Stefan Kolev este profesor de economie politică la Universitatea de Științe Aplicate din Zwickau. Cercetările sale se concentrează pe istoria gândirii economice — în special pe ordoliberalism, școala austriacă de economie și școala istorică germană. ÆVUM este o publicație liberală de limbă germană, fondată de Sven Gerst și partenerii.
ÆVUM: Ce este Societatea Mont Pèlerin și ce a fost colocviul Walter Lippmann?
Stefan Kolev: Atât colocviul Walter Lippmann din 1938, cât și întrunirea premergătoare a Societății Mont Pèlerin (MPS) din 1947 au reprezentat confruntări critice cu eșecul liberalismului, așa cum era el perceput în anii 1930. În ambele cazuri, s-au reunit oameni sfâșiați de îndoieli, care doreau să analizeze critic dacă liberalismul mai are un viitor. Ei erau convinși că, pentru a supraviețui, este necesară o adaptare a liberalismului la realitățile epocii.
În ambele ocazii s-au întâlnit aproximativ 40 de protagoniști. Aceștia reprezentau, probabil, 50% din totalul intelectualilor care, la acea vreme, ar fi declarat sunt dedicați crezului liberal.
La colocviu au participat mulți francezi, care astăzi nu mai sunt cunoscuți, inclusiv câțiva industriași. La prima întâlnire a MPS, pe lângă europeni, au fost prezenți și americani. Unele nume celebre se regăsesc totuși pe ambele liste de participanți: Friedrich Hayek, Ludwig von Mises sau Wilhelm Röpke, de exemplu.
Liberalii erau o minoritate pe cale de dispariție la acea vreme, iar o mare parte a acestei minorități a venit în ambele locuri. Astăzi ne merge extrem de bine comparativ cu atunci. Numai ecosistemul Prometheus cuprinde atât de mulți tineri [1]. Participanții erau mai degrabă oameni în vârstă, raportat la speranța de viață de atunci.
Colocviul Lippmann și MPS i-au avut ca membri invitați pe cei născuți în jurul anului 1900, care au cunoscut perioada de dinaintea Primului Război Mondial și ridicau următoarea întrebare: mai are liberalismul sens după 1914? În ciuda degradării instituțiilor liberale, situația actuală este mai bună – comunitatea internațională este de o mie de ori mai productivă pentru liberali decât era atunci.
ÆVUM: Cum a apărut impulsul pentru un nou început?
Stefan Kolev: Legat de colocviul Walter Lippmann, un aspect este interesant: Walter Lippmann era o personalitate fascinantă și publicase o carte remarcabilă. Trebuie precizat că Lippmann era pe atunci un fel de Cass Sunstein al zilelor noastre, cel care devine liberal dintr-un om de stânga și îi recunoaște pe susținătorii lui Hayek ca fiindu-i prieteni.
Așa s-a întâmplat și cu Lippmann. La începutul anilor 1930, după Marea Criză, el era cunoscut în SUA ca un adept influent al lui Keynes. Și, dintr-odată, scrie această carte în care îl laudă pe Keynes, deoarece el oferă speranță, dar laudă și școala austriacă pentru demonstrațiile privind imposibilitatea socialismului. Cineva a întrebat atunci: cum ar putea arăta concret o ordine liberală, chiar dacă răspunsurile sunt căutate dincolo de faliile ideologice?
Astfel s-a născut și spiritul MPS: nu este suficient să spunem că socialismul și intervenționismul nu funcționează.
În schimb, trebuie să ne definim liberalismul pentru a proiecta un program pozitiv. Astfel, începuturile MPS sunt marcate de încercarea de a concepe o ordine ale cărei cadru și reguli de joc să permită un laissez-faire în interiorul acestui cadru.
La început a existat o dezbatere importantă, care trebuie să ne preocupe și astăzi. Popper vedea MPS ca pe o umbrelă anti-totalitară largă. Hayek a spus: Nu, va fi o societate liberală; conceptul de „cort mare” anti-autoritar nu funcționează aici. De aceea, Popper nu a jucat niciodată un rol important și s-a retras devreme. Avem aici o întrebare esențială pentru liberalii de astăzi: ar trebui, ca poziționați în centru, să ne limităm la anti-totalitarism sau să creăm contexte liberale limitate ce îi exclud pe ceilalți locuitori ai centrului politic?
Revenind la MPS: în acea perioadă exista o paralelă incredibilă între ceea ce se spunea în Chicago, în Freiburg, de către Hayek și între diferitele insule ale arhipelagului neoliberal din alte părți, precum Luigi Enaudi în Italia, Jacques Rueff în Franța. Toți spuneau aproximativ același lucru: este nevoie de o libertate ordonată. Întreaga istorie a economiei politice reprezintă o reflecție constantă asupra libertății și ordinii. Libertatea este explicabilă și comunicabilă doar dacă vine însoțită de o promisiune de ordine.
ÆVUM: Ce rol joacă economiștii în MPS? Cine avea ultimul cuvânt?
Stefan Kolev: MPS a fost întotdeauna modelată de economiști, chiar dacă Hayek nu a fost niciodată pe deplin de acord cu această dominanță. Însă, de-a lungul timpului, s-a schimbat natura intereselor economiștilor. În primii 15 ani, economiștii erau majoritari, dar toți erau economiști ai ordinii (ordoliberale), așa cum i-am descris. Aici intră Hayek, Mises, Röpke sau Frank Knight. Ulterior însă, începând cu anii 1960, preia ștafeta generația lui Friedman.
