La prima vedere, premierul Ilie Bolojan pare să se bucure de sprijinul neprecupețit al conducerii PNL: luni seara, Biroul Politic Național i-a acordat un vot de încredere aproape fără rezerve (47 de voturi pentru, contra a doar trei voturi împotrivă), după ce dimineața apropiații săi – Gabriel Andronache și Arina Moș au reușit să-și mențină pozițiile de lider de grup parlamentar la Camera Deputaților și, respectiv, secretar al Camerei.
Fapt este însă că în PNL opoziția față de liderul partidului se manifestă la scenă deschisă: domnul Andronache și doamna Moș au fost contracandidați de către oameni din PNL și au câștigat cu avantaje reduse numeric: 3 voturi în plus pentru Arina Moș și 7 pentru Gabriel Andronache.
Totodată, adversarii premierului, coordonați de Hubert Thuma, au obținut și ei un succes la ședința BPN din 2 februarie, blocând tentativa lui Ilie Bolojan de a demite conducerea ultimelor zece organizații județene cu rezultate slabe. Premierului i-au lipsit două voturi pentru a obține majoritatea calificată de două treimi prevăzută de statut pentru acest demers.
Aparentul paradox de luni seara – un lider de partid, susținut aproape unanim, care nu reușește să impună demiterea șefilor cu rezultate slabe – sugerează că PNL l-a acceptat pe Ilie Bolojan ca lider de partid doar ca soluție de avarie, ca să-și salveze imaginea după dezastrul politic în care s-a lăsat târât de Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă, dar baronii săi nu au de gând să accepte măsurile care le pun în pericol dominația și preferă să se alieze cu PSD.
Prin urmare, Ilie Bolojan este constrâns să joace pe muchie de cuțit, sprijinit, în cel mai bun caz, de puțin mai mult decât o jumătate dintre liderii partidului, pentru că nu știm ce sprijin ar fi obținut într-un for lărgit al PNL, care i-ar fi cuprins și pe primari, și pe președinții de CJ.
În aceste condiții, nu îi este ușor nici să-și impună programul de reforme în coaliția de guvernare: bine coordonați cu aliații lor din PNL, ostili premierului, psdiștii blochează continuu și exasperant asumarea răspunderii pentru ajustările administrative și financiare din administrația centrală și locală.
Strategia PSD este de altfel consecventă: ba nu i-a convenit proiectul de reducere a cheltuielilor din administrație și a tărăgănat adoptarea formei sale definitive, ba s-a trezit că acesta trebuie adoptat concomitent cu faimosul său pachet de relansare; iar când s-a ajuns la un acord și pe tema măsurilor de relansare economică, PSD a scos de sub tejghea ultima sa găselniță: pachetul de solidaritate socială. Urmează deci noi calcule și tergiversări, menite să întârzie nu doar asumarea răspunderii, ci și adoptarea bugetului de stat, care trebuie să țină cont de fluxul inepuizabil de cerințe din partea PSD.
Nu ne îndoim că partidului domnului Grindeanu nu îi pasă, de fapt, de mame și de cei cu venituri mici, ci caută doar pretexte pentru a bloca reducerea cheltuielilor din administrație și pentru a obliga guvernul să le garanteze primarilor mai mulți bani decât au obținut anul trecut.
Cu alte cuvinte, doar contribuabilul trebuie să plătească pentru a finanța deficitul acumulat de guvernele Ciucă-Ciolacu, nicidecum clientela politică și aleșii USL. PSD nu a obiectat la mărirea bruscă și brutală a taxelor pe proprietate, care îmbogățesc primăriile, în schimb cere ca impozitul pe venit să rămână în totalitate tot la primării, deși filozofia guvernului fusese de a ajuta primăriile cu taxe mărite pe proprietate, în schimbul reținerii la bugetul central a unei cote mai mari din impozitul pe venit.
Nu intrăm în detaliile tehnice ale luptei pentru banii contribuabilului dintre guvern și PSD/USL, ci ne limităm la consecințele politice ale acesteia, pentru că se prefigurează un blocaj infinit al reformelor și nu știm încă ce soluții are premierul pentru a învinge acest blocaj.
Astfel, PSD poate să inventeze mereu alt „pachet” de măsuri, care să întârzie asumarea celorlalte, și, când nu va mai avea ce inventa, poate sabota reformele în justiție la infinit, căci rețeaua Savonea va fi bucuroasă să-și ajute patronii politici.
Așadar, odată adoptat în Parlament, pachetul de legi poate fi contestat la CCR, unde poate să zacă mult și bine înainte să fie întors la Parlament cu obiecții. Între timp, CAB poate ușura sarcina adversarilor reformei prin suspendarea judecătorului propus de președintele Dan, Dacian Dragoș, pe 10 februarie, chiar în ajunul ședinței CCR pe tema legii pensiilor speciale ale magistraților, ceea ce ar anula majoritatea reformistă de 5:4 din cadrul CCR.
