Ce vine după coaliția centrafricană? Una angoleză? Sau columbiană?

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

*Odată înscris, primești din partea noastră cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”.

În unele țări europene, coalițiile guvernamentale pot îmbrăca forme foarte diferite. Se întâmplă așa dacă fragmentarea Parlamentului e mare și unele partide nu doresc să coopereze cu altele. Ca să descrie asemenea coaliții, politicienii și gazetarii folosesc culorile unor drapele, întrucât ele sugerează, într-un mod foarte ușor de reținut, cine poate alcătui, totuși, un guvern.

De pildă, cabinetului format în februarie 2025 în Belgia i se spune „coaliția Arizona”, fiindcă dacă pui alături culorile cu care se identifică partidele care s-au asociat – conservatorii din Noua Alianță Flamandă, liberalii din Mișcarea Reformatoare, creștin-democrații din CDV și social-democrații din Vooruit – poți picta drapelul statului american cu acest nume. Tot așa, unui guvern alcătuit, acum două decenii, în Germania i s-a zis „coaliția Jamaica”, fiindcă reunea ecologiștii, blocul CDU-CSU și liberalii, ale căror culori – verde, negru și galben – sunt cele ale statului din Caraibe.

Dacă urmăm o asemenea grilă de lectură, guvernul care a picat acum aproape o lună în România ar fi putut să fie descris ca o coaliție centrafricană, fiindcă dacă reunești roșul pesedist, tricolorul udemerist (verde-alb-roșu), combinația de albastru și galben a PNL și amestecul de albastru și roșu al USR, dai peste culorile drapelului Republicii Centrafricane.

Ce urmează? Asta se întreabă toată lumea.

PNL și USR insistă să avem o coaliție căreia i-am putea spune „angoleză”, fiindcă l-ar vrea pe Grindeanu în fruntea unei echipe care adună pesediștii (echipați în roșu) și auriștii (în galben și negru), culori care ne-ar da tocmai ce găsim pe drapelul Angolei. De fapt, mulți dintre suporterii acestei variante speră ca un guvern PSD-AUR să nu treacă de parlament sau să se năruiască rapid. Și, astfel, să fie înlocuit de o „coaliție columbiană”, formată din PNL și USR. Asta fiindcă UDMR refuză orice formulă care nu e majoritară.

Deocamdată, nu știm, însă, ce premier ar putea fi desemnat. Cel despre care s-a vorbit cel mai mult, zilele trecute, a fost Eugen Tomac, liderul Partidului Mișcarea Populară. Dacă punem la socoteală culorile albastru-verde ale PMP, din columbiană, coaliția ajunge la culorile unor țări ca Mauritius sau Eswatini. Iar dacă Tomac ajunge să diriguiască un guvern pesedist minoritar, coaliția ajunge „azeră”, după ce scoți din drapel semiluna și steaua cu opt colțuri – ambele albe.

Cu un tehnocrat, lucrurile se complică și mai mult. Nu știm ce stindard ar putea purta.

Nu ești singur! Hai în Comunitate

 

Ți se pare că lumea a luat-o razna? Crezi că România a făcut progrese pentru că libertatea, capitalismul și inițiativa privată aduc dezvoltare și ne aduc șanse mai bune tuturor? Ești unde trebuie. Aici este Comunitatea Liberală 1848. Noi credem că suveranismul e o boală socială care poate fi limitată prin Adevăr, prin Rațiune și prin Empatie. E o luptă pentru sufletul României – între optimism și întuneric. Ți-a plăcut ceva citit sau auzit aici? Vrei să ne ajuți să promovăm articolele? Donează!

 

Fii alături de noi și de România noastră bună. 

Nu ești singur! Hai în Comunitate

Ți se pare că lumea a luat-o razna? Crezi că România a făcut progrese pentru că libertatea, capitalismul și inițiativa privată aduc dezvoltare și ne aduc șanse mai bune tuturor? Ești unde trebuie.
Aici este Comunitatea Liberală 1848. Noi credem că suveranismul e o boală socială care poate fi limitată prin Adevăr, prin Rațiune și prin Empatie. E o luptă pentru sufletul României – între optimism și întuneric.
Ți-a plăcut ceva citit sau auzit aici? Vrei să ne ajuți să promovăm articolele? Donează!
Fii alături de noi și de România noastră bună.
Nu fi pufi

Dă un share

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00