Înțeleg, cu stupoare, că protestele reprimate sălbatic de regimul mullahilor din Iran le creează probleme de poziționare ideologică stângiștilor români*, gen tertium non datur: ori suntem anti-imperialiști „consecvenți”, ori îi susținem pe iranienii răsculați, cu toate că regimul iranian e o mostră vie de „rezistență” anti-imperialistă.
Nu doar victimele lui Khamenei încurcă narațiunea stângii – așa că mai bine le ignorăm cât se poate, eventual până sunt jucate toate zarurile – dar și ucrainenii măcelăriți de armatele lui Putin și israelienii atacați de Hezbollah la 7 octombrie 2024 au stârnit la vremea lor unele tăceri apăsătoare. Nimic nu pare a reține stânga mai mult decât vechea, dar permanenta ei teamă de deviaționism.
E bulversant că moartea poate fi incomodă dacă nu se aliniază narațiunii potrivite. Este o culme a disonanței cognitive.
Sigur că SUA ar putea instrumentaliza protestele din Iran, Trump spune că o va face. Numărul morților a ajuns, oficial, la câteva mii, dar aceste victime „ne încurcă teribil” – aproape că spune stânga. Cum să-i aperi pe răsculați când ai un singur țel – moartea imperialismului american? Or, în acest proiect abstract, moartea concretă nu prea contează, din moment ce cei care o răspândesc – mullahul iranian, Putin sau Hezbollahul – îți sunt mai degrabă aliați, pe principiul „dușmanii dușmanului meu sunt tovarășii mei de arme”.
Fiindcă – nu-i așa? – criticarea regimurilor autoritare non-occidentale „ajută imperialismul”, deci mai bine nu.
Privesc uimită cum o stângă declarată feministă închide ochii la crimele celor mai misogine regimuri – cum e cel al ayatollahului Khamenei. De ce? Ca să nu dea apă la moară imperialismului american! Mai bine „nu le vedem” pe femeile iraniene care își smulg vălul și lanțurile.
Cât de falsă este însă dihotomia stângii „ori Khamenei, ori rachetele SUA”! Ca și cum ai risca să fii acuzat de deviaționism dacă ai spune, simultan, că regimul iranian este criminal și, prin urmare, te solidarizezi cu protestatarii (singura reacție normală!), dar și că MAGA-America nu trebuie să bombardeze Iranul, lovind încă o dată populația crâncen reprimată de propriul regim.
Instrumentalizarea geopolitică a situației din Iran, când între granițele țării sunt omorâți mii de oameni, reprezintă triumful cinic al ideologiei în fața valorilor umaniste. Ideologiile sunt dezumanizante. Stânga, care se erijează în singura promotoare a progresismului, ajunge de fapt să blocheze progresul exact în zonele cu regimuri autoritare non-vestice, unde este cea mai mare nevoie de el.
Dacă ideologiile ar funcționa ca instrumente de analiză, fără să-și propună să schimbe lumea conform grilelor proprii și ochelarilor de cal, ar fi minunat. Dar când tot ce vezi prin fereastra ta ideologică este distorsionat și, vai, filtrat în funcție de o singură axiomă – anti-imperialismul vestic (cel rusesc nu contează?!) – utopiile se transformă în distopii.
