Poate că sunt încă sub impresia spectacolului „Faust” de la Sibiu în regia lui Silviu Purcărete, pe care abia acum l-am văzut, dar lucrarea diavolului din textul lui Goethe, asociată cu perspectiva lui Vladimir Tismăneanu din excepționala sa carte „Diavolul în istorie”, domină, poate subiectiv, interpretarea acțiunilor AUR și SOS legate de vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la București. Și nu departe de suveraniști se situează miniștrii PSD, care cer revizuirea contractelor SAFE, chiar dacă vor fi pierderi pentru România.
În „Faust”, diavolul este cel care neagă, cel care introduce îndoiala acolo unde ar trebui să fie claritate și care distorsionează deliberat percepția realității, distrându-se apoi pe seama consecințelor fatale ale acțiunilor sale. Același lucru îl fac și liderii suveraniști, de fapt extremiști, care se dovedesc instrumente ale Rusiei în timp ce se pretind apărători ai națiunii.
De aceea, în loc să ne bucurăm că doamna von der Leyen a invitat România să profite de cele 21 de miliarde de euro disponibile suplimentar în cadrul programului SAFE, care aduce deja României 16 miliarde de euro, ne întrebăm în ce măsură președintele Nicușor Dan, extrem de slab și neconvingător în conferința de presă de luni seara, sau premierul Luca Niculescu, maestru al delegării de responsabilitate, vor putea contracara presiunile PSD-iste privind revizuirea contractelor existente din cadrul SAFE, așa cum cere ministrul Mihai Ghigiu, fostul șef de cabinet al lui Marcel Ciolacu, și cum ar dori însuși ministrul apărării, Radu Oprea, mare maestru al insolvenței propriilor companii, care a trimis deja Corpul de control la DGARM, structura specializată din cadrul MApN care se ocupă cu achiziţiile, inclusiv cele din programul SAFE.
Cum acordurile de cooperare industrială din programul SAFE depind de Ministerul Economiei, condus de Daniel Zamfir, pion de nădejde al lui Dan Voiculescu, ne temem că viitorul programului SAFE nu este deloc „safe” și nici România nu poate fi „safe” cu asemenea conducători. Este adevărat că premierul Luca Niculescu a refuzat să le dea satisfacție, apreciind că este vorba de un „subiect sensibil” (de ce nu vital?), dar nu din partea lui au venit pozițiile cele mai ferme, ci din partea PNL, aflat în opoziție, care i-a cerut ministrului Ghigiu să-și retragă declarațiile, pentru că programul SAFE nu aparține unui partid anume, ci este un „angajament strategic al statului român”.
Ca atare, este regretabil că a lipsit o reacție fermă din partea președintelui Nicușor Dan, principalul responsabil pentru securitatea națională. Dacă ați uitat că Nicușor Dan este comandantul suprem al forțelor armate, nu este vina dumneavoastră: cine ar putea să-i atribuie unui personaj atât de slab calitatea de comandant?
Noi nu ar trebui însă să uităm că, spre deosebire de SUA, care ne cere bani pentru orice mișcare, deși este aliatul cel mai puternic din cadrul NATO, iar Președinția nu știe cum să-i ofere mai mulți dolari, doar-doar se va milostivi de noi cu un contingent de militari la Marea Neagră, UE ne oferă ea bani pe tavă ca să ne apărăm de incursiunile dronelor rusești și de pericolul unei agresiuni mai ample plănuite de Rusia.
Într-un stat care nu a cheltuit mai mult de un penibil 0,6% din PIB pentru ajutorarea Ucrainei (de aceea nici nu spune niciodată oficial care este cifra exactă), Președinția cheltuiește o jumătate de milion de dolari pe lună pentru acțiuni de lobby la Washington, dintre care cele mai „notabile” sunt penibilele articole și interviuri publicate de președinte și de sfetnicul său de taină, Marius Lazurca, pe site-uri MAGA-iote marginale.
Avem deci dreptul să ne întrebăm, acum, după ce electoratul american a respins politicile lui Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, cât de înțelept a fost ca Marius Lazurca să intre și el în corul „Trump was right” – Trump a avut dreptate –, în care oricum a fost surclasat de George Simion, care susține formula maximală „Trump was right about everything” – Trump a avut dreptate în toate.
Este adevărat că domnul Lazurca a limitat mantra „Trump was right” la cerința adresată europenilor de a cheltui mai mult pentru propria înarmare, corectă în sine, dar a scos-o din contextul mai larg al diminuării angajamentului militar american în Europa, care, de altfel, se manifestă plenar de câteva luni încoace, și al cooperării tot mai evidente a lui Trump cu Putin, care, de asemenea, sare în ochi. Oare la Cotroceni nu se vede acest context? Sau președintele preferă să ascundă ce gândește de fapt?
