În noaptea de 29 mai 2026, o dronă rusească Geran-2 a străbătut nestingherită spațiul aerian național, escortată politicos de radarele noastre și de două F-16-uri ridicate de la Fetești și explodat pe acoperișul unui bloc de pe strada Brăilei din Galați, la etajul zece, deasupra unor oameni care dormeau. Doi răniți, peste șaptezeci de evacuați, un apartament transformat în scrum și un stat care a reușit performanța de a comunica mai prost decât a navigat drona (care cel puțin drona avea o traiectorie)
Timp de vreo 7 ore în care liderii își drămuiau curajul oratoric, ca și cum fiecare propoziție trebuia trecută prin CSAT, apostilată și legalizată la notar, vidul (lege fizică pe care politicienii noștri refuză s-o învețe) nu a rămas gol, iar rețelele se umpleau de narațiuni livrate la cheie: „drona e ucraineană”, „România e în război”, „evacuați-vă imediat”. Mașinăria de dezinformare ajunsese la milioane de oameni înainte ca purtătorul nostru de cuvânt să-și fi găsit microfonul sau parola de la pagina de Facebook. Într-un conflict hibrid, tăcerea nu e neutralitate; e teren cedat. Iar noi l-am cedat la metru pătrat… puțin, și apoi încă puțin, vorba lui Georgescu.
Cu o ironie demnă de fileme lui Iannucci, lipsa de comunicare s-a transformat, în câteva ore, într-un exces de comunicare, statul trecând de la mutism la logoree fărăsă mai ocolească prin domeniul coerenței. Psihologic, e aceeași patologie sub două măști simptomatice: o persoană sau instituție care nu are nimic de spus se chinuie ori să ascundă asta, ori s-o compenseze.
Ministerul Apărării, prins între obligația de a explica de ce o țintă urmărită pe radar a sfârșit într-un dormitor și groaza de a recunoaște pur și simplu că armata n-a putut s-o doboare (pentru că drona, conform declarațiilor lui Radu Miruță, a făcut manevra supremă, venind pe vale, ca bădița în cântecele populare), a oferit întâi o conferință de presă încheiată când jurnaliștii au cerut detalii despre „limitările legale” invocate. Apoi, în treizeci de minute, a livrat două clipuri în stil TikTok motivațional. Militari în uniformă ne lămureau, pe ton de antrenor de dezvoltare personală, că „în apărare, curajul nu înseamnă să apeși pe trăgaci”. Conform acestei paradigme, armata nastra e mult mai curajoasă decât cea ucrainiană.
Întreaga retorică s-a sprijinit pe un cuvânt-talisman: angajarea dronei (nu distrugerea, nu doborârea, nu neutralizarea). O țintă pe care n-o lovești devine una „angajată cu maximă responsabilitate” ( și AUR dă vina pe migranți, când locurile noastre de muncă sunt în pericol din cauza dronelor).
Președintele Nicușor Dan a anunțat, fără să producă nici cea mai palidă dovadă, că drona ar fi fost „deviată” de apărarea antiaeriană ucraineană, teză pe care propriul ministru al Apărării a refuzat-o public, calificând-o drept o fentă în spațiul public și recunoscând că nu deține niciun fel de date despre ce i-ar fi schimbat traiectoria. În timp ce șeful statului și ministerul Apărării se contraziceau, diplomația rusă l-a despachetat cadoul citând declarația prezidențială chiar la Consiliul de Securitate al ONU drept dovadă a „incoerenței” românești, întrebând logic ce mai expulzăm consulul rus dacă drona a fost un accident deviat de Kiev? La BBC președintele a trecut de la atribuire la rugăminte, cerându-le rușilor, cu o monstruoasă lipsă de eleganță și empatie, să fie mai atenți pe viitor să se asigure că, atunci când bombardează ucraineni de cealaltă parte a Dunării, nu rănesc din greșeală și cetățeni români (!!!). Nu poți inventa așa ceva.
Apogeul absurdului (deși e foarte greu de făcut acest clasament) l-a atins însă explicația despre apărarea antiaeriană: sistemele de rachete au fost amplasate „unde am primit acordul proprietarului”, iar „unde nu am primit, nu am amplasat”. Nu sunt eu mare expert pe probleme de securitate, dar suveranitatea spațiului aerian național ar trebui să fie condiționată de semnătura unui posesor de teren agricol care, probabil, se temea să nu-i strice bateria recolta de floarea-soarelui?
Pe urmă, așa cum drona s-a izbit de bloc, și solidaritatea se ciocnește de grila bugetară și pierde. La aproape o săptămână după incident, fiindcă urgența, la noi, are termenele ei birocratice. Guvernul a binevoit să aprobe ajutoarele: 30.000 de lei pentru o locuință afectată integral, 25.000 pentru una avariată peste 75%, 15.000 sub acest prag și, cireașa de pe tort, 1.000 de lei „de strictă necesitate” pentru fiecare evacuat, totul plafonat la un milion de lei. Așadar, maximul oferit pentru un apartament prefăcut în cenușă de un act de agresiune al unei puteri nucleare se învârte în jurul a cinci-șase mii de euro (la prețurile galățene, câțiva metri pătrați, practic un hol). Generali, deși polițele exclud explicit riscul de război, a decis să despăgubească ex gratia, fiindcă a înțeles mai repede decât trei niveluri de guvernare că în momente excepționale litera contractului contează mai puțin decât semnalul transmis comunității. Ulterior, președintele a ajuns la Galați, în fluierăturile publicului, cheltuind probabil mai mulți bani cu deplasarea decât valoarea depăgubirilor.
O dronă rusească se decontează din fondul de rezervă bugetară, prin comisie a prefectului și evaluări în teren, exact procedura prin care se procesează ajutoarele pentru grindină și inundații. Prin urmare, din punctul de vedere al statului român, diferența dintre o ofensivă a Federației Ruse și o vijelie de primăvară e una de încadrare administrativă (completați formularul, atașați procesul-verbal, depuneți la ghișeul de azboi în timpul programului cu publicul, așteptați plata)
Ulterior au fost în sfârșit prezentate probe (fragmente cu inscripția chirilică „ГЕРАНЬ 2”, traiectoria reconstituită ca segment drept dinspre Reni, modelul confirmat drept Geran-2 dintr-un roi de zeci de drone lansate în acea noapte), s-au înregistrat victorii pe frontul diplomatic, cu ambasador convocat, consul de la Constanța declarat persona non grata, consulat închis, 56 de state condamnând la ONU comportamentul Moscovei, iar Oana Țoiu demontând sec narațiunea rusească chiar la Consiliul de Securitate (comunicăm decent către Consiliul de Securitate al ONU și catastrofal către propriul cetățean speriat la ora două noaptea)
Tratăm comunicarea internă ca pe o corvoadă administrativă, nu ca pe ceea ce este: prima linie a frontului hibrid, exact aceea pe care inamicul o țintește și pe care i-o cedăm gratis prin tăcere, prin eufemism și prin borderou.
Drona a căzut pe un bloc, dar comunicarea statului a căzut pe noi toți, și pentru ea nu există, deocamdată, niciun proces-verbal de evaluare a pagubelor.
