Donald Trump a anunțat la tribuna Adunării Generale a ONU de luna trecută că inteligența artificială se va numi de acum înainte superinteligență (termenul câștigase un sondaj pe Truth Social), pentru că adjectivul „artificial” o face să pară falsă (!!!). Departamentul de Stat le cere diplomaților să-l folosească în toate comunicările, iar într-un comunicat manelistic Casa Albă a anunțat că îl consideră dușman pe oricine mai spune inteligență artificială. Mai țineți minte când liderii europeni, inclusiv cei români, se aliniau să lingă clantele pe la Washington, din convingere sau rațiuni strategice 5D, iar eu susțineam nepopular că Trump e un caz patologic, pe care îl vânează suspendarea, și că orice înțelegere cu el e inutilă? Cred că am depășit deja faza respectivă și pot trece mai departe cu analiza, nu înainte de a ne opri puțin la chestiunea tehnică a definițiilor.
Karl Popper considera disputele despre cuvinte drumul cel mai scurt spre sterilitate și numea esențialism metodologic convingerea că adevărul unui lucru stă în definiția lui. Miza nu mai e adevărul, ci loialitatea, iar cine schimbă numele lucrului crede că îi schimbă natura, iar cine rostește cuvântul vechi nu greșește, trădează. Tabu-ul verbal este un instrument al societății închise.
Superinteligența avea deja un sens tehnic precis, acela de sistem ipotetic care depășește cognitiv întreaga umanitate (obiectul temerilor celor mai serioși cercetători din domeniu). În același discurs de la ONU, Trump respingea orice schemă globalistă de control al tehnologiei, iar pe rețeaua lui cei care avertizează asupra riscurilor deveniseră aceiași globaliști care au inventat criza climatică.
Semnele îngrijorătoare nu se opresc aici. În această săptămână, ONG-ul EU DisinfoLab și-a ținut la Vilnius conferința anuală despre dezinformare. Programul cuprindea un panel despre Statele Unite ca sursă de manipulare și ingerință informațională în Europa, cu doi cercetători și un fost ofițer CIA. Potrivit Reuters și POLITICO, Departamentul de Stat a trimis o cablogramă în care era contestată asocierea cu Rusia și China. Ambasadele trebuiau să afle dacă guvernele gazdă sunt de acord, iar nemulțumirea urma să fie transmisă verbal, fără urme scrise.
Canada și Lituania, susținători principali ai conferinței, și-au retras logo-urile. Serviciul European de Acțiune Externă a făcut același lucru, motivând că unele discuții nu se aliniază pozițiilor Uniunii, fără să spună care. Franța a rămas singură, iar Departamentul de Stat a declarat că retragerile nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Lituania a îndurat din 2021 ani de coerciție economică din partea Beijingului pentru un birou taiwanez la Vilnius și nu a cedat. Unde a eșuat China cu embargoul, Washingtonul a ieșit victorios.
Pentru societatea deschisă, Statele Unite ale lui Trump sunt astăzi o amenințare mai mare decât Rusia și China. Deși Rusia bombardează orașe ucrainene iar orice echivalare morală pare indecență, pericolul la adresa unei ordini se măsoară în capacitatea de a-i dezactiva mecanismele de apărare și corecție, nu în tone de explozibil.
Popper a mutat întrebarea politică de la cine trebuie să conducă la cum pot fi înlăturați guvernanții răi fără vărsare de sânge. Societatea deschisă trăiește din presă, universități, societate civilă și instanțe, adică din circuitele prin care erorile sunt numite și corectate.
Raportul SEAE din martie privind ingerința informațională le menționează explicit Rusia și China, iar sistemul imunitar european recunoaște amenințarea. Moscova nu a obținut niciodată ca diplomația europeană să-și retragă logoul de la o conferință despre propaganda rusă.
Statele Unite lucrează însă din interiorul sistemului imunitar, sunt garantul ordinii postbelice în care societatea deschisă a devenit posibilă în Vest și, după 1989, la noi. Raportul SEAE nu menționează SUA, iar conferința care punea întrebarea a fost abandonată. Categoria de ingerință străină a fost redefinită din mers ca să-l excludă pe actorul cel mai puternic. Popper avea un nume și pentru asta, imunizarea teoriei împotriva falsificării.
Modelul rusesc are puțini cumpărători declarați în Europa, cel chinez fascinează câțiva tehnocrați, dar varianta americană vine cu prestigiul lui 1945 și 1989, cu limba și estetica democrației. Suveranismul european se inspiră declarat de la Mar-a-Lago, nu de la Kremlin, iar asta îi dă o respectabilitate pe care Putin nu poate să o cumpere.
Toleranța nelimitată desființează toleranța, iar intoleranța devine inacceptabilă doar când refuză confruntarea pe terenul argumentului. Paradoxul lui Popper e citat de obicei fără a doua jumătate. Panelul de la Vilnius era un argument care putea fi chiar greșit și ar fi putut fi demontat cu date, într-o sală în care orice diplomat american ar fi putut lua cuvântul. Washingtonul a ales presiunea, iar Europa a ales să nu audă. În aceeași săptămână, președintele american anunța că inamicul se recunoaște după cuvântul pe care îl folosește.
Rusia ne poate amenința granițele și coeziunea socială, China ne poate cumpăra infrastructura și politicienii, însă numai Statele Unite pot convinge Europa să renunțe de bunăvoie, din loialitate, la propriul reflex critic. Presiunea unui stat pentru a suprima o dezbatere publică în Europa se numește FIMI, indiferent de steag. O democrație care nu mai suportă criticile încetează să fie o inspirație sau o soluție la orice.
Îndemn pe cei de la ambasada americană care poate vor citi aceste rânduri să nu confunde această poziție cu antiamericanismul, care ar fi doar o altă formă de tribalism de care nu mă fac vinovat. Întotdeauna am apreciat America pentru valorile pe care le reprezintă, pentru că a fost decenii de-a rândul stâlpul de susținere al lumii libere, dar astăzi vreau ca Washingtonul să fie judecat după standardele aplicate oricui, chiar cu riscul de a deveni dujmanul lui Trump.
