Sâmbătă după-amiază, am scris pe Facebook că nu trece vreo săptămână fără ca persoane din cercul meu de cunoștințe să nu-mi spună că și-au pierdut încrederea în președintele Dan. Am adăugat o anecdotă, și anume că o jurnalistă, pe care o văzusem cu o zi înainte, mi-a reamintit că am pierdut un pariu făcut cu ea – pe o sticlă de vin –în vara trecută: eu ziceam atunci că N. Dan va numi șefii serviciilor în toamnă, iar jurnalista susținea că nu o va face. Încheiam notița exprimându-mi speranța că președintele nu va neglija nucleul dur al votanților săi, din care fac parte cei pe care i-am auzit exprimându-și decepția în ultima vreme.
Deși era weekend, postarea a adunat în 24 de ore aproape 80 de mii de vizualizări și a suscitat peste 600 de comentarii. Mai interesante decât cifrele sunt, desigur, spusele celor care au citit ce scrisesem.
Îi las deoparte pe cei care și-au îndreptat atenția asupra sticlei de vin pierdute, pe adversarii îndărătnici și neobrăzați ai lui N. Dan, ca și pe postacii care îmi obiectează frecvent doar mie personal sau unui grup mai mare cu care mă identifică – băsiștii, nicușoriștii, useriștii, reziștii și alți -știi – că am susținut un candidat pe care ei l-au detestat sau despre care scriu la comandă că-l detestă, întrucât a ajuns la Cotroceni.
Postarea a fost citită de votanți ai lui N. Dan din diverse categorii. Eu am identificat opt asemenea grupuri, pe care le descriu pe scurt, nu înainte de a preciza că eșantionul de la care pornesc nu e, desigur, unul reprezentativ.
Un prim grup de comentatori este alcătuit din cei care continuă să îl susțină pe președinte și care consideră că e nevoie de răbdare pentru a vedea rezultate. E „un om care va salva țara, nu Dumnezeu”, a scris un cititor. E serios, gândește și „spune lucrurilor pe nume”, observa un altul.
A doua categorie e constituită din cei care l-au votat urmând filosofia liberală: era răul cel mai mic, adversarii erau nefrecventabili. Ei par să fie tovarăși de drum lung, căci nu erau entuziaști în mai 2025 și anticipează poate chiar o repetare a confruntării lui N. Dan cu unul ca Simion.
A treia clasă este compusă din cei care îi reproșează apropierea de suveraniști ori de PSD. Nu poți alerga după doi iepuri, îi spun aceștia celui pe care l-au votat. Neîncrederea pare să fie, în rândul acestor votanți, serioasă, mai ales că unii i-au votat în primul tur anulat pe Diaconescu ori pe Lasconi.
În a patra grupare sunt votanții care-l admiră pe Bolojan și l-ar vedea pe președinte mai vocal în susținerea premierului. Așa că sunt mâhniți să-l vadă prea rar alături de cel pe care a promis să-l numească la Palatul Victoria și pe care l-a și propulsat acolo.
A cincea tabără îi cuprinde pe alegătorii care au fost dezamăgiți de Iohannis și care se tem că succesorul lui va fi la fel de nesuferit sau că va fi prizonier al SRI. S-ar fi „vândut mai repede ca predecesorul sau s-a predat, căci habar n-are ce să facă”, a scris un cititor.
În al șaselea grup găsim cârcotașii care au nemulțumiri precise: n-a făcut referendumul privitor la justiție, n-are purtător de cuvânt, nu i-a păsat de educație, a declarat plagiatul ministrului Marinescu ceva neînsemnat, s-a dus la reuniunea Board of Peace, dar n-a mers la Davos, vrea să aducă AUR la putere etc.
Al șaptelea cor e al celor care îl acuză pe președinte că nu are curaj sau că nu este niciodată prompt. Ar trebui să fie mai ferm, căci „răul se mișcă rapid și țintit”, a observat un comentator ce părea să nu-și fi pierdut speranța.
Cei mai radicali critici sunt cei care spun că nu sunt siguri că N. Dan chiar vrea să fie președinte și că, la limită, partenera sa de viață ar fi mai potrivită pentru ocuparea fotoliului din Palatul Cotroceni.
În ceea ce mă privește, fac parte din grupul celor care susțin acțiunea președintelui, chiar dacă mi-e tot mai greu să-i conving pe cei din preajma mea.
