Printre cele șapte forme de corupție, cea a statului capturat este cea mai gravă, astfel încât, la prima vedere, pare să fie potrivită unor state din America Latină, în care drogurile, armele și traficul de persoane fac legea la toate nivelurile societății, până la gradul cel mai înalt.
Să fac totuși o introducere (așa cum procedez de mulți ani, de când predau cursuri de etică: în administrație, în domeniul medical, în educație etc.), necesară pentru a avea o privire cât mai exactă asupra fenomenului corupției. Definind corupția drept ceva generic, adică un fenomen ce grupează mai multe abateri sancționate de lege (luare și dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, conflict de interese, stare de incompatibilitate, abuz în serviciu), să observăm că aspectul principal este dat de folosirea abuzivă a puterii încredințate, în scopul obținerii de foloase personale.
Am avea astfel corupție împotriva legii (atunci când se încalcă legea), dar și corupție în acord cu legea (atunci când nu avem propriu-zis o încălcare a legii, ci o utilizare incorectă a acesteia). Al treilea nivel este corupția individuală, atunci când există cazuri izolate, de mită, de exemplu, sau abuz de putere, pentru furnizarea unor „servicii”. Acest nivel caracterizează, după datele furnizate de instituțiile statului, situația actuală din sănătate; vedem des la TV poliția și procuratura prezentând asemenea cazuri.
În schimb, corupția extinsă presupune crearea de organizații pentru anumite scopuri, dar care ajung să dezvolte practici corupte (vedem în filme cum o rețea de restaurante, de exemplu, spală banii murdari obținuți din traficul de droguri). Marea corupție, a cincea formă, este un fel de corupție extinsă în care liderii politici participă la desfășurarea activităților ce țin de corupție: fie că vorbim de miniștri, fie de parlamentari, sau chiar, în unele țări, de președintele țării, care sunt implicați în asemenea acțiuni.
Se ajunge astfel la corupția sistemică și la capturarea statului. Vorbim de corupție sistemică atunci când corupția este extinsă și există organizații ce au norme formale ce par corecte, dar care sunt, de fapt, contrazise de practicile curente corupte. În acest caz, este încurajat comportamentul incorect al membrilor instituției, ba chiar protejat, și este sancționat, izolat sau șicanat comportamentul corect al unor membri ai organizației. În ultimii ani, România a trecut prin astfel de situații, iar cel mai evident domeniu este cel al justiției. În urma anchetei Recorder despre justiția capturată, în loc să se ia măsuri potrivite de remediere a problemelor semnalate, să se facă anumite schimbări legislative sau să se pună în practică modalități corecte și transparente, am văzut cu toții cum cei care au avut curajul să spună lucrurilor pe nume au fost treptat izolați, șicanați ori sancționați.
Ajung acum la forma cea mai gravă de corupție, numită în literatura de specialitate captura statului de către corupție: are loc atunci când anumite grupuri de interese reușesc să influențeze procesul decizional al unei țări în beneficiul propriu. Să ne gândim la celebrele grupări de băieți deștepți din energie, imobiliare, comerț etc. Este vorba de grupări formale sau informale ce activează în domeniul respectiv și care au capacitatea de a-și impune politicile în interes personal, propriu, fără să țină seama de interesul comunității, ba chiar, cel mai adesea, urmărind un interes vădit contrar interesului general. Mai mult, atunci când cineva atentează la „puterea” acestui grup, acesta reacționează nu numai economic sau financiar, ci și politic sau chiar militar (vezi armata lui Potra și Călin Georgescu).
Deși România este un stat democratic, deși este în UE și NATO, asemenea grupuri de interlopi există în foarte multe (dacă nu cumva în toate) domeniile. Chiar dacă în justiție nu activează firme, organizații, instituții ca atare, cum este cazul energiei sau al industriei de apărare, anumite persoane ce au funcții de conducere primesc ordine de la grupurile de interlopi astfel încât multe (ba chiar toate, în ultimii ani) dintre faptele de corupție să rămână nepedepsite. În loc ca statul să sancționeze corupția, să recupereze daunele suferite (de exemplu, din operațiunile cu TVA), constatăm că nimeni nu este condamnat. Mai mult, neavând condamnați pentru corupție, se poate susține că în România nici măcar nu există corupție (cam aceasta este opinia președintelui Nicușor Dan). Faptul că sute de procese sunt tergiversate până când intervine prescripția este dovada evidentă că justiția ascultă de ordinele interlopilor. Faptul că un proces cum este dosarul Negoiță, de exemplu, a avut 46 (patruzeci și șase) de termene la Curtea de Apel București (condusă de Liana Arsenie) nu arată nicidecum complexitatea dosarului, nici dificultatea de a-l soluționa (finaliza), ci dorința conducerii instituției de a se tergiversa până la prescripție (nici nu mai amintesc că dosarul se va relua de la zero, căci tocmai a fost schimbat completul).
Grupurile interlope influențează nu numai justiția, dar și legislativul: vedem zilnic, în ultimii ani, cum se fac legi cu dedicație, cum se încearcă apărarea cuiva de sancțiune (Năstase, Dragnea, Ponta etc.), sau, invers, pedepsirea cuiva (cum a fost recenta tentativă de a se introduce un amendament în legea ANI care să acționeze retroactiv pentru ca Dominic Fritz să fie sancționat cu pierderea mandatului de primar).
Înțelegerea, mai mult sau mai puțin tacită, dintre politicienii interlopi și șefii unor instanțe funcționează în așa fel încât să existe beneficii pentru fiecare parte: justiția îi lasă în pace (sau îi scapă) pe hoți și primește salarii uriașe, pensii speciale și tot felul de avantaje; oamenii politici corupți apără salariile nesimțite și pensiile speciale și primesc asigurarea că pot fura fără vreun stres (este grăitor gestul Elenei Udrea de la proces, în sensul că nu a furnizat informațiile pe care le deține; toți pot sta liniștiți, sistemul corupt, interlop merge mai departe, chiar dacă un mic pion a fost condamnat la închisoare; rămâne cu milioanele furate, pe care le va administra la ieșire).
Închei cu alte două argumente. În primul rând, Nicușor Dan nu a reușit să facă nimic după ancheta Recorder (deși a promis); justiția a continuat să fie la ordinele interlopilor. Mai mult, a găsit în președintele Nicușor Dan pe cineva care privește în altă direcție atunci când sunt furate milioane de euro și nimeni nu este pedepsit. În al doilea rând, așa-zisa urgență energetică, deși are clare baze reale, este tot consecința corupției din sistemul energetic și a activității grupărilor de corupți ce există în acest domeniu.