Este mai clar ca niciodată că Nicușor Dan și echipa sa au încremenit într-un proiect eronat de politică externă, bazat pe invincibilitatea lui Trump. De aceea, trebuie să ne întrebăm unde va duce România binomul Dan–PSD, care joacă prost la două capete în relația cu Europa și Ucraina, riscând acum ca România, care cere fonduri europene suplimentare, să fie penalizată în cadrul negocierilor pentru viitorul buget european, după ce cancelarul Friedrich Merz a anunțat public că nu va susține noul buget decât dacă toate statele se vor angaja să aloce fonduri suplimentare pentru Ucraina. În plus, nu putem să nu vedem o legătură între faptul că România nu și-a asumat niciun proiect, cât de restrâns, pentru reconstrucția Ucrainei, și dezlănțuirea retoricii anti-UE din partea lui George Simion și a Dianei Șoșoacă cu prilejul vizitei Ursulei von der Leyen în România.
Nu poate fi întâmplător că lideri politici atât de sensibili la dorințele și interesele Moscovei, cum sunt George Simion și Diana Șoșoacă, aleg să facă scandal public tocmai acum, când au loc negocieri exploratorii de pace la Abu Dhabi între Rusia, Ucraina și SUA, la care UE a reușit cu greu să trimită o echipă proprie, alături de E3 – Franța, Germania și Marea Britanie – căci UE nu era agreată nici de ruși, nici de americani. Este destul de limpede că Simion și Șoșoacă se agită pentru a submina poziția pro-europeană a României, care este și așa afirmată cu o timiditate care miroase a duplicitate. O astfel de combinație, în care includem și agitația anti-SAFE a PSD-iștilor din Guvern, nu poate decât să vulnerabilizeze România într-un moment internațional extrem de periculos, pentru că, deasupra negocierilor de pace de la Abu Dhabi, planează spectrul întâlnirii tripartite Trump-Putin-Xi de la Shenzhen, din 18-19 noiembrie, prefațate de planurile lui Trump de a crea „un cadru durabil pentru securitatea și stabilitatea pe termen lung a Europei”. Or, niciun lider european și niciun expert care își merită numele nu așteaptă nimic bun de la acest plan, pentru că, așa cum afirma un înalt oficial european, „arhitectura de securitate europeană nu ar trebui discutată cât timp există un război” și în niciun caz nu în absența europenilor.
România este foarte discretă la acest capitol, dezbaterea publică – și așa slabă calitativ – fiind bruiată de scandalurile extremiștilor, de care mass-media se ocupă cu voluptate. Despre temerile guvernelor europene privind intențiile lui Trump după înfrângerea sa răsunătoare în midterms se vorbește prea puțin la noi, deși la loc de frunte în analizele experților se află dorința lui Trump de a încheia rapid un acord cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina cu orice preț, inclusiv cu o capitulare a Kievului. Președinția noastră este însă senină (și ineptă), pentru că știe că Trump „are dreptate”.
Trăim așadar în epoca războaielor, active și latente, astfel încât nu putea lipsi și un război intern, care să ne slăbească în plan extern. S-a îngrijit PSD, care a declarat război opoziției democratice și instituțiilor democrației, lansând un proiect de lege a partidelor politice propus de președintele AEP, PSD-istul Adrian Țuțuianu. USR și PNL au demonstrat că textul este redactat astfel încât PSD, prin AEP, să poată controla direct viața partidelor și formarea de alianțe, pe care, de altfel, le poate bloca fără să ajungă în instanță. Înțelegem că teama de un Pol al modernizării alcătuit din PNL și USR este mare. Din păcate, cum PSD a ocupat deja strategic majoritatea instituțiilor statului și controlează justiția prin rețeaua Savonea și cum nu ne așteptăm la o intervenție a președintelui Dan în spiritul democrației liberale autentice, nici la o judecată corectă a CCR, conchidem că PSD va duce de pe poziții de forță acest război intern, care vulnerabilizează România. Mergând mai departe, constatăm că iubitorii de Trump și colaboratorii MAGA-ioților (să nu uităm relațiile PSD și ale puciștilor din PNL cu rețeaua MAGA) se pregătesc să saboteze singurele partide care au curajul să susțină cauza europeană și să-l înfrunte pe Donald Trump după ce poporul american însuși i-a dat un vot de blam. Căci nu cu suveraniștii pro-Kremlin se bat PSD-iștii, partenerii politici ai lui Nicușor Dan, ci cu UE și cu pro-europenii din politica românească.
Tabloul general se desenează cam așa: șeful statului, responsabil pentru securitatea națională, meditează mai intens asupra recuperării electoratului suveranist și asupra afirmării identității noastre în Europa decât asupra integrării României în arhitectura de securitate a Europei și asupra pericolului generat de tandemul Trump-Putin; același președinte se simte confortabil cu PSD-iștii la guvernare, deși au compromis sute de milioane de euro din PNRR și acum se luptă simultan cu programele europene care aduc bani României și cu pro-europenii din politica românească, care se luptă pentru banii europeni; aceiași PSD-iști sunt flancați de suveraniștii agresivi, pe care PSD nu-i deranjează nici cu o floare, deși promovează activ integrarea noastră în rețeaua suveranistă anti-europeană, susținându-l direct în Polonia pe președintele Nawrocki și invitând o delegație AfD în România.
Și atunci te întrebi, retoric, desigur: cu asemenea conducere, cine mai are nevoie de adversari externi?
