Astăzi am fost pe urmele celor 7 bărbați aduși în Vrancea de la Dumbrava sau Tinca, din casele domnului Viorel Pașca.
Prima oprire a fost la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Jariștea, pe numele lui complet. Nu am să vă arăt poze sau filme, altele decât cele de pe site-ul DGASPC Vrancea, care nu are nicio problemă în a posta fotografii cu beneficiarii, persoane cu afecțiuni psihice și, probabil, fără discernământ. Eu, însă, nu am putut să pozez sau să fotografiez, chiar a trebuit să dau o declarație pe propria răspundere că nu o voi face și sunt convinsă că dacă aș fi făcut-o, în secunda următoare ar fi trebuit să dau o altă declarație la poliție. Doar suntem în Vrancea.
Centrul, cu o capacitate de 35 de locuri, a primit un singur bărbat de la Dumbrava, pe domnul A. Domnul A. nu are vreo afecțiune psihică evidentă. A suferit un accident vascular care i-a limitat mobilitatea. Merge greu, cu o cârjă, și degetele mâinii paralizate se strâng roșiatice ca într-o mănușă de box. Domnul A. este perfect coerent și acceptă să răspundă la întrebări despre o parte din viața lui. Nu, nu este din Bihor, este din Năvodari și după accidentul vascular, spitalul din Constanța l-a urcat în ambulanță și l-a trimis pe diagonala țării, la Dumbrava. Are un frate la Iași de care nu prea mai știe și o garsonieră în Năvodari, unde nu poate trăi singur.
Vrea să rămână în Vrancea pentru că e mai aproape de Constanța, unde mai are, probabil, prieteni și cunoscuți.
În România absurdă, să trimiți un om tocmai în celălalt capăt al țării pare un scenariu perfect. 900 de km de deșert de servicii sociale pe care statul ar fi trebuit să le ofere, asta ne transmite girofarul care l-a luminat pe domnul A. până ce ambulanța l-a vărsat în curte la Pașca. Pentru un om după un AVC, domnul A. este bine recuperat, are independență și nu are deloc aspectul unui om maltratat.
Am plecat de acolo după o discuție lungă cu personalul centrului despre cum ar trebui schimbat sistemul de îngrijire, mai ales că instituțiile vor dispărea. În mijlocul discuției, domnul A. s-a scuzat politicos, s-a înclinat și s-a dus în cameră. L-am revăzut când plecam, urcând încet, câte o treaptă, la etaj. Deși inițial au vrut să mă blocheze în foișor, am cerut insistent să vizitez interiorul centrului.
Iar discuția aici nu este despre domnul A., ci despre ce poate și ce nu poate statul.
Centrul de la Jariștea este un loc vopsit în culorile sărăciei. Oameni amabili și atât.
Gresia ponosită nu acoperă toată podeaua. Pe la margini vezi cimentul de acum 50 de ani. Pereții strâmbi se îndreaptă doar în cadrele ușilor de termopan. Din camerele pustii îți sar în ochi paturile de fier și lipsa de culoare și intimitate. Nu, nu sunt două persoane la o baie, sunt cinci. Pentru cele 35 de suflete a căror reabilitare se face între două blide de fasole (bugetul de hrană pe zi/ adult este de 22 de lei în regim catering), cu desenat după contur și muzică la toți vecinii, nu am reușit să găsesc vreo investiție serioasă de-a lungul anilor.
Cu toate acestea, acest serviciu (ne) costă 5.822,04 lei/lună/beneficiar.