Această generație, alături de George Stigler și economiștii mai tineri, a restrâns dezbaterea la ceea ce se înțelege prin economie până în prezent. Astfel, societatea a pierdut din profunzime intelectuală tot mai mult. Friedman este cel mai cuprinzător din această generație, deoarece a participat la primele întâlniri și, prin urmare, a luat mereu în considerare regulile și ordinea.
În 1947 a fost prima sa călătorie în străinătate, lucru care a rămas esențial pentru el până la final. Dar în MPS, în general, a avut loc o americanizare și o economizare, în sensul modern al științei economice influențate de SUA. În timp ce „cei vechi”, până la începutul anilor 1960, încercau să gândească constant socialul, politicul, culturalul și istoricul, chiar și în chestiunile economice.
ÆVUM: Cum au evoluat faliile ideologice în cadrul MPS?
Stefan Kolev: Această temă nu a fost niciodată minoră. Tensiunea a existat între neoliberali și cei numiți de către aceștia paleo-liberali. Consensul la colocviu era: trebuie să continuăm să gândim liberalismul, deoarece simpla copiere a secolului al XIX-lea nu funcționează.
Această nevoie de reînnoire a liberalismului a devenit tot mai controversată. Odată cu afacerea Hunold de la începutul anilor 1960 [2], neoliberalii – Röpke, Rüstow și alți câțiva – s-au retras din diverse motive, printre care și această afacere. Hayek a rămas, dar s-a retras din funcția de președinte.
Au rămas Friedman, Fritz Machlup și Stigler. Astfel s-a încetățenit vocabularul, în opinia mea problematic, de „liberalism clasic” și, odată cu acesta, o versiune tot mai „economică” a unui liberalism care nu este prea complex.
ÆVUM: A fost Mont Pèlerin o poveste de succes?
Stefan Kolev: Dacă Societatea Mont Pèlerin a fost un succes rămâne un subiect de dezbatere. Un mare succes a fost, cu siguranță, faptul că Hayek și generația Friedman-Stigler au putut exercita o influență politică.
Când paradigma keynesiană nu mai dădea rezultate în anii 1970, aceștia au avut o ofertă pregătită: un program diferențiat pentru politica economică și, parțial, pentru chestiuni sociale. Astfel, au putut oferi ceva concret lui Reagan și Thatcher, precum și oamenilor care doreau în sfârșit să iasă din criză.
Acest lucru este cu siguranță legat de întâlnirile MPS și de dezbaterile de acolo. Însă, după această generație, s-a pierdut mult din vedere formarea succesorilor și apariția de noi idei.
ÆVUM: Ar putea funcționa din nou ceva de genul MPS astăzi? De ce ar fi nevoie pentru a regăsi aceleași energii?
Stefan Kolev: Cred că un astfel de moment pentru MPS ar avea două precondiții. Pe de o parte: conștientizarea faptului că, în ultimii ani, am făcut evident ceva greșit. Pe de altă parte: un nou program pozitiv care să se raporteze la timpul nostru.
Trebuie să fim radicali în fond, dar empatici în limbaj. Cine ar putea să o facă? Din păcate, MPS a neglijat formarea tinerilor, deoarece lipsește spiritul de început, energia.
Students for Liberty nu mai oferă acel elan. Totuși, primele lor conferințe aveau multă energie, fie că au fost la Praga sau la Berlin; îmi amintesc cu drag de ele. Dacă s-ar combina această energie cu o muncă concentrată pe analize autocritice și idei pozitive, ar putea funcționa.
Nu este nevoie de mult mai mult, deoarece avem o anumită înclinație istorică spre a venera vechile întâlniri și pe protagoniștii lor. După prima întâlnire a MPS, nu se știa dacă totul se va păstra pe termen lung. A fost și o coincidență faptul că s-au găsit fonduri și că s-au găsit oameni care să organizeze întâlnirile individuale. Noi, pe de altă parte, putem învăța de la aceste modele, inclusiv pentru a evita ca noile instituții să devină rigide.
Colocviul Walter Lippmann a fost organizat în 1938, când Hitler era deja la putere. Deci a fost târziu. Dacă ar fi fost organizat în 1928, ar fi putut fi mult mai productiv.
Ar fi greșit să spunem că avem din nou condiții ca în 1938. Dar, probabil, suntem ca în 1928.
Odată cu al doilea mandat al lui Donald Trump, suntem deja în întârziere. Pentru că tot ceea ce experimentăm ca fragilitate, experimentăm fără un șoc macroeconomic. O criză macroeconomică majoră ne-a ocolit până acum și am face bine să lucrăm intens la reînnoirea liberalismului nostru și a centrului politic în timpul limitat care ne mai rămâne până la izbucnirea acesteia. (Interviul a fost realizat de Sven Gerst și editat de Marius Drozdzewski.)
[1] Prometheus este un think-tank german din Berlin care promovează societatea deschisă și valorile liberalismului. (N.red.)
[2] Albert Hunold a fost co-fondator al MPS, editor al The Mont Pèlerin Quarterly și secretar executiv al MPS. Conflictul dintre el și F.Hayek a dus la demiterea sa din funcțiile în cadrul MPS. (N.red.)
Nota redacției – Interviul cu Stefan Kolev este tradus în exclusivitate de Comunitatea Liberală cu acordul editorilor ÆVUM.
