea AUR și a celorlalte forțe extremiste.
Dificultatea majoră a formării noului guvern este, cum am remarcat deja, că el va fi inevitabil alcătuit preponderent din partidele care au generat dezastrul economic și degringolada instituțională, la care se va adăuga USR, unicul partid care nu are un asemenea bilanț și care are un program de reforme, dar nu este dorit de celelalte partide. La aceasta se adaugă problemele interne din fiecare partid, mai ales din PSD, acolo unde fosta conducere se comportă ca o haită de hiene care își negociază supraviețuirea politică și este gata să blocheze toată țara pentru a-și atinge obiectivele meschine. Dar acesta a fost întotdeauna PSD și nu este de mirare că nu a anunțat încă dacă va participa la guvernare, pentru că mai are de negociat ceva pentru sine.
Este limpede că între realitatea politică din Parlament și opțiunea exprimată de electoratul majoritar la alegerile prezidențiale există un imens decalaj: cei care l-au votat pe Nicușor Dan nu mai vor un guvern după vechile modele, ci cu totul altceva, dar majoritatea parlamentară nu le susține opțiunile.
Ei vor reforme profunde și radicale nu numai ale cheltuielilor statului, ci și ale arhitecturii sale instituționale, în toate sectoarele, de la puzderia de institute, academii și agenții clientelare, care consumă pe nedrept banii contribuabilului, la modul în care funcționează companiile de stat și societățile naționale, care, de asemenea, înghite sume imense din fondurile publice. Dar cum să faci asemenea reforme fără o majoritate parlamentară reformistă? Este adevărat că Nicușor Dan se bucură de încrederea a 47% din cetățeni și Ilie Bolojan, singura opțiune serioasă pentru funcția de premier, de încrederea a 42%, dar aceste procente, deși bune, nu sunt suficiente.
Presiunea nu poate veni decât din partea societății civile, chemate să se organizeze și să devină mult mai activă, generând o mișcare amplă pro-reforme. Dominic Fritz, candidat la conducerea USR, propune ca partidul său să devină un partid reformist de centru. Bună idee, să vedem cum va fi pusă în practică și cu cine.
Deocamdată suntem încurajați de poziția ferm pro-Ucraina și pro-Europa a președintelui Nicușor Dan, precum și de decizia sa de a stimula efortul de înarmare a României și de a declara evaziunea fiscală un pericol la adresa securității naționale. Așteptăm să reintroducă și corupția pe lista acestor pericole, pentru că a mai fost acolo înainte să o scoată Klaus Iohannis, în înțelepciunea sa. Este însă prea devreme ca să fim optimiști: amenințările sunt prea mari, atât din partea Rusiei și a tentaculelor sale, cât și din interior, unde politicienii „pro-europeni” nu sunt neapărat reformiști, iar marionetele Rusiei au mobilizat frustrările, gelozia, ura și furia nu numai împotriva unui sistem cu adevărat ticăloșit, ci și împotriva elitelor de orice fel, mai ales a celor educate – doar știm demult că lupta de clasă este lupta celor cu clase puține împotriva celor cu clase multe.
Cuvântul de ordine este, cred, realismul dublat de disponibilitatea implicării civice în efortul de reformă și de reconstrucție a democrației liberale. România este prea importantă pentru toți ca să o lăsăm integral pe mâna politicienilor.