Pronunțarea în cazul judecătorului Mihai Busuioc, susținut de PSD și contestat și el de avocata AUR, s-a mutat strategic pe 20 martie, semn că ceea ce numim „sistemul ticăloșit” lucrează mai eficient decât minoritatea reformatoare din jurul lui Ilie Bolojan.
Iar dacă Ilie Bolojan și echipa sa nu au o soluție pentru a învinge sistemul și a-și impune reformele, demonstrându-le cetățenilor că nu-i tratează ca pe simple surse de venituri la cheremul guvernului, atunci riscă să se compromită. Este exact ceea ce vor PSD și pnliștii lui Thuma.
Deocamdată premierul rezistă și se bucură de sprijinul unei populații care îl percepe ca politician onest și reformist, hotărât să taie din cheltuielile împovărătoare ale statului – ceea ce Ilie Bolojan este într-adevăr – dar curând, mai ales într-o iarnă greu de dus cu veniturile dijmuite de guvern, oamenii s-ar putea sătura să fie singurii care plătesc pentru dezmățul financiar al PSD-PNL din trecut.
Atunci, acceptarea tuturor mizeriilor psdiste de dragul „stabilității”, cum a fost justificarea menținerii plagiatorului Radu Marinescu în guvern, va fi percepută ca un compromis inutil. Pe scurt, Ilie Bolojan, care vrea cu adevărat să schimbe modul în care este administrată România, riscă să se compromită dacă îi va menaja la nesfârșit pe scelerații care au generat criza financiară pe care o plătesc cetățenii de rând și sectorul privat – și ar fi păcat.
Ilie Bolojan nu este însă om politic, ci doar administrator – un administrator capabil, desigur, dar total lipsit de empatie, de abilități de comunicare și de viziune (de carismă putem uita cu totul). Ce proiect de țară are domnul Bolojan, dincolo de eficientizarea administrației, cu prețul strivirii culturii și al educației, printre altele? Impresia pe care o lasă este că adună banii necesari de unde poate, nu neapărat de unde ar trebui. Cu alte cuvinte, dacă nu poate reduce cheltuielile, atunci cocoșează populația și sectorul privat cu taxe – din care asigură însă doar 20% din venituri, pentru că restul de 80% provine din fondurile europene.
Prin urmare, degeaba le mulțumește oamenilor pentru sacrificiile lor financiare, dacă le taie tuturor, nediferențiat, plata primei zile de concediu medical – adică și chiulangiilor, dar și victimelor unui accident rutier sau ale epidemiei de gripă. Degeaba promite combaterea evaziunii fiscale și o mai bună colectare a veniturilor, atâta vreme cât marii evazioniști sunt menajați de ANAF, adică degeaba te răstești la Realitatea Plus, care răspândește baliverne despre prețul ceasului tău, dacă ANAF nu execută Realitatea, care are datorii imense la stat.
Și tot degeaba vorbești despre dezvoltare locală când afirmi (cam cinic, aș zice) că finanțarea unei rețele de canalizare este o cheltuială inutilă, dacă la ea se racordează doar o minoritate a locuitorilor din comună. Aici contabilul a izgonit din birou liderul politic, căci nu poți dezvolta zonele rurale fără a asigura servicii elementare de apă-canal.
Un lider cu viziune ar subvenționa astfel de proiecte, în dauna stadioanelor și altor bazaconii, pentru a ridica nivelul de civilizație al satelor, în loc să lase dezvoltarea locală la mâna primarilor, majoritar corupți.
Sau vrem doar bilanțuri contabile, indiferent de gradul de înapoiere civilizațională al regiunilor? În sfârșit, un proiect de eficientizare a administrației, esențial fără îndoială, nu poate fi sprijinit de populație fără a fi încadrat într-un model de țară acceptat și așteptat de oameni.
Este greu așadar să fii Ilie Bolojan: corect și convins de sarcina pe care o ai de îndeplinit, dar nevoit să faci compromisuri cu mizerabilii ale căror abuzuri te-ai angajat să le corectezi – și să lucrezi cu cei care așteaptă să eșuezi definitiv ca să-și reia politica falimentară și iresponsabilă; totodată prizonier al propriilor limitări, care te fac să subestimezi importanța problemelor țării în ansamblu și ale cetățenilor, cărora le sacrifici bunăstarea, cultura și educația pe altarul bilanțului contabil, fără să poți creiona măcar perspectiva unui proiect de țară complet.
La fel de greu este să fii și cetățean ne-special într-o țară guvernată de Ilie Bolojan, după ce a fost prăduită în prealabil de cei care îi sunt în același timp parteneri și adversari.
Și totuși, mai bine cu un Bolojan limitat și incomplet ca om politic, dar corect și serios, capabil, poate, să se și reinventeze ca om politic, decât cu oricare dintre variantele pe care ni le propune astăzi „cel mai mare partid din coaliție” sau, Doamne ferește!, prietenii din opoziție ai PSD.
