Întrebarea este pe buzele (și în tastatura) tuturor, iar răspunsuri sunt date de „decidenți”, „experți” și experți. Încercăm o sintetizare a problemelor mari din industria energetică românească.
Producția nu este suficientă pentru a acoperi cererea. În ultimii ani au fost închise multe capacități de producție deoarece erau vechi și nu mai îndeplineau normele de mediu și de siguranță în exploatare. Zilele trecute, CE Oltenia a mai scos din licențele de producție capacități mai mari de 700 MW. Cu tehnologia folosită în extracția de cărbune și cu termocentralele existente, un MWh este extrem de scump din cauza randamentelor mici, a puterii calorifice mici a lignitului românesc și a „penalizării” cu certificate de CO2 de peste 65 de euro/MWh. Și termocentralele pe gaz sunt „penalizate” pentru poluare, dar doar cu aproximativ 30 euro/MWh.
Dacă cărbunele va fi închis cât se poate de repede și multe din termocentralele pe gaz se află cam în aceeași situație (utilaje vechi cu randament mic și fără posibilitatea de a mai primi acord de mediu sau autorizații ISCIR), se pare că nu prea mai avem cu ce să le înlocuim. Iernutul, ne anunță „decidentul”, va mai întârzia. Cei 465 MW oricum nu sunt suficienți și nimeni nu este vinovat că, nici după 10 ani, această termocentrală nu este pusă în funcțiune. Un licăr de speranță este dat de investitorii de la Mintia care spun că la anul vor pune în funcțiune puțin peste 1000 MW și, peste încă ceva timp, vor ajunge la producția de peste 1700 MW. Dar tot nu este suficient!
În România, energia securitară mai este produsă de capacitățile nucleare. Azi sunt 1400 MW disponibili la Cernavodă, dar dezastrul va începe peste un an când Reactorul 1 trebuie să intre în reabilitare, adică, pentru trei ani, Sistemul Energetic Național (SEN) va fi lipsit de 700 MW. Doiceștiul, cu tehnologia SMR, se va face, dar abia peste cinci ani.
Logic este să discutăm și despre Hidroelectrica. Fiind o companie listată pe Bursă, avem acces la informații financiare. Este de ajuns să spun că Hidroelectrica are costuri de producție de peste trei ori mai mari decât în orice altă hidrocentrală europeană.
Cu toate că se spune că eolienele și fotovoltaicele sunt mai ieftine, de fapt acestea provoacă mărirea prețului. Primul motiv este acela că, fiind intermitente, intrând în funcțiune când bate vântul și soarele strălucește, generează mai multe fenomene. Primul este acela că sunt oprite termocentralele pentru ca „regenerabilele” să alimenteze sistemul energetic național (SEN) cu „curent” mai ieftin. Adică și termocentralele sunt obligate la intermitență, iar intermitența unei termocentrale chiar costă enorm deoarece oprirea, menținerea în stand-by și repornirea lor necesită mari consumuri energetice.
De asemenea, lipsa unor sisteme de stocare de mari capacități (și astea foarte scumpe, care ar mări prețul energiei electrice) face ca să existe dezechilibre în rețea, care sunt penalizate. În orele de mare consum (iarna și vara, dimineața și seara) prețul în OPCOM (singura piață cu volume mari) este și de cinci ori mai mare decât în orele de consum minim (noaptea sau la sfârșit de săptămână). Penalizarea mare este pentru dezechilibrul tehnic, iar prețul perceput de Transelectrica a ajuns și la 187.600 lei/MWh, adică de aproape 380 de ori mai mare decât în piață.
Energia regenerabilă scumpește factura deoarece este subvenționată („sprijin” se numește) de consumator. (Uitați-vă pe factură!) Dar această subvenție face ca „regenerabilele” să vândă la preț negativ. Adică fotovoltaicul și eolianul, dacă vând la minus 29 de euro, tot fac profit un euro. Și, după cum am explicat mai sus, intervine dezechilibrul tehnic. Într-un viitor apropiat va intra în vigoare o nouă schemă de „sprijin”, dată de contractele pe diferență (CfD-uri), adică o nouă șmecherie financiară a statului pentru șmenarii din energie. Prin această „schemă” se asigură până la 90 de euro/MWh pentru regenerabile, MWh fără niciun fel de protecție tehnică asigurată de capacitățile de stocare. Rezultă că dezechilibrele vor fi și mai mari, generând prețuri imense. Cum este posibil ca statul să mărească prețul unui MWh de regenerabil la 90 de euro?
