Multă agitație săptămâna trecută pe tema candidaților la locale și la prezidențiale atât pe stânga, cât și pe dreapta. Nu este o agitație prematură, ci firească, de vreme ce în curând se va intra în anul electoral și candidații la Primăria Capitalei și la președinție au nevoie de timp pentru a dobândi notorietate și a câștiga încrederea cetățenilor. Dar, dacă în tabăra stângii se profilează destul de clar candidatura lui Marcel Ciolacu, din partea dreptei nu este deloc clar cine ar putea candida cu șansa de a-i bate, măcar în primul tur, pe candidații extremiști Diana Șoșoacă și George Simion, care monopolizează în prezent votul de protest, potrivit sondajelor. Ecuația este complicată suplimentar de jocul duplicitar al PNL, care ar vrea să fie singurul reprezentant al dreptei, păstrându-și totodată șansele de a guverna cu PSD și după alegeri.
Primul test al sincerității angajamentului PNL față de liberalismul autentic îl va prilejui alegerea primarului general al Capitalei. Actualul primar, Nicușor Dan, a declarat fără echivoc că dorește să candideze independent, fiind susținut de o alianță a partidelor de dreapta, înțelegând prin aceasta PNL, USR, PMP și Forța Dreaptă. Argumentul său este că un candidat înregimentat în unul din aceste partide nu va putea atrage și sprijinul celorlalte. PNL a insistat însă să condiționeze susținerea lui Nicușor Dan de înscrierea sa în partid. Cam ipocrit, am zice, de vreme ce toată lumea știe că Nicușor Dan nu renunță la independența sa față de partide. De altfel, și în 2020 tot ca independent a candidat.
Această elegantă perversitate pnl-istă trebuie însă corelată cu planurile PSD pentru Primăria Generală a Capitalei. Se vorbește tot mai insistent că Marcel Ciolacu îl susține pentru această funcție pe Robert Negoiță, de care l-ar lega, scrie presa, contracte bănoase și femei frumoase cu multe abilități. În acest scenariu este esențial ce va face PNL: dacă îl va susține pe Nicușor Dan, alături de celelalte partide de dreapta (autentic liberale, dar aceasta este altă discuție), atunci candidatul dreptei are o șansă reală de a rămâne primar; în schimb, dacă va avansa un candidat propriu, care va rupe din voturile lui Nicușor Dan, PNL va spori considerabil șansele lui Robert Negoiță de a câștiga Capitala, adică va juca pentru PSD, mai ales că pnl-iștii nu au în acest moment un candidat cu șanse de victorie pe cont propriu. În funcție de opțiunea partidului, vom ști exact dacă dorește cu adevărat să se desprindă de PSD sau face doar mult zgomot pentru nimic.
În tot cazul, zgomot face din plin, căci nu trece o zi fără să auzim de certuri în partid, de protestele celor care vor să se rupă de PSD, de critici la adresa PSD, cu care, vezi Doamne, guvernează doar de dragul țării, dar nu o vor face pentru multă vreme etc. Mai mult, au scos la bătaie artileria intelectuală a partidului, care constă dintr-un singur om, Valeriu Stoica. Luni, acesta din urmă a relansat Institutul de Studii Populare, care ar trebui să fie un fel de think tank al PNL, și a invitat la eveniment intelectuali prestigioși – Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Sever Voinescu.
Cu greu s-a putut înțelege însă legătura dintre aceștia și liderul PNL Nicolae Ciucă, care ne-a servit glumițe de cazarmă pe tema numărului de parteneri care pot ocupa un pat – politic, presupunem. Am înțeles de la Valeriu Stoica necesitatea ca partidul să comunice mai bine, dar nu am înțeles cum ar putea să comunice Nicolae Ciucă valorile liberale, căci discursul său a rămas exasperant de simplist, la o distanță astronomică față de intelectualii prezenți la discuții, intelectuali care, să nu uităm, reprezintă totuși un curent conservator. Iar pe culoarul conservator se înscrie și mai puțin intelectuala, dar efervescenta Elena Lasconi, cu ostentația sa religioasă – să vadă toți telespectatorii Antenelor cum aprinde ea candela! – și ambiții prezidențiale declarate, deși substanța politică îi lipsește.
