Azi s-a făcut un an de la primul tur al alegerilor (repetate) pentru Cotroceni, iar mâine se votează o moțiune de cenzură care are mari șanse să-l dărâme pe cel dintâi premier numit de președintele ales pe 18 mai 2025. Cum s-a ajuns aici și ce șanse sunt ca Bolojan să reziste?
Sunt multe lucruri de ordin personal și, aș zice, chiar emoțional care explică impasul: fățărnicia liderului PSD, încăpățânarea premierului, prudența exagerată a președintelui, virulența haotică a opoziției ultra-naționaliste sunt doar unele din ele. Dar dincolo de acestea, ce opțiuni și decizii au rupt filmul care rula din iunie încoace?
Aș reține cinci.
Prima și cea mai importantă e neglijarea dimensiunii anti-sistem a votului exprimat în noiembrie-decembrie 2024 și mai 2025. Votul contra cuplului PNL-PSD, care plănuise, sub Ciucă și Ciolacu, acapararea puterii pe termen lung, a fost atunci masiv: 72% din alegători au votat contra candidaților Ciolacu și Ciucă, 63% au fost contra ofertei făcute de PSD și de PNL la parlamentare, iar în mai anul trecut, candidatul comun al acestor două partide a adunat 20 de procente. În ciuda acestui eșec, PNL și PSD au rămas actorii principali ai guvernării.
A doua cauză e exagerarea dimensiunii europene a partidelor care au alcătuit majoritatea. Votul pentru candidații PSD, PNL, USR și UDMR a fost, în două din cele trei competiții menționate, majoritar: 51,6% în 24 noiembrie, 55,2% o săptămână mai târziu și doar 43,74% în scrutinul din 4 mai 2025. Nu e numai asta: felul cum înțeleg europenizarea cele două partide afiliate la PPE (adică PNL și UDMR), ca și formațiunile din familia socialistă (PSD) și, respectiv, liberală (USR) diferă foarte mult. E suficient să amintim că UDMR a fost, în toată perioada asta, mai aproape de Fidesz decât de Tisza sau că în partidul fondat de Ion Iliescu există voci ultra-naționaliste.
A treia cauză a crizei politice prezente este organizarea unei super-majorități de două treimi care a creat iluzia unei schimbări semnificative, dar care s-a dovedit a fi greoaie, austeră și, adeseori, incoerentă. S-a scremut muntele și a născut un șoarece. Singurele lucruri care au fost decise repede și fără mari bătăi de cap au fost mărirea TVA și blocarea creșterilor de salarii. Raționale, dar foarte impopulare. Singura compensare simbolică a efectelor produse de asemenea decizii e echitatea reformei pensiilor din magistratură. Care va fi împlinită în 2041…
În al patrulea rând, e vorba despre păstrarea „rotativei guvernamentale”, pe care o scosese de la naftalină președintele Iohannis. Ideea că democrația e confiscată de două partide, indiferent de ce hotărăsc la urne cetățenii, stimulează radicalizarea tuturor taberelor. Or, patrulaterul negociat acum un an a lăsat impresia că tot PNL și PSD decid ce se face și ce nu. Faptul că peneliștii au ales un alt lider, iar pesediștii au oferit doar perspectiva revenirii la prim-ministrul care a dat OUG 13 a sporit neîncrederea, nu speranța. Decepția e cu atât mai mare cu cât tocmai Grindeanu e cel care vrea să răstoarne căruța.
În fine, nu putem neglija strategia președintelui. M-am bucurat că am ales un independent, mai ales că pledasem public pentru o asemenea soluție începând din 2023. E bine să avem un șef al statului care nu are datorii la vreun partid. E sănătos pentru democrație, nu doar constituțional, să cauți, ca președinte, să fii neutru. Dar neutralitatea nu înseamnă retragere, nici tăcere și cu atât mai puțin frică. Fiindcă, potrivit Constituției, președintele e și arbitru. Într-adevăr, articolul 80 îi cere să vegheze la buna funcționare a „autorităților publice”. Și să arate, dacă e cazul, cartonașul galben sau, de ce nu?, pe cel roșu. Or, guvernul n-a mers bine, iar vina nu a fost a lui Bolojan, ci a PSD. Care a rămas mereu nesancționat. Iar acum, joacă nu cu coechipierii care aveau același tricou european, ci cu cotonogarii din echipa adversă.
De-asta e mult mai probabil ca guvernul să cadă decât să reziste.