Transportul și distribuția de energie electrică costă. Problema este că nimeni nu se uită la ce cheltuieli operaționale are monopolista Transelectrica. În 2024 aceasta a declarat în raportul BVB aproape 1,5 miliarde de euro cheltuieli operaționale, cu 62% mai mult decât în 2023. Consiliile de Administrație sau de Supraveghere și ANRE-ul aprobă aceste cheltuieli operaționale (atenție, nu investiții!) enorme. La fel și pentru distribuitori. Să ne uităm la Electrica SA și probabil o să constatăm o situație similară? (posibil autorul a vrut semnul întrebării retoric, am păstrat)
De fapt, în industria energetică există două circuite: cel tehnic — cu producție, transport, distribuție, stocare (care aproape nu există) și consum — și circuitul comercial — cu producător, furnizor, bursă de energie și cumpărător, transportul și distribuția având cotă parte reglementată în preț. Lăsând la o parte faptul că România are producători monocombustibil, ceea ce reprezintă o eroare ce mărește prețul în piață, și proasta reglementare a ANRE-ului față de prețurile de transport și distribuție, trebuie spus că furnizarea este lăsată să zburde prin piața de energie, pretându-se la tranzacții, adică operațiuni financiare, la limita legii, dacă nu peste. Puțini se uită la cifrele de afaceri și profiturile furnizorilor și nimeni nu vrea să recunoască faptul că prețurile sunt manipulate în beneficiul acestora, dar și al statului. Cea mai simplă cale de îmbogățire este de a cumpăra ieftin și a vinde scump, iar cum statul deține peste 70% din producția de energie electrică, operațiunea se traduce prin „cumpăr ieftin de la stat și vând scump la fraieri”. Rezultă că furnizarea își face de cap cu acordul ANRE-ului și știința ANAF-ului în detrimentul întregii economii naționale.
Piața de energie este prost organizată. Aici avem incorectitudinea legislativă față de consumator: Dispeceratul Energetic Național (DEN), cel care comandă intrarea și ieșirea producătorilor din sistem, și OPCOM-ul, locul unde se vinde energia, se află în subordinea Transelectrica. Nu este bine să presupunem ce s-ar putea face (dacă nu se face) cu această dublă calitate a Transelectrica. Înainte de perioada de plafonare și subvenție, peste 90% din piața de energie electrică era la vedere. În perioada de plafonare și subvenție, prețurile s-au format „pe sub mână”, sub 30% din energia consumată fiind tranzacționată bilateral și netransparent de furnizori. Astăzi, după eliminarea plafonării, încă se mai tranzacționează 50% din energia consumată bilateral și netransparent. Cu alte cuvinte, nu știm de câte ori și la ce preț se tranzacționează aceeași marfă, adică nu știm câte companii de furnizare și cât profit fac acestea tranzacționând aceeași marfă.
Firmele căpușă sunt de mai multe feluri. Ministerul Energiei are în gestiune 12 companii aflate în insolvență. Aici se scurg bani lunar. Pe lângă acestea, mai sunt multe care au fost inventate special pentru sinecuri, unele dintre ele având aceeași misiune cu cea a ministerului. SAPE este una dintre ele, având sub ea alte companii de stat cu consilii de administrație, directorime, secretare, șoferi și alte sinecuri ce scurg banii voios din acestea, scurgere care duce inerent la creșterea prețului la energie.
Mai există și corupție. Presa este plină de neregulile ce se petrec la toate companiile de stat. Numai să ne uităm la cazurile de corupție puse recent pe tapet de DNA la companiile despre care nu prea avem informații publice suficiente: Elcen, Complexul Energetic Valea Jiului și Complexul Energetic Oltenia. Orice furt se face cu „căpușele” din zonă, mufate la bugetele acestor companii.
Incompetența este o altă cauză a prețurilor mari. Incompetența personajelor ce apar în consiliile de administrație/supraveghere și directorate este de fapt tot o urmare a corupției, dar ravagiile sunt mult mai mari. Începând de la miniștri care nu au nici cea mai mică cunoștință în energie, trecând prin numiri politice în diverse funcții din minister și ANRE și ajungând la secretare, șoferi și țuțeri, într-un cuvânt „cohorta de sinecuri” din toate companiile de stat. Incompetenții, știm că iau cele mai proaste decizii. Se întâmplă aproape în toate companiile de stat.
Legislația ce se aplică industriei energetice este ticăloșită. Semnalăm că legislația achizițiilor îngreunează orice investiție, retehnologizare sau reparație. Semnalăm că legislația pieței de energie este paravanul prin care nu avem acces la o piață adevărată de energie electrică. Adăugăm și faptul că energia obținută din termocentralele pe gaz este dublu accizată, o dată gazul consumat și a doua oară energia electrică vândută. Nu este corect. Legislația ce prevede „managementul corporativ” nu este altceva decât o butaforie care ascunde niște CV-uri fabricate ale unor indivizi incompetenți.
Și să avem tabloul complet: dacă facem o analiză comparativ-istorică a industriei energetice am putea deduce că rezultatul duce către câștigul unor anume „grupuri de interese nelegitime” care este posibil să fie acuzate de trădare în favoarea Federației Ruse sau a Republicii Populare Chineze, că prea am fost legați de companii energetice rusești și prea suntem dependenți de materialele critice pe care chinezii le monopolizează… și să nu uităm că din 2007 până în 2024 România nu a avut o Strategie Energetică!