Deocamdată sondajele nu justifică aspirațiile prezidențiale ale primăriței din Câmpulung sau ale liderului PNL, care mai are atașată și tinicheaua unui dosar de plagiat a cărui investigare a blocat-o pe când era premier. Ambii riscă să fie întrecuți de Diana Șoșoacă sau de George Simion, ceea ce ar fi pe placul premierului Ciolacu, pentru că s-ar putea erija în salvatorul națiunii, în ipoteza că ar intra el însuși în turul 2. Dacă va guverna la fel de prost ca până acum și inflația va anula creșterile de salarii și de pensii, s-ar putea să devină ținta nemulțumirii generale, dar să nu anticipăm prea mult.
Starea de fapt este că domnul Ciolacu vizează președinția – prostește și primitiv, cum poate el, dar cu tupeu. Recenta vizită în SUA este un demers în acest sens, scos din arsenalul psd-ist. A recurs la el și Adrian Năstase, dar nu i-a folosit la nimic, deși, spre deosebire de Ciolacu, el s-a întâlnit cu președintele SUA, care l-a încurajat politicos – și atât. L-a încercat și Liviu Dragnea, care a cotizat la o masă cu Donald Trump, s-a fotografiat dând mâna cu el, și tot a ajuns la închisoare. Pe Ciolacu l-a primit doar vice-președinta Kamala Harris, a cărei autoritate la Washington tinde spre zero, iar discuțiile sale nu au produs nimic concret.
În concluzie, deși o fi costat mai puțin decât turismul lui Iohannis prin Africa, tot bani aruncați au fost și cei dați de națiune pe vizita lui Marcel Ciolacu în America. În schimb, sfătuit probabil de amicul Victor Ponta, care a făcut același joc prostesc și inutil pe vremea președintelui Băsescu, premierul a reușit un mic scandal balcanic la Washington, cu tentativa sa de a demonstra că tot el, nu președintele în funcție, face politica externă a țării. Constituția spune altceva, dar Ponta, evident, știe mai bine, iar Ciolacu pe el îl crede, pentru că vrea să-i dea peste mâini lui Mircea Geoană, care chiar știe politică externă, dar nu are susținere politică internă.
Că Marcel Ciolacu este nul în chestiuni de politică externă, cum este și în materie de economie, s-a văzut din nou în weekend, când s-a lăudat cu „spargerea gheții” în negocierile cu Austria privind primirea României în Air Schengen, doar pentru a fi contrazis în optimismul său nătâng nu numai de europarlamentari și de specialiștii în politica europeană, ci de însuși ministrul de Interne Cătălin Predoiu, care știu cu toții că, de fapt, condițiile puse de Austria generează mai multe probleme delicate decât cele pe care le rezolvă.
Acesta ar fi deci candidatul stângii, complexat, prost pregătit, rudimentar dar cu tupeul psd-ist turat la maximum și cu un sfătuitor expert în golănii politice. Prezența sa, ca și tentativele ambițioșilor Lasconi și Ciucă, scoate în evidență tot mai pregnant marea absență din tabăra dreptei: unde este candidatul liberal autentic, cu personalitate, competență, carismă, viziune și discurs, capabil să mobilizeze votul de protest inteligent, să intre în turul 2 și să-l bată pe incompetentul șmecher Ciolacu în cursa prezidențială?
Deocamdată se lasă așteptat, dar, dacă există, ar trebui să-și declare intențiile și să-și construiască deja campania. Țara are nevoie de o alternativă reformistă credibilă mai mult decât oricând, dar electoratul are nevoie de timp pentru a cunoaște și înțelege proiectul reformist și pentru a se lăsa convins să voteze pentru o schimbare reală.
Întrebarea mai grea este însă următoarea: dacă un astfel de candidat s-ar afirma, ce partide îl vor susține? Concret, va susține PNL un candidat din afara partidului pentru a scăpa țara de dominația PSD? Se va coaliza toată dreapta în jurul unui asemenea candidat puternic, deocamdată ipotetic? Sau vor prima interesele și ambițiile meschine? Vom afla în curând – și tare mă tem de ceea ce vom afla.
