Începând de ieri, avem un guvern nou, cu un premier vechi. Și pentru ca situația să fie și mai încâlcită, la două zile după expirarea mandatului lui Iohannis, avem și un nou pretendent la fotoliul prezidențial, care e și el vechi. Adică a mai candidat o dată – acum 15 ani – și era gata-gata să mai fie și o a doua oară în cursă, dacă nu-i lăsa locul lui Iohannis.
Luând în seamă latura strict politică, nu morală a chestiunii, cântăresc plusurile și minusurile unei asemenea candidaturi.
Încep cu primele. Crin Antonescu are avantajul de a fi obținut cel mai mare scor al unui penelist înscris într-o cursă prezidențială. În 2009 a adunat 20% din voturi, de două ori mai mult ca R. Câmpeanu în 1990 sau de două ori și jumătate scorul luat pe 24 noiembrie de N. Ciucă.
Pe care-l iau în seamă ca penelist, deși are vechime mică în partid, dar oricum mai mare decât cea cu care candida în 2000 Stolojan.
Pe KWI îl ignor, fiindcă atunci când a candidat prima dată avea cu PNL o relație și mai firavă decât a lui Stolojan, iar susținerea sa venea nu doar de la peneliști, ci și de la fostul PDL.
Cum se explică succesul lui Antonescu? „Are papagal”, a răspuns sintetic și plastic Andrei Pleșu. Adică turuie pe placul oricărui gură-cască. Nu-i de colea.
Al doilea său atu este că are suporteri în PSD. Fondarea USL, ca armă împotriva lui T. Băsescu, l-a ajutat să obțină simpatia unor foști adversari, în ultimii ani în care PSD s-a mai aflat în opoziție și în care strategia cuplului Ponta-Antonescu era udată cu banii lui Dan Voiculescu și mult-lăudată de vedetele Antenei 3. La fel de vioaie și azi, când vine vorba despre o putere ce s-ar putea dovedi prietenoasă și mai ales generoasă cu subvențiile, dar și cu mandatele pentru o clientelă mediatică tot mai pretențioasă.
Al treilea atu al lui Crin Antonescu este cameleonismul său. E genul de politician capabil să-și toarne pasta în orice recipient. Bătea, la începutul anilor nouăzeci, un vânt ultraliberal? A devenit, alături de Patriciu și Horia Rusu, apostolul vânzării statului bucată cu bucată. A fost apoi de bonton să fii anticomunist? Crin s-a urcat pe baricade și a luptat neînfricat cu stafia lui Marx. A venit vremea separării de anticomunism? S-a separat. Acum un deceniu, era de oarece folos să te hăhăi cu dottore? Da, de ce nu? Se caută azi un pro-european care să facă și cu ochiul la „suveraniști” și invers? Iată omul potrivit!
Minusurile sunt la fel de clare.
În primul rând, e vorba despre bilanțul carierei sale politice. În termeni personali, vârful l-a atins acum vreo 28 de ani, când a ajuns ministrul sportului, dacă nu punem la socoteală luna cât a asigurat interimatul la Cotroceni în 2012, la a doua suspendare a lui Băsescu.
Partidul n-a profitat prea mult de șefia sa: sigur, mariajul cu Ponta s-a făcut, a dat naștere și unui guvern, dar care a fost desfăcut după un an și jumătate. Iar la Cotroceni n-a ajuns până la urmă Crin Antonescu, ci Iohannis, președintele în vremea căruia PNL a pierdut toate alegerile, cu excepția europenelor din 2019, când – ce-i drept – Adina Vălean a schimbat deputăția în PE cu un post de comisar european.
Al doilea dezavantaj e și mai mare. În jurul candidaturii lui Antonescu sunt adunate trei partide – PNL, PSD și UDMR. Numai că scorurile lor din ultima vreme sunt în mare scădere. Cel mai bine le-a mers la europene, unde au luat împreună 55,03%, în condițiile în care PNL și PSD au fost în alianță, iar udemeriștii au câștigat 6,48%. La legislative, cele trei partide au adunat doar 42,96%, ceea ce le-a obligat acum să facă o coaliție cu grupul celorlalte minorități, pentru a putea trece un guvern comun.
Cel mai prost a fost scorul de la primul tur al prezidențialelor, când Ciolacu, Ciucă și Hunor au strâns împreună 32,42%. Când votul a fost personalizat, nu de listă, opțiunile în favoarea înlocuirii cartelului au fost net peste votul în favoarea lui.
Anularea alegerilor prezidențiale și învestirea unui guvern în care majoritatea covârșitoare a fețelor sunt vechi nu va diminua votul anti-sistem. Dimpotrivă.
Al treilea dezavantaj e uriaș. Acum 12 ani, când l-a răsturnat pe președintele de atunci, deciziile luate ca interimar au fost foarte prost primite. Și-n exterior, căci Antonescu a delirat împotriva Comisiei Europene și împotriva Parlamentului European, pe care le înfățișa ca protectoare ale unui dictator, dar și-n interior, unde a pus la cale, împreună cu Ponta, refacerea listelor electorale, după ce cetățenii merseseră la urne. Voia să obțină cvorumul de prezență nu doar așa, ci anulând și votul din diaspora, pe baza tezei că românul care nu plătește taxe și impozite acasă nu trebuie să aibă drept de vot. Sigur, unele dintre victimele sale de atunci – cum sunt, de pildă, Emil Boc și Vasile Blaga, dați jos de la guvern și, respectiv, de la șefia Senatului în 2012 – l-au iertat pe pucist, devenind între timp colegi cu el în PNL.
Cetățenii au, însă, memoria mai bună decât membrii de partid.
Antonescu nu va fi înfrânt în orice condiții. Vă spun după Crăciun ce greșeli ar trebui evitate. Până atunci, vă doresc sărbători fericite!
