Nu vi se pare că am trecut prea ușor peste BREAKING-ul de acum 6 zile referitor la Dosarul Tel Drum al lui Liviu Dragnea? Când Înalta Curte de Casație și Justiție a exclus definitiv mai multe probe obţinute de DNA cu SRI pe mandat de siguranţă naţională?
De fapt Dragnea a fost salvat de DNA pentru a treia oară. Nu va face nicio zi de pușcărie în acest dosar.
Și asta pentru că procurorii DNA l-au protejat de-a lungul timpului, unii pe față.
Să vă reîmprospătez puțin subiectul: în cazul a două contracte de lucrări de jdemilioane de euro care trebuia să vină de la UE, “în documentația de atribuire CJ Teleorman a introdus o clauză restrictivă prin care cerea ca un instrument obligatoriu (reciclator la rece in situ) să se afle la dispoziția ofertanților. Singura astfel de companie în 2009 care deținea un asemenea echipament funcțional a fost SC TEL DRUM SA (parte a parteneriatului care a câștigat achiziția). Ceilalți ofertanți au fost descalificați la evaluarea inițială privind criteriile de calificare și care nu dețineau o astfel de tehnologie”. Citatul este din Raportul OLAF din 2016.
Cele două contracte sunt însă de acum 15 ani, din 2010, iar faptele (procedurile de achiziție trucate) sunt din 2009!
Primele constatări cu privire la procedurile de achiziție trucate în favoarea Tel Drum au fost formulate de Comisia Europeană în 2011, în urma primului audit cu privire la modul în care erau cheltuite fondurile europene de către România alocate în cadrul programelor aferente perioadei 2007-2013. Acele constatări din 2011 sunt aproape identice cu cele din Raportul OLAF din 2016. Atunci CE a dispus o corecție financiară de 25% la cele două contracte, dar și suspendarea declarării oricăror sume până la lămurirea aspectelor din perspectiva penală.
DNA a “lămurit” lucrurile mai întâi în 2013, dar și ulterior, în 2014, clasând cele două dosare deschise pentru achizițiile trucate de CJ Teleorman în favoarea firmei despre care toată lumea știa că e a lui Dragnea (celebrele acțiuni la purtător, remember?) Era perioada în care Dragnea era președintele PSD și mergea la tăiat porcul la K2.
Comisia Europeană nu a fost convinsă de corectitudinea acelor clasări, astfel că a cerut OLAF să demareze propriile verificări, care s-au finalizat în 2016, cu Raportul în urma căruia DNA a deschis din nou un dosar.
Dosarul a fost dat unei procuroare foarte implicată în acțiunile civice de protejare a sistemului de jutiției, a independenței justiției în general.
După 6 ani (!) Dosarul a fost finalizat, iar Dragnea era trimis în judecată. Se întâmpla în 17 octombrie 2022.
Evident că prima curiozitate a fost de ce a durat atât de mult pentru instrumentarea a ceva ce era evident de pe Lună. Plus constatările celor de la OLAF. Dar ni s-a spus că a fost un dosar complex, că a fost nevoie de multe demersuri pentru a exista o certitudine că Dragnea n-o să poată scăpa.
Când colo, vedem că în Dosar, procuroarea de caz a pus mai multe probe care sunt interceptări ale SRI în baza unor mandate de siguranță națională, cele acordate în baza protocoalelor declarate neconstituționale de către CCR din 2016!
Este vorba de 31 de astfel de interceptări, 20 dintre ele efectuate în perioada 2009-2011.
Serios, care ți-ar fi justificarea ca procuror, să instrumentezi un Dosar în baza unor probe despre care, în 2022, când l-ai trimis în judecată știai că nu mai sunt admisibile din 2019, cel puțin (deși primele decizii ale CCR au fost în 2016)? Uite, scrie și la gazetă.
Da, știm cu toții că CCR a dat startul scăpării de pușcărie a infractorilor de toate tipurile; dar nu despre asta este vorba – scopul unui dosar penal nu este să creeze dezbatere publică.
Deci, intenție sau ce altceva l-a scăpat practic pentru a treia oară pe Dragnea de pușcărie?